Sute de elevi din toata tara vin la Timisoara: incepe Olimpiada Nationala de Fizica

Timișoara găzduiește, în următoarea săptămână, Olimpiada Națională de Fizică. În orașul de pe Bega sunt așteptați peste 500 de elevi, care se vor întrece în cadrul competiției. Județul Timiș are și el o mulțime de reprezentanți.

fizica

Olimpiada Națională de Fizică are loc în perioada 15 – 20 aprilie. Probele de concurs vor fi susținute la Universitatea de Vest, pentru clasele a XI-a și a XII-a, respectiv Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, pentru clasele a VI-a și a X-a. La concursul organizat la Timișoara sunt așteptați nu mai puțin de 522 de elevi , însoțiți de 50 de cadre didactice. Evenimentul va avea și o comisie centrală, formată din 53 de profesori și cadre didactice universitare. Deschiderea oficială a olimpiadei va avea loc la Filarmonica Banatul, pe 15 aprilie, de la ora 14,30.

Între cei peste 500 de elevi care vor participa la concurs se regăsesc și tineri din județul nostru. Astfel, la Olimpiada Națională de Fizică, Timișul va fi reprezentat, la clasa a VI-a, de Geanina Bălănescu și Cristian Rădinoiu, de la Colegiul Național „C. Brediceanu” din Lugoj. La clasa a VII-a, Timișul are tot doi participanți, respectiv: Răzvan Andrei Pretorian, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, şi Tudor Copilu, de la Colegiul Naţional Bănăţean. La clasa a VIII-a vor participa Alex Kosa, de la Colegiul Național „C.D. Loga”, şi Vlad Plăvăţ, de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”. Din clasa a IX-a la competiție vor participa Ioana Paulescu, de la Colegiul Național „C.D. Loga”, şi Ştefan Malanik, de la Colegiul Naţional Bănăţean, iar Paul – Cristian Ţăran, de la Liceul Teoretic „W. Shakespeare”, va reprezenta Timișul la clasa a X-a. Tot din lotul Timișului fac parte și Codrin Paul Oneci şi Andrei Ionuţ Mohuț, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, care sunt în clasa a XI-a. Nu în ultimul rând, la clasa a XII-a, județul nostru îl are drept reprezentant pe Vlad Cristian Brînzaş, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. Rezultatele Olimpiadei Naționale de Fizică vor fi publicate pe site-ul evenimentului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate

Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atac fără precedent la adresa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană din partea primarului Nicolae Robu, care șterge pe jos cu aceasta și spune că nu se va mai întâmpla nimic fără girul lui. Experții Comisiei Europene sunt de altă părere, iar ATCCE a trecut, în toamna trecută, cu brio, de evaluarea lor. Simona Neumann spune că nu știe de unde a venit această furtună.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, nemultumit de Asociatia Timisoara Capitala Culturala: De acum am sa ma implic! Comisia Europeana il contrazice
Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top