Sute de oferte si salarii de mii de euro, pentru medici si asistenti medicali

Salarii de la 2.000 de euro în sus, pentru asistenții medicali, și de la 3.000 de euro, pentru medicii rezidenți – sunt ofertele de la târgul de joburi în domeniul medical care are loc sâmbătă, la Timișoara. Careers in White International deschide astfel cel de-al 14-lea sezon al târgurilor de joburi în domeniul medical.

doctor

La Timișoara ajung, încă o dată, cei mai mari recrutori din Europa. Târgul „Cariere în alb” are loc sâmbătă 23 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), între orele 10 și 16. Ofertele de muncă sunt mai ales pentru țări precum Marea Britanie, Franța, Germania, Irlanda, Danemarca, Suedia și Norvegia. La mare căutare sunt candidații cu un nivel bun de limba engleză, germană sau franceză, dar mulți recrutori sprijină candidații cu o serie de cursuri de limbi străine. Asistenții medicali și medicii de familie sunt foarte căutați, în special în Marea Britanie, Irlanda și Germania. Salariul unui asistent medical începe de la 2.300 euro pe lună și crește o dată cu experiența și specializarea. În cazul unui medic de familie, salariul pleacă de la 5.500 euro pe lună și poate ajunge până la 12.500 euro. Candidații au și posibilitatea de a prelua cabinete private, beneficiind de tot sprijinul de care au nevoie în acest demers. În cazul medicilor rezidenți, salariile încep de la 3.200 de euro, iar al medicilor specialiști, de la 5.000 euro. Angajatorii oferă și ajutor în găsirea unei locuințe și relocarea întregii familii. Intrarea la târg este gratuită. Mai multe informații pot fi găsite aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

piata libertatii1

Muzeul Revolutiei e in aer: Armata refuza spatiile de la primarie, Robu vorbeste de boicot

Degeaba s-au grăbit primăria să propună și CL să aprobe, că spațiile oferite CJ Timiș, pentru diverse asociații ale armatei, nu sunt acceptate de Ministerul Apărării Naționale! Primarul Nicolae Robu vorbește de un boicot la adresa Muzeului Revoluției și spune că alte spații mai bune nu sunt în patrimoniul municipalității.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Revolutiei e in aer: Armata refuza spatiile de la primarie, Robu vorbeste de boicot
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

votare

Ce voteaza romanii pe 11 decembrie: ingineri, economisti, dar si un balerin si un astrolog!

Foarte probabil, România va avea, după 11 decembrie, un parlament foarte colorat. Raportat la profesiile celor care candidează, cei mai mulți aspiranți la un fotoliu de deputat sau senator sunt ingineri. Sunt însă și meserii mai puțin obișnuite, cum ar fi bijutier, balerin sau astrolog, dar există și casnici, și președinți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce voteaza romanii pe 11 decembrie: ingineri, economisti, dar si un balerin si un astrolog!
Uber

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din ultimele meciuri „interne” pe 2016 pentru Timişoara Saracens s-a disputat sâmbătă, la Iaşi. Ţinând cont că sâmbăta viitoare, bănăţenii joacă pe „Dan Păltinişanu” cu Harlequins Londra în Challenge Cup, banca tehnică a echipei a hotărât ca în Moldova să trimită o formaţie alcătuită din juniori şi doar câţiva jucători mai experimentaţi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la Iasi, pe zapada si cu multi juniori in lotul campioanei Timisoara Saracens
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top