Candidatul Grindeanu va face ce n-a facut deputatul Sorin, amicul lui Victor

E gata. Curtea Constituțională a decis că Nicolae Robu va fi primarul Timișoarei cel puțin încă un mandat. Nu speța domnului Lae a judecat-o Curtea, ci chestiunea votului într-un tur de scrutin, respingând niște „lăcrămații” juste, făcute din interiorul societății civile. Cine a mai câștigat alături de Nicolae Robu? Păi cam toți primarii pe funcții aflați în stare de libertate, PSD în principal, Falcă la Arad și câțiva liberali pe ici, pe colo în Ardeal. În rest, jale. În majoritatea lor, românii sunt condamnați să ducă încă patru ani lângă cei mai gospodari oameni de pe fața pământului, oameni ai locului, bunătatea pământului, nu alta. E ca și cum Parlamentul, cu capetele lui luminate de la PSD și altele debusolate de la PNL, a gândit în locul cetățenilor. Nu ar fi prima dată când politicienii gândesc pentru omul de rând când fac legile. Și de ce ai lăsa, la urma urmelor, un alegător să se chinuie să aleagă între doi candidați în turul doi, când e clar că primarul în funcție e cel mai bun?

Încă înainte de lămurirea chestiunii cu formula în care ne vom alege primarul, Nicolae Robu a adoptat o poziție ușor bosumflată. Ca un om căruia nu-i ajung 12 luni, 365 de zile, 8.760 ore sau 525.600 minute să trăiască, darmite să muncească suficient în folosul cetățeanului, Nicolae Robu nu și-a mai ridicat nicicum atenția de la trebile urbei. Orice ar fi zis contracandidații, liberalul părea că are treabă și nu-și pune mintea cu cei care „n-au realizat nimic în viață” și sabotează tot ce fac bun cei cu poftă de muncă. Cam asta este strategia de campanie a lui Nicole Robu. Ai zice că de atâta travaliu a uitat să candideze. El e omul care muncește și care poate ieși mai în câștig dacă și tace, mai ales pe subiecte cum este cel legat de performanțele și eficiența banilor alocați clubului ACS Poli. Dar nu poți să-i dai în cap omului care muncește de dimineața până seara, poate singurul, dintr-un simplu moft, că vrei tu, alt candidat, să-i iei locul de primar.

Cu musca pe căciulă, Alin Popoviciu, candidatul PNL la șefia CJ Timiș, devine un Șumudică al cuvintelor și ne lasă mască: „Vreau acasă! Dar ACASĂ, astăzi, nu e ce vreau eu”. M-a făcut praf. Dumnealui vrea acasă, bănuiesc că în Timișoara, dar casa asta nu e frumoasă, vie, atractivă cum ar vrea el, cum i s-ar arăta în cele mai frumoase vise ale sale. Cred că asta a vrut să zică, că Timișul condus de Titu Bojin și Timișoara condusă de Nicolae Robu, colegul său de partid, nu sunt vatra, casa, hogeacul ce le dorește cu atâta râvnă dl Popoviciu. Asta în cel mai fericit caz. Căci ar mai fi și varianta în care liberalul Alin P. nu știe încă ce vrea.

Delicioasă este atitudinea dlui Grindeanu. „Vrem să închidem, în sfârșit inelul de circulație, astfel încât și Timișoara să beneficieze de șosea de centură completă, iar traficul greu să fie scos, odată pentru totdeauna în afara orașului. Aici e un minus clar al autorităților locale și județene, cum de a fost posibil în toate orașele mari din țară să existe centură și la noi nu!?”, s-a întrebat, ca și noi de atâta vreme, deputatul-candidat. Apoi, Grindeanu mai zice că „aș fi onorat să pot să contribui la dezvoltarea acestei frumoase regiuni a României!”, ca și cum ceva l-ar fi reținut să contribuie până acum, ca ministru și ca președinte al PSD Timiș, prieten cu șeful unui guvern PSD ce a ridicat traficul de interese politice la nivel de politică în Ministerul Dezvoltării.

Oameni buni, nu aveți impresia că Sorin Grindeanu tocmai ce a venit din Bora-Bora, unde a savurat patru ani de zile briza oceanului? Păi omul ăsta „vrea să închidă, în sfârșit, inelul de circulație”? Dacă n-o fi fost cu adevărat departe de țară și de problemele Timișului, atunci mi-l și imaginez pe dl Grindeanu, acest domnișor Frodo al PSD Timiș, cum a stat de vorbă cu inelul, a mai stat de vorbă cu Titu Bojin, apoi iar cu inelul, apoi cu premierul Ponta și, finalmente, și-au zis toți pesediștii ăștia șmecheri: „Încă nu. Încă nu facem inelul de circulație. O să «vrem» asta la un moment dat, dar nu acum”. Cât despre domnul Florică Bîrsășteanu, toate cele bune. Medic respectat și mare iubitor de fotbal. Liga a III-a.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (mai 6th, 2016 at 12:43 )

Ce are s..a cu prefectura si primaria +consiliul judetean cu centura ? Continuind intrebarea , ce legatura are grindeanu cu problemele judetului, atunci cin timp de 4 ani a fost inexistent in parlament,in guvern si in general, in viata tarii ?

popowc a spus: (mai 6th, 2016 at 17:39 )

Alin popowciu, candidatul PNL(pdl) la șefia CJ Timiș „vrea acasă impreunaa cu blaga” la Bihoru, un fel de holtenia Ardealului!

Alex a spus: (mai 6th, 2016 at 21:53 )

VIS a vis de inele de circulatie, hai ca ROBU are beneficiul unui start mai tarziu (politic – binenteles, cred ca active la virf a fost doar din mid 2000, sau ALIN – care o mers o vreme cu frina pina si-o rezolvat, punctual – si ase-i bine DOAR ase poti avea peace of mind for true projects – unele probleme)
SUBLIMUL POLITICII ROMANESTI sunt pacalici tristi ca ISARESCU sau COIFAN – care dupa 26 ii intrebi TU DE CE TI-AI LEGAT NUMELE ? Hai primul are la active o lupta SECULARA (pierduta din start cu inflatia & ghidajul cursului – DESI nu inteleg ce naiba are acum inca nu PRICEPE ca trecerea le EURO in conditiile incadrarii in parametrii agreati este DPDV tehnc very much similar cu 2005 – ATIT si nimic mai mult – tot bla bla cu baccis nu e substantial fiindca SUBDIVIZIUNLE REZOLVA ABSOUT TOT DA ? – cel mult de pregatire ” PSIHOLOGICA ” a compatriotiilor de renuntarea la SIMBOL MONETAR CARE IA UMILIT BIG TIME IN ULTIMII 26 DE ANI – vorba aia rau dar si mai rau … sau de domne sa fie RAU de tot … ma luai cu vorba IAR
ce mai vrea COIFAN SA NE OFERE – dupa atita politica si AFACERI LA VIRF CU SMENURILE PENALE ALE LU MADAM SIVECO (prosta neamului dupa o INJECTIE INTEL parca ? sa te comporti ca o tampita … vai vai madam, ma ce ne pas possible – come se dica 🙂
nici nu mai stiu ce INVIRTE (o doza de codita ROADE el sigur – la scoale parca NU ?:) – DAR parca vad ca se vrea PAPAparlamentar – ca ce ai o muiere SRI sta si four girls ? Problema ta nene – eu iti spun ca de la SIF incoace (cind CAZAN ti-a dat clasa) esti tot un lusar profesionist, si asta de la camionul INDUBITAL al decadei nu de la cintestine … asa ca THINK TWICE cind mai vreti o tura CE DRACU VRETI SA NE OFERITI ACUM ..!

Alex a spus: (mai 6th, 2016 at 22:05 )

Oh, boy – am uitat efectul pervers al ” umflarii ” morcovului la romani (asupra caruia isarescu nu a avut absolut nici un control, never) – well the cure for pentru inclinatia asta speculative (italo INDUSA) spun decat atit – CUI PE CUI se scoate … ! Old 🙁 veterans STIU foarte bine, doar inched ochii si vad fluxurile (si vat tramps etc) and voila – THE worst nighmare of WAY TO RED (desi e un euphemism – despre o GAURA NEAGRA INCNMESURABILA sa maispui ase ceva) AMERICA … asta e pina la ajustarea basketului pe regiuni si INDEXAREA schiller in toate discutiile (categoriile) economice …
hai un w/k campenesc … 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top