CJ Timis cumpara papetarie de 29.000 euro: de cate carioci, agrafe si stilouri este nevoie

Agrafe de birou, creioane colorate, buretiere, ascuțitori și câte și mai câte. În birourile CJ Timiș vor ajunge toate acestea, după ce, săptămâna viitoare, va fi atribuit contractul pentru cumpărarea de materiale de birotică, necesare pentru cât a mai rămas din acest an. Suma alocată: aproape 29.000 de euro.

papetarie

CJ Timiș vrea să achiziționeze materiale de birotică și papetărie pentru anul 2016 și așteaptă, până pe 18 mai, oferte din partea firmelor interesate. Contractul se va atribui prin cumpărare directă, pe baza selecției de oferte și a prețului celui mai mic, pe o durată de 12 luni. Suma pusă la bătaie de administrația județeană: cel mult 108.336 lei, fără TVA. „Produsele și cantitățile sunt estimative, ele putând fi ajustate în funcție de necesități (…) Înainte de încheierea contractului, ofertanții vor prezenta mostre ale tuturor produselor cuprinse în oferta lor”, se precizează în caietul de sarcini publicat pe site-ul CJ. Iată care sunt o parte din necesitățile angajaților administrației județene: ace cu gămălie – 60 cutii; agrafe de birou mici și mari – 450 cutii; 5 litri de aracet; 100 ascuțitori; 500 bibliorafturi; 30 de buretiere; 300 de caiete dictando și de matematică; 50 calculatoare de birou; 100 de capsatoare; 100 seturi a câte 12 carioci; 60 seturi de creioane colorate; 300 creioane cu gumă; 100 cuttere; 1.100 DVD-uri; 100 foarfeci; 3.000 topuri hârtie A4; 40 mousepaduri; 500 pixuri cu gel, de diferite culori; 11.500 plicuri diferite mărimi; 150 gume de șters; 120 ghemuri sfoară cânepă; 150 sprayuri pentru ecran computer; 50 stilouri calitate superioară; 450 textmarkere cu cerneală fluorescentă. Întreaga listă poate fi consultată aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

yxsman a spus: (May 13th, 2016 at 11:40 )

Bei, acolo is lovelele, la Licitatiile luii Borlea, acoperit de jmecherul din Lugoj, copil de bani gata, nea Dobra. Bojin chiar nu vede ce se petrece sub ochii lui?Ce, ii chior?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Cabinetul lui Mihai Tudose a fost votat de PSD. Exista vicepremier fara portofoliu

Comitetul Executiv al PSD a validat lista miniștrilor care vor face parte din Cabinetul Mihai Tudose. Lista a fost votată cu o singură abținere, aparținând lui Nicolae Bănicioiu. Din noul executiv vor face parte mai mulți miniștri care au activat și în Guvernul Grindeanu și apoi au votat împotriva acestuia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cabinetul lui Mihai Tudose a fost votat de PSD. Exista vicepremier fara portofoliu
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CJ Timiș vrea să depună pentru finanțare pe bani europeni proiectul de lărgire la patru benzi a drumului de la intrare în Dumbrăvița (dinspre Timișoara) către autostradă. E însă o mică problemă: cea a stâlpilor de troleibuz pe care ar trebui să-i mute Primăria Timișoara. Interesant este că Nicolae Robu a cerut șoseaua de la CJ.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stalpii de troleibuz, piedica in calea largirii soselei pe care Robu i-o cere lui Dobra. CJ cere bani europeni
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top