Cu Descarcerarea, in Piata Libertatii! / FOTO

O mașină răsturnată, una grav avariată, două victime încarcerate. Pompieri, polițiști, echipaj SMURD în plină acțiune, în Piața Libertății. A fost doar un exercițiu, care însă poate deveni oricând realitate.

exercitiu smurd21

Echipaje de intervenţie ale Serviciului Rutier Timiş, I.S.U. Timiş şi SMURD au participat, joi după amiază, la simularea unui accident rutier, în cadrul proiectului naţional Road Saftey. „Scopul acestuia este de a ajuta atât studenţii d la facultăţile de medicină, cât şi participanții la trafic să conştientizeze gravitatea unui accident rutier, să ştie să alerteze serviciul 112, să cunoască măsurile de prim ajutor ce trebuie acordate în cazul unui accident rutier şi, nu în ultimul rând, de a-i informa cu privire la măsurile de prevenţie”, spun cei de la Societatea Studenţilor în Medicină din Timişoara, coordonatorii exercițiului. Practic, trecătorii au putut vedea „pe viu” cum taie pompierii o mașină, cum este extrasă dintre fiare o victimă încarcerată și cum intervin medicii de la SMURD pentru stabilizarea acesteia. N-au lipsit „sângele”, pansamentele, branulele și monitoarele pentru funcțiile vitale. Totul s-a desfășurat sub privirea atentă a medicului Mihai Grecu, coordonatorul UPU-SMURD Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Încă 200 de locuri de parcare la Aeroportul Timișoara. Se schimbă și modul de acces / FOTO

Noua parcare amenajată în partea dreaptă a drumului județean de legătură cu aeroportul, o investiție de 300.000 de euro, va fi deschisă marți, 19 iunie. De acum, în parcarea AIT se va intra prin parcarea nouă, situată în partea dreaptă înainte de sensul giratoriu, și se va ieși prin cele trei bretele de acces din sensul giratoriu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă 200 de locuri de parcare la Aeroportul Timișoara. Se schimbă și modul de acces / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când plecați la cumpărături, luați cu voi nu numai banii, ci și o doză însemnată de atenție! Deschideți bine ochii și analizați fiecare produs, fiindcă riscați nu doar să rămâneți cu o gaură în buget, ci și să ajungeți la spital. În rafturile marilor magazine din Timișoara ați putea găsi și produse expirate de un an!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pateu expirat de un an, la vanzare într-un hipermarket din Timișoara. Deschideți ochii când mergeți la cumpărături! / VIDEO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com