La Timisoara, pensionarii nu mai stau la taclale pe banca, ci… in punctul termic!

Pe repede înainte: așa s-a derulat proiectul anunțat, în urmă cu o lună, de transformare a unor puncte termice în cluburi pentru pensionari! A fost inaugurat primul dintre ele, în zona Șt. O. Iosif, și urmează alte nouă, dar și un regulament de utilizare. Cheia va fi predată consiliului de cartier, care va trebui să gestioneze și eventualele dispute…

centru pensionar8

La jumătate lunii aprilie, primarul Nicolae Robu spunea că pensionarii din Timișoara ar putea socializa în fostele sau chiar actualele puncte termice. „Aș vrea să disponibilizăm astfel de spații pentru a amenaja acolo un fel de cluburi pentru pensionari, locuri unde aceștia să poată veni să socializeze, să se joace șah, table… Sunt unele foste puncte termice degrevate sau degrevabile și altele care sunt mari și în care nu mai e tot spațiul necesar pentru această funcțiune. Am putea face o compartimentare, o parte să rămână ceea ce sunt și o altă parte să fie supuse unor amenajări pentru a fi puse la dispoziția pensionarilor”, afirma edilul. Urma să se facă inventarul și apoi să se stabilească în care dintre ele se pot face astfel de amenajări.

Absolut surprinzător, marți a fost inaugurat primul astfel de spațiu! Acesta se află pe strada Șt. O. Iosif nr. 1, a fost amenajat de Colterm și mobilat de Aquatim. Practic, sunt trei încăperi, în care sunt amplasate nouă mese, și două băi. În total, o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați. „Vom da cheia consiliului consultativ de cartier. Accesul nu este restricționat, va fi pentru pensionari, pentru tineri, dacă diverse asociații de proprietari din zonă doresc să se întâlnească o pot face, spațiul are o utilizare multivalentă. Pensionarii pot să joace șah, table, cărți, să bea o cafea”, a declarat primarul. Conform acestuia, au fost identificate 20 de puncte termice în care vor fi făcute cluburi pentru pensionar. În prima fază vor intra în lucru încă nouă, astfel: str. Orșova 4, str. Pomiculturii 31, str. Iasomiei 1, str. Amiciției nr. 2, str. Răsăritului 20A, str. Liniștei 48A, str. Musicescu 1bis, str. Eneas 15B, str. Aurelianus nr. 7, zona Timocului, str. Lunei 42, str. Sirius 29, Aleea Cristalului 6, Intrarea Martir Constantin Gârjoabă 3 și str. Martir Marius Ciopec 3. Conform edilului, va exista și un regulament de funcționare pentru aceste centre. Probabil pentru ca, teoretic, pensionarii să nu se certe între ei pe cheie…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Crenvurstii pentru copii: intre prea multa sare, mazare si extract de sfecla

Mult prea sărate și cu mult prea puțină carne – așa sunt cele mai multe sortimente de crenvurști pentru copii care se găsesc în magazinele românești. Și, dacă nu au carne, au piele și... mazăre! În plus, la fabricarea lor se folosesc aditivi care, în unele țări, sunt interziși.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crenvurstii pentru copii: intre prea multa sare, mazare si extract de sfecla

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ne-am topit vreme de patru zile, acum ne pregătim de vijelii! Meteorologii au emis un cod galben care va expira abia miercuri dimineață și va afecta mare parte din țară, inclusiv județele din vest. În unele zone, cantitățile de apă ar putea ajunge și la 60 litri/metru pătrat.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dupa canicula, cod galben de vijelii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top