Politistii locali si-au amintit de Piata 700: au ridicat cersetori si vanzatori de… iedera!

Două săptămâni de patrulare intensivă în Piața 700, aproape 90 de amenzi și mai mulți cerșetori ridicați de pe stradă. Cu asta se laudă reprezentanții Poliției Locale, care susțin că au decis intensificarea acțiunilor de control, după ce au primit numeroase sesizări din partea timișorenilor.

politia locala2

Piața 700 este una dintre zonele în care cerșetorii, hoții de buzunare și vânzătorii fără autorizație se simt… ca la ei acasă. Zona, deși ultracentrală, reprezintă o adevărată provocare pentru timișorenii care vor s-o traverseze și să nu fie agresați măcar vizual de spectacolul jalnic care se derulează în fiecare zi. Poliția Locală a constatat și ea că sunt probleme, așa că a decis să ia măsuri. „Ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor, dar și a constatărilor din teren, Poliția Locală Timișoara a stabilit ca, din data de 13 mai 2015, efective mărite de polițiști locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor să acționeze în Piața 700, precum și în perimetrul acesteia, cu precădere în stațiile RATT, parcările și căile de acces din zonă”, anunță reprezentanții instituției. Rezultatele, după două săptămâni, nu sunt spectaculoase: 84 de amenzi, pentru „apelarea la mila publicului, consum de alcool, abandonare de deșeuri, lipsă documente de identitate, fumat în zone nepermise, comerț ambulant fără autorizație, parcări neregulamentare”. „S-au avut în vedere și comercianții ambulanți și persoanele cu domiciliul în orașul Bocșa sau comunele din apropiere, care desfășoară în zona Pieței Timișoara 700 comerț ilicit cu iederă. În urma acțiunilor organizate de Biroul Poliția Piețelor, acest grup de 15-20 de persoane a fost depistat pe timpul nopții dormind pe platoul aferent Pieței Timișoara 700 și pe spațiile verzi. Și în acest caz au fost aplicate 4 sancțiuni la Legea12/1990 și s-a confiscat marfa transportată în scopul vânzării. De asemenea, 13 cerșetori și persoane fără adăpost au fost preluate din perimetrul pieței fiind transportate la sediul Poliției Locale pentru identificare, introducere în baza de date și predarea către serviciile sociale”,mai spun cei de la Poliția Locală. În aceeași perioadă au fost aplicate și 24 sancțiuni contravenționale pentru comercianții de flori.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Robu roaga timisorenii sa evite plimbarile prin parcuri si sa-l anunte daca inca nu au curent sau apa

Primarul Nicolae Robu face un apel la timișoreni, pe care îi roagă să-l anunțe direct dacă au încă probleme cu utilitățile. Edilul spune că lucrurile încep să revină la normal în Timișoara, dar îi roagă pe oameni să evite, în continuare, plimbările prin parcuri, unde încă nu s-a terminat degajarea crengilor și a arborilor căzuți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu roaga timisorenii sa evite plimbarile prin parcuri si sa-l anunte daca inca nu au curent sau apa
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Prefectul si presedintele CJ Timis: Enel e pe cale sa scoata oamenii in strada

121 de localități din Timiș încă nu au curent electric, la trei zile după furtuna devastatoare de duminică, 17 septembrie. Într-o declarație comună, prima de acest gen, prefectul Eva Andreaș și președintele CJ Timiș, Călin Dobra, acuză incompetența companiei de electricitate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul si presedintele CJ Timis: Enel e pe cale sa scoata oamenii in strada

Economic vezi arhiva Economic

A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Cel mai nou proiect de spaţii de birouri din Timişoara, Isho, are deja primii chiriaşi. O societate deja prezentă pe piaţa locală îşi va extinde activitatea şi va angaja 200 de noi oameni care vor fi locaţi în spaţiul din clădirea aflată în construcţie. Lucrările urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Nicolae Robu face un apel la timișoreni, pe care îi roagă să-l anunțe direct dacă au încă probleme cu utilitățile. Edilul spune că lucrurile încep să revină la normal în Timișoara, dar îi roagă pe oameni să evite, în continuare, plimbările prin parcuri, unde încă nu s-a terminat degajarea crengilor și a arborilor căzuți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu roaga timisorenii sa evite plimbarile prin parcuri si sa-l anunte daca inca nu au curent sau apa

Intreruperi de curent

E-Distribuție a programat miercuri, 20 septembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Crizantemelor, J. Preyer (p), Vasile Lupu, Budai Deleanu (p), orele 9 – 17; Fibiș (p), Utvin (p), orele 9 – 17; înlocuiri contoare Smart Meter: Fârdea (p), Barna (p), Botinești (p), Hăuzești (p), Surducu (p), Drăgșinești (p), Jurești (p), Sarazani (p),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intreruperi de curent
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top