Sala Polivalentă va fi gata la o data care… nu poate fi anuntata / FOTO

În trei ani, în alte țări s-au făcut sute de kilometri de autostradă sau șosele suspendate. La Timișoara însă, nu s-a reușit finalizarea Sălii Polivalente a Politehnicii, lucrare care acum nu mai are nici măcar un termen. Va fi gata… când va fi gata, și asta în ciuda faptului că banii nu au fost o problemă.

sala polivalenta8

În martie 2013, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică s-au asociat pentru construirea Sălii Polivalente de la Baza 2. Construcția începută pe vremea mandatului de rector al lui Nicolae Robu era oprită din lipsă de fonduri. Sala nu e gata nici acum, nu mai există termen de finalizare, iar constructorul este în insolvență. Noua Polivalentă ar fi trebuit să fie funcțională în iunie 2015, la Campionatul European de Baschet Feminin. Meciurile s-au jucat însă tot în sala Olimpia. Până acum, primăria a alocat, teoretic, 14,8 milioane de lei, din valoarea totală a investiției, 29,9 milioane de lei, însă suma n-a fost cheltuită în totalitate, astfel că bugetul pe 2016 prevede și el 6,6 milioane. Politehnica a pus restul. Marți, primarul Nicolae Robu a ajuns pe șantierul unde lucrau în jur de 10 oameni. Edilul recunoaște că nu mai poate avansa nici măcar un termen ipotetic.

„Trebuie să se facă niște intervenții de consolidare. Lucrarea este întârziată, este în jurisdicția Politehnicii. Noi, primăria, am pus banii la dispoziție, dar politehnica nu are ce să facă mai mult decât face. Având în vedere evenimentele nefericite de la București, de la Colectiv, toată lumea care avea lucrări în derulare a reanalizat proiectele. Aici s-a ajuns la concluzia că trebuie să se aducă îmbunătățiri, în conformitate cu noile norme de securitate la incendii. Evident, asta mai ia timp (…) De lucru efectiv mai este maximum două luni, poate într-o lună s-ar putea termina ce a mai rămas de făcut”, a spus Robu. Situația e cu atât mai ciudată cu cât banii nu au fost niciodată o problemă. „Firma (Marrati Construcții SRL – n.r.) este în insolvență, nu primește nimic din ceea ce îi trebuie la aprovizionare, dacă nu are banii jos. Banii jos nu are de unde să-i pună. Universitatea Politehnica nu poate să plătească decât lucrări deja făcute. Este un cerc vicios aici (…) Se iese din acest cerc, pentru că firma are și alte lucrări, mai încasează bani din alte părți și cu banii încasați acolo mai face câte un pas aici”, explică primarul. Robu crede totuși că la toamnă aici s-ar putea juca primul meci.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Mada a spus: (mai 17th, 2016 at 17:25 )

Iti bati joc de banii timișorenilor !! Rusineeee !!!!!

Doru a spus: (mai 17th, 2016 at 17:28 )

Asa se intampla cand lucrarile se dau pe linia de partid si nu conteaza altceva decat profitul lor.

cosmin a spus: (mai 17th, 2016 at 17:43 )

Robule, ai suplimentat de 3 ori bugetul, firma care se ocupa de constructie e in faliment..te joci cu banii nostri..la oi cu tine, ciobane

Student a spus: (mai 17th, 2016 at 17:44 )

Primarul o da iar în penibil? Au ajuns sa fie de vina cei de la Poli și victimele din Colectiv? Sper din iunie sa il lăsăm să se ocupe doar de Poli ca la primărie nu a făcut decât sa aducă Timișoara în topul rușinii!

Ioana a spus: (mai 17th, 2016 at 18:17 )

Iar sunt altii vinovati,numa el nu. De 3 ori s.au dat bani pt finalizarea salii si acuma sa aflam ca va fi gata intr.o zi ?!?! Rusine, îți bați joc de banii noștri.

soryn a spus: (mai 17th, 2016 at 18:39 )

doar scuze, parca nu ar exista contracte semnate, parca nu ar exista juristi, parca nu ar fi zeci de solutii… dar primarul care mereu ridica din umeri si se lauda pe spatele altora, cum ar fi si in cazul rugby-ului, ce sa mai zici … cind era cu fotbalul la promovare flutura steguletele, acuma nu mai face nici macar un sondaj despre cea mai poli dintre poli …
Sa aiba grija astia de la asu sa nu ajunga sa puna robul mina si pe echipa asta … ca praful se alege de tot ce atinge omul(a) asta …

++ a spus: (mai 17th, 2016 at 21:06 )

dr.h.c. ce vreti?

Marcu a spus: (mai 17th, 2016 at 23:56 )

asta e sala polivalenta??!?!?!?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top