Vrem agricultura, nu fracturare! Un nou protest la Dudestii Vechi

Încă un protest împotriva fracturării hidraulice este anunţat pentru duminică, 29 mai, la Dudeştii Vechi. De această dată, va fi vorba despre o plimbare neautorizată, la care sunt aşteptaţi toţi cei care se opun acestor procedee de exploatare. Primăria din localitate a interzis protestul.

protest gaze de sist

Timişenii care se opun fracturării hidraulice sunt aşteptaţi, duminică, la Dudeştii Vechi, pentru un marş-protest. S-a recurs la această modalitate deoarece primăria nu a vrut să elibereze o autorizaţie pentru un protest „Totul a început în urma cu doi ani, iar cetățenii au reacționat și atunci. Cu toate acestea, autoritățile locale au dat aviz recent pentru construirea primei sonde, pentru explorare de gaze de şist, din județ! Moto-ul acestei mișcări este: Vrem agricultură, nu fracturare! După Dudești poate urma orice comună, aşa că ar trebui să vă intereseze pe toți. Ne întâlnim duminică 29 mai, la ora 16, în fața primăriei din Dudeștii Vechi, după care vom pleca în marș prin comună. Acesta este un marș pașnic, apolitic și foarte civic”, spune Ivan Vasilchin, de la Asociaţia România Fără Ei. Aceştia susţin că au motive serioase să protesteze. Printre acestea, analize ale apei potabile din zonă, care indică un nivel ridicat de arsen, dar şi declaraţiile făcute de reprezentanţii companiei Nis Petrol, care ar fi spus că la Dudeştii Vechi va fi folosit procedeul fracturării hidraulice. Primăria Dudeştii Vechi nu a vrut nici de această dată să autorizeze protestul, deşi solicitarea a fost făcută conform legii, susţinând că în aceeaşi zi sunt programate manifestări electorale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Ce face Radu Toanca pentru a tine in viata sportul timisorean? Se duce la culcare

Înfrângerea de marți seara a baschetbaliștilor timișoreni în fața CSM Oradea (73-92) le-a amintit unora din club de o întâmplare destul de recentă, legată de un joc între aceleași echipe. Astfel, pe 15 februarie, la Sibiu, BC Timișoara pierdea în primul meci din „Final eight” al Cupei României cu Oradea cu un scor aproape identic cu cel de marți: 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce face Radu Toanca pentru a tine in viata sportul timisorean? Se duce la culcare
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înfrângerea de marți seara a baschetbaliștilor timișoreni în fața CSM Oradea (73-92) le-a amintit unora din club de o întâmplare destul de recentă, legată de un joc între aceleași echipe. Astfel, pe 15 februarie, la Sibiu, BC Timișoara pierdea în primul meci din „Final eight” al Cupei României cu Oradea cu un scor aproape identic cu cel de marți: 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce face Radu Toanca pentru a tine in viata sportul timisorean? Se duce la culcare
„Popularii” lui Traian Băsescu nu renunță la funcția de county manager, despre care spun că le-ar reveni prin protocolul semnat cu PSD și ALDE în vara lui 2016. Ei au totuși răbdare, pentru că spun că nici PSD-iștii n-au intrat încă pe posturile vizate după alegeri! Funcția de administrator public al județului ar trebui ocupată prin concurs.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PMP insista: il vrea pe Marius Dugulescu administrator public la CJ Timis. Functia se ocupa prin concurs
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top