Atentie, soferi: sensuri unice pe strazile Muzicescu si Mures!

Fiindcă sunt prea multe mașini parcate pe stradă și uneori e aproape imposibil ca două autoturisme să treacă unul pe lângă celălalt, Primăria Timișoara a decis să instituie sensuri unice pe două dintre cele mai circulate artere din oraș. Este vorba despre străzile Mureș și Muzicescu. Noile reguli vor intra în vigoare săptămâna viitoare.

strada musicescu9

Șoferii care au treabă în zona de sud a Timișoarei trebuie să fie foarte atenți de săptămâna viitoare. De miercuri, 15 iunie, străzile Mureș și Muzicescu vor deveni cu sens unic pe porțiuni importante. Astfel, se va putea circula spre Calea Martirilor de la intersecția str. Mureș cu Bd. Brâncoveanu, iar pe strada Gavril Musicescu va fi sens invers, de la Calea Martirilor până la intersecția cu str. Emil Zola. Decizia a fost luată deoarece sunt foarte multe mașini parcate, pe strada Muzicescu fiind și multe de mare tonaj, astfel că traficul pe două sensuri este uneori aproape imposibil. Tot din 15 iunie va deveni funcțional și semaforul de la intersecția Căii Martirilor cu strada Muzicescu. În această perioadă se montează de zor semnele de circulație care să le indice șoferilor drumul corect. Strada Muzicescu a fost dată în folosință la finele anului 2015, după ce a intrat în reabilitare în aprilie 2013. Lucrarea a presupus asfaltarea carosabilului, în unele zone în premieră, amenajarea de trotuare, borduri, rigole și piste de biciclete. Prețul a fost de aproximativ 1,7 milioane de euro, cu tot cu TVA, executantul fiind SDM.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

sergiu a spus: (June 9th, 2016 at 15:01 )

Vai de capul nostru . Atit e in stare primaria Timisoara ( mai exact comisia asta de circulatie). Si cond o sa fie parcate pe ambele sensuri ce o sa mai faceti idiotilor. In loc sa cautati cauza ( toti isi tin masinile afara deoarece le e greu sa deschida doua porti ) voi faceti sensuri unice .

STOIAN MIRCEA a spus: (June 9th, 2016 at 22:01 )

Imaginea e trucata ,pe Muzicescu asa ceva nu exista.Masini parcate pe ambele sensuri,circulatia e strangulata,de cand e asfalt toti locatarii tin masinile pe strada . La asa un pret sa facut parcare pentru protejatii primariei,nu e niciun castig pentru cei ce ar trebui sa beneficieze de cea mai lunga strada.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Grindeanu, mesaj catre olimpicii la matematica: Folosesc aceasta materie la guvern in fiecare zi / FOTO

Peste 1.000 de elevi, profesori şi oficialităţi au asistat miercuri la Timişoara, în cala Operei Române, la deschiderea oficială a ediţiei cu numărul 68 a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele VII – XII. Ei au aflat despre pasiunea pentru cifre a prim-ministrului Sorin Grindeanu, despre faptul că utilizează matematica zi de zi la guvern şi că a fost chiar el participant la olimpiadă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, mesaj catre olimpicii la matematica: Folosesc aceasta materie la guvern in fiecare zi / FOTO
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii nu trebuie să se teamă că vor fi amendați de polițiștii locali. Ei sunt invitați să posteze pe rețelele de socializare orice informații legate de eventuale abuzuri comise de subordonații lui Dorel Cojan. PSD Timiș le transmite cetățenilor orașului de pe Bega că doar așa libertatea de exprimare va rămâne un etalon al Timișoarei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfat de la PSD pentru timisoreni: Postati pe retelele de socializare abuzurile Politiei Locale!
Peste 1.000 de elevi, profesori şi oficialităţi au asistat miercuri la Timişoara, în cala Operei Române, la deschiderea oficială a ediţiei cu numărul 68 a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele VII – XII. Ei au aflat despre pasiunea pentru cifre a prim-ministrului Sorin Grindeanu, despre faptul că utilizează matematica zi de zi la guvern şi că a fost chiar el participant la olimpiadă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, mesaj catre olimpicii la matematica: Folosesc aceasta materie la guvern in fiecare zi / FOTO
Mare atenție ce postați pe Facebook de acum încolo! După ce au terminat cu răufăcătorii de pe străzile din Timișoara, polițiștii locali anunță că vor trece la amendarea celor despre care consideră că îi jignesc pe rețelele de socializare! Pățania lui Corneliu Vaida e doar prima dintr-un șir care poate deveni interminabil.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!
Are experiență, notorietate, reprezintă aproape jumătate din populația Timișului, e tolerant și iertător. Sunt motivele pentru care Nicolae Robu crede că trebuie să fie președintele filialei PNL Timiș. El și-a anunțat în detaliu și echipa din care spune, din nou, că face parte și Marilen Pirtea. Candidează, nesusținuți de Robu, și foști lideri de filială, precum Viorel Coifan sau Ovidiu Drăgănescu, dar și unii primari.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI
Traficul pe Calea Martirilor ar putea fi deschis oficial luni, 24 aprilie. Este ultimul termen avansat de Primăria Timișoara, însă planurile ar putea fi date peste cap de meteorologii. Se anunță ploi și vreme foarte rece în zilele următoare. Circulația în zonă este restricționată de anul trecut, de când a început șantierul pentru extinderea la patru benzi a șoselei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca un termen pentru deschiderea traficului pe Martirilor. Vremea nu tine cu primaria
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top