Biciclist neatent, lovit de o autoutilitară

Un biciclist a fost acroșat de un autoutilitară de marfă și s-a lovit apoi violent de carosabil. S-a întâmplat, luni, în zona Bogdăneștilor. Din primele informații, de vină ar fi chiar bărbatul aflat pe bicicletă, care nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers.

accident bicicleta6

Accidentul s-a petrecut luni la prânz, în zona străzii Macilor. Biciclistul ar fi încercat să vireze la stânga, dar a fost „agățat” de o mașină de marfă. Bărbatul a fost azvârlit de pe bicicleta și a căzut apoi pe asflat. S-a lovit puternic la cap și și-a pierdut cunoștința. A fost chemată ambulanța, biciclistul fiind dus de urgență la spital. „Un bărbat de 70 de ani care se deplasa cu o bicicletă pe strada Bogdănestilor a efectuat, la intersecția cu strada Macilor un viraj la stânga fara să se asigure, fiind acrosat de o autoutilitară. A fost rănit și transportat la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Companiile de electricitate vor fi amendate pentru intarzierile in reparatiile de retele

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a decis să amendeze companiile Enel şi Electrica, care administrează reţelele din zonele afectate de furtună. Sancțiunile, de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă nealimentară, vin din cauza întârzierilor cu care au fost remediate defecţiunile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile de electricitate vor fi amendate pentru intarzierile in reparatiile de retele

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pagubele de la patru școli din Timișoara depășesc, pe fiecare caz în parte, sumele oferite de guvern per total pentru repararea unităților de învățământ avariate de furtună. Primarul Nicolae Robu a publicat miercuri estimările făcute de subordonații săi pentru fiecare școală. El explică astfel de ce suma totală este de 10 ori mai mare decât cea care va fi cerută de la guvern.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria si guvernul s-au inteles doar la doua scoli. Pagubele de la Economic depasesc cu mult suma pentru toata Timisoara
Primarul Nicolae Robu face un apel la timișoreni, pe care îi roagă să-l anunțe direct dacă au încă probleme cu utilitățile. Edilul spune că lucrurile încep să revină la normal în Timișoara, dar îi roagă pe oameni să evite, în continuare, plimbările prin parcuri, unde încă nu s-a terminat degajarea crengilor și a arborilor căzuți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu roaga timisorenii sa evite plimbarile prin parcuri si sa-l anunte daca inca nu au curent sau apa
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top