Cei mai frumosi ani, pe YouTube: povestea lui ASU Poli, de la Judet la Liga a II-a

Drumul lui ASU Poli de la „Județ” la Liga a II-a, în numai patru ani, este o poveste care trebuie spusă. De acum, veți putea vedea, în fiecare săptămână, câte un capitol al acestei istorii frumoase, spus chiar de cei care au trăit-o la maximă intensitate.

asu poli tv1

Unul dintre sloganurile auzit foarte des în Peluza Sud în ultimul deceniu e „Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni”. Ascensiunea fulminantă a lui ASU Politehnica a dus însă la o reformulare: „Cei mai frumoși ani îi trăim deja”. Echipa va juca, din sezonul viitor, în Liga a II-a, deși, în 2012, abia promovase în Campionatul Județean. Pentru că drumul până aici a fost cu adevărat spectaculos, cei de la Druckeria au decis că trebuie să spună povestea și altora. Așa s-a născut o emisiune-serial care va prezenta, în mai multe episoade, istoria ultimilor patru ani ai echipe proaspăt promovate în al doilea eșalon fotbalistic.

asu poli tv2

Pe canalul oficial de YouTube al ASU Politehnica va apărea, în fiecare vineri, câte un episod al serialul „Cei mai frumoși ani”. De fapt, este vorba despre o serie de discuții libere moderate de Radu Faur. În primul episod au fost invitați președintele Druckeria, Sebastian Novovic, și Ema Cernescu, care și-au amintit de prima discuție cu Viorel Șerban, rectorul Politehnicii Timișoara, de primul trial pentru formarea echipei sau de primul meci jucat pe coclaurile din Timiș. „La prima deplasare, la Leucușești, erau gropi în teren de-ți intra piciorul până mai sus de glezne. Arbitrul a zis «eu n-am cum să dau drumul la un meci de genul acesta, că-și rup oamenii picioarele. Nu are niciun rost». Și i-am zis: «uită-te ce-i aici». Erau oameni cu bere, cu tobe, nebunie, cu fulare, era iureș în sat. I-am zis «n-ai cum să nu dai drumul la meci, noi pentru asta am venit». Până la urmă s-a jucat”, a povestit Novovic. Următorul episod va putea fi văzut vinerea viitoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (June 18th, 2016 at 12:23 )

NOW! ASU PU LY NU ESTE POLI TIMIȘOARA! AU PROMOVAT ÎN LIGA 4 CU AJUTORUL LUI LAȚA! ȘI ACUM SE STRÂNGE LAȚUL! NU SUNT BANI PENTRU PROMOVAREA ÎN LIGA 1!SE VOR DESFIINȚA SAU FUZIONEAZĂ CU ADEVĂRATA POLI TIMIȘOARA ACS UL LUI ROBU! ȘTIU CĂ VĂ OFTICAȚI SCRIITORI PE ZIDURI ȘI PIȘAȚI LA BOSCHEȚI!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Marinarul de pe Bega a spus: (June 18th, 2016 at 14:34 )

Nici PANCOTA nu a facut atat tam-tam cand a promovat in B!!! Daca esti POLI TIMISOARA si te bucuri in halul asta pt. un kkt de promovare in B, e penibil! Pana si Clinceni,Afumati,Colentina vor in prima liga, divizia B o considera ZERO!!!

ion a spus: (June 18th, 2016 at 15:14 )

Ne povestesc baietii in ghete toata povestea? Adica aia cu promovarile politice, cu japca pe la sate facuta de “prietenii” care acum sunt inchisi, despre retragerea Chisodei si celelalte? Sau ne spun numai partea frumoasa aia cu cantece si fumigene, ca sa nu pierdem timpul degeaba .

poli21 a spus: (June 18th, 2016 at 15:14 )

Daca echipa trebuie felicitata pentru parcursul de exceptie de pina acum, nu cred ca putem spune ceva laudabil despre asa zisa galerie , care aduce mari deservicii echipei si fotbalului timisorean.

Druckerul din Mehala a spus: (June 18th, 2016 at 15:43 )

Io tin cu orice echipa care reprezinta fotbalul Cimisorean…f,tui , nu pot ignora o galerie frumoasa . Am tinut cu ACS in Liga I , acum o sa tin cu amandoua !!!

acs in adn a spus: (June 18th, 2016 at 15:50 )

urasc asu si tot ce se petrece in jurul fenomenului, dar …… asa cu blaturi,miloaga pe la alte echipe (sa nu bage juc de la prima echipa ) ,promisiuni de bani si alte aventaje , cutia milei ,manipularea suporterilor , cu lozinci adecvate momentului,….etc….au reusit sa promoveze aproape an de an , au facut un marketing impresionant, .actiuni caritalile ,.etc…si pentru asta tin sa ai felicit….bravo lor…!!!

sam a spus: (June 21st, 2016 at 05:17 )

efectul produs de acesti indivizi aspra fotbalului timisorean este devastator……manipularea si tupeul nu pot inlocuii multa vreme performanta……. dar clipa adevarului se apropie …..una e sa-ti promita cineva bani pt performanta si alta e sa-i primesti

antirob a spus: (June 21st, 2016 at 23:23 )

UE voua hateri robulieni! Abia astept intalnirea directa de pe EL Monumental.Un meci, dupa care va puteti desfiinta linistiti, nu-mi pasa.Istoria o scriem noi, voi tot cu prohodu’…Ne-ati barfit cand jucam in liga a 5-a, a 4-a , cand am promovat in liga a 3-a si acum cand vom infrunta mortaciunea de acese in liga a 2-a. Nu uitati sa ne barfiti si cand vom trage la titlu.Nu uitati sa va uniti cu UTA dupa ce o sa va reinfiintati ca sa scapati de datorii.

sam a spus: (June 22nd, 2016 at 10:13 )

somnul ratiunii naste monstrii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Liceul de Arte Plastice ramane in ceata. Primarul Robu promite dezbatere publica pe orice proiect in zona

Consiliul Local Timișoara își menține hotărârea prin care renunță la dreptul de preemțiune în cazul fostului liceu de arte plastice și al clădirii în care funcționează inspectoratul școlar. Primarul Nicolae Robu promite totuși dezbatere publică pentru orice propunere viitoare ar avea proprietarul terenului și al clădirilor. Primul proiect, retras, includea un bloc de 10 etaje.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liceul de Arte Plastice ramane in ceata. Primarul Robu promite dezbatere publica pe orice proiect in zona
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Cristi Balaj confirma suspiciunile timisorenilor: Iancu facea blaturi cu Dinamo

Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti nu s-au urât tot timpul, în ciuda alergiei suporterilor timişoreni la fostul club al miliţiei. Fostul arbitru Cristi Balaj are cea mai urâtă amintire legată de un oficial al vreunui club, când îşi aminteşte de Marian Iancu, fostul finanţator al Politehnicii Timişoara. Balaj crede că Iancu i-a păcălit mereu pe timișoreni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristi Balaj confirma suspiciunile timisorenilor: Iancu facea blaturi cu Dinamo
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Local Timișoara își menține hotărârea prin care renunță la dreptul de preemțiune în cazul fostului liceu de arte plastice și al clădirii în care funcționează inspectoratul școlar. Primarul Nicolae Robu promite totuși dezbatere publică pentru orice propunere viitoare ar avea proprietarul terenului și al clădirilor. Primul proiect, retras, includea un bloc de 10 etaje.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liceul de Arte Plastice ramane in ceata. Primarul Robu promite dezbatere publica pe orice proiect in zona
Cele două proiecte în valoare de 25 de milioane de euro retrase de CJ Timiș de la ADR Vest vor fi redepuse până la finele acestei luni. Este vorba despre reabilitarea unor drumuri județene, pentru care se solicită finanțare din fonduri europene pe infrastructură. Proiectele au fost depuse în noiembrie 2016 și sunt în curs de refacere. Călin Dobra spune că banii nu sunt pierduți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timis mai are o saptamana sa refaca doua proiecte de 25 de milioane de euro
Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti nu s-au urât tot timpul, în ciuda alergiei suporterilor timişoreni la fostul club al miliţiei. Fostul arbitru Cristi Balaj are cea mai urâtă amintire legată de un oficial al vreunui club, când îşi aminteşte de Marian Iancu, fostul finanţator al Politehnicii Timişoara. Balaj crede că Iancu i-a păcălit mereu pe timișoreni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristi Balaj confirma suspiciunile timisorenilor: Iancu facea blaturi cu Dinamo
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top