Cum se impart mandatele in CJ: PSD are mai multe, dar negocierile vor fi dure

Se numără încă voturile pentru Consiliul Județean Timiș, unde negocierile pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți se anunță de pe acum foarte dure. Conform datelor actuale, cu tot cu redistribuiri, viitorul CJ ar putea avea următoarea componență: PSD – 16 mandate, PNL – 14 mandate, UNPR – 3 mandate, PMP și ALDE – câte 2 mandate.

plen CJ Timis 02

Rezultatele finale pentru CJ Timiș sunt încă departe de a fi centralizate, dar, din datele oferite până acum de BEC, coroborate cu numărătorile paralele ale partidelor, lucrurile se anunță complicate pentru viitorul legislativ al județului. Niciunul dintre partidele mari nu va reuși să facă majoritate absolută, astfel că negocierile se vor face la sânge. Teoretic, cele 37 de mandate se vor împărți astfel: PSD – 16, PNL – 14, UNPR – 3, PMP și ALDE – câte 2. Alte surse anunță chiar patru mandate pentru „progresiștii” conduși de Titu Bojin, însă următoarele zeci de ore vor clarifica lucrurile. PSD va fi reprezentat în viitorul consiliu județean astfel: Sorin Grindeanu, Călin Dobra, Dan Poenaru, Cătălin Tiuch, Adrian Negoiţă, Mihai Ritivoiu, Adrian Pau, Dorin Cutu, Romaniţa Jumanca, Victor Dumitraşcu, Deian Plavoşin, Nicu Bădina, Cristian Dolecek, Cătălin Sima, Alexandru Iovescu și Marius Gavrilaş. PNL îi va avea pe cu Alin Popoviciu, Marian-Constantin Vasile, Nicolae Bitea, Mihăiță Bojin, Cosmin Costa, Ciprian Bogdan, Liviu Borha, Ligius-Cosmin Buboi, Liviu Cocean, Lucian Blaga, Viorel Coifan, Adrian Ștef, Adrian Pășcuță și Dan Sarmeș. Din partea UNPR vor intra Titu Bojin, Ion Răducanu şi Matei Viorel, iar de la PMP, Roxana Iliescu și Dorin Cândea. ALDE îi va avea în CJ pe Traian Stancu și Ioan Davițoiu. În noul legislativ județean vor fi numai două doamne, dintr-un total de 37 de membri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Stefi a spus: (iunie 6th, 2016 at 17:55 )

Un personaj interesant din consiliu este Nicu Badina de la PSD. Acest individ, de meserie chelner, a fost protectorul unui traficant de droguri al Lugojului, traficant care a avut functia de vicepresedinte a tineretului PSD.
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1244594-trafic-droguri-interesul-psd.htm
Acest Badina mai avea si alte activitati ilegale:
http://lugojinfo.ro/index.php/actualitate/item/388-badina-face-afaceri-cu-meridian-22-desi-legea-ii-interzice-seful-de-cabinet-al-lui-ilie-sarbu-castiga-sume-ametitoare-pe-spatele-lugojenilor-p
Bravo celor care au refuzat sa mearga la vot si au lasat putorile cu 4 clase sa ne hotarasca soarta.
Cu privre la Badina, cred ca ar fi necesar sa i se faca o prezentare asa cu trebuie timisorenilor, ca sa stie ce au facut.

Maria a spus: (iunie 6th, 2016 at 23:37 )

Si de ce ne spui abia acum, Stefi ?

yxsman a spus: (iunie 7th, 2016 at 09:40 )

Bei, Baina asta o fo el chelner, numa ca fi-su i-o facut trei nepot cu fata lu Zoltan Kovacs, milionaru, care o fost si consilieru lui Sipos pe probleme unguresti. Asta e, cu asta construim socialismul multilateral capitalizat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top