Dupa aproape trei ani, la Timisoara incepe, pe bune, dezinsectia

Marți seară, la Timișoara începe să se „dea” contra țânțarilor și altor insecte deranjante. Intră, în sfârșit, în vigoare contractul de dezinsecție de forță majoră, încheiat din cauza virusului Zika. Pe ușile de la intrările blocurilor a fost anunțată deja începerea operațiunii. Contractul a fost adjudecat de Deraton, în condițiile în care primăria se judecă de doi ani cu Romprest Servicii.

dezinsectie

În toamna lui 2013, contractul Primăriei Timișoara cu un operator de dezinfecție, dezinsecție și deratizare a expirat. S-a făcut o încredințare directă, în valoare de 30.000 euro, către firma al cărei contract expirase, iar ulterior a dat drumul unei licitații. S-a înscris o singură firmă, Romprest Servicii SA, care a fost descalificată și a dat primăria în judecată. Procesul nu e gata nici acum. Totuși, de marți seară, la Timișoara se face din nou dezinsecție. Asta, după ce virusul Zika a băgat spaima în autoritățile din România, iar Institutul Național de Sănătate Publică a trimis direcțiilor județene de sănătate publică „recomandarea de a solicita primăriilor aplicarea planului de combatere a țânțarilor, astfel încât să fie asigurată și folosirea substanțelor active pentru combaterea țânțarilor”. Primăria Timișoara a organizat astfel o licitație în regim de urgență pentru începerea dezinsecției, iar contractul a fost semnat la finele lunii mai. Acesta a fost adjudecat de Deraton, la prețul de 300.000 lei, la care se adaugă TVA. „Începe dezinsecția, mai întâi pe malurile Begăi și în diverse spații verzi”, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, se va face și deratizare, deși aceasta nu este acoperită de actualul contract. „Avem semnale de la cetățeni, acolo unde trebuie intervenit că au apărut vietăți periculoase, vom găsi o soluție”, a mai spus edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

In aproape 40 de localitati din Timis, vorbitul la telefon s-ar putea sa va arda la buzunare

Mare atenție pe unde circulați și cât vorbiți la telefon! ANCOM că, dacă aveți serviciul de roaming activat și sunteți în apropiere de graniţă, este posibil să „săriți” pe o reţea din ţara vecină şi să plătiți inclusiv pentru apelurile pe care le primiți. În Timiș sunt aproape 40 de localități în această situație.
Citeşte tot articolul Citeste articolul In aproape 40 de localitati din Timis, vorbitul la telefon s-ar putea sa va arda la buzunare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăvara aduce şi medalii pe bandă rulantă la badminton. Rezultate excepționale pentru sportivii de la CSU UVT, la Cupa României la badminton, competiție desfășurată la Bacău. Universitatea de Vest din Timișoara a reușit să se impună la nu mai puțin de patru probe din cele cinci disputate, bilanțul fiind de patru medalii de aur, una de argint și două de bronz.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sapte medalii la Cupa Romaniei la badminton, pentru sportivii UVT
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top