Dupa ce a pierdut alegerile pentru CJ, PNL Timis ar trebui sa trimita acasa vinovatii. Teoretic

E sigur și cât se poate de oficial: PNL a pierdut alegerile pentru Consiliul Județean Timiș. Teoretic, „vinovații”, inclusiv dintre candidații pentru CJ, ar trebui acum să plătească cu funcțiile. Copreședintele Dan Popa, care are o demisie în alb la partid, spune că mai trebuie așteptat câteva zile.

robu si popa

Biroul Electoral Județean Timiș a anunțat oficial rezultatele alegerilor pentru CJ, în urma numărării tuturor voturilor de la cele 595 de secții. Au fost, în total, 239.170 voturi valabil exprimate. Acestea au mers astfel: PSD – 37,28% – 89.166 voturi; PNL – 32,21% – 77.060 voturi; UNPR – 6,71% – 16.066 voturi; PMP – 5,74% – 13.752 voturi; ALDE – 5,5% – 13.156 voturi; UDMR – 4,46% – 10.670 voturi. Practic, social-democrații vor avea 16 consilieri județeni în viitorul mandat, în timp ce liberalii numai 14. Asta, în ciuda declarațiilor optimiste făcute atât de-a lungul campaniei electorale, cât și imediat după închiderea urnelor, când copreședintele PNL Timiș, Dan Popa, era convins că liberalii vor câștiga CJ. N-a fost însă așa, iar acum, teoretic, cineva va trebui să plătească pentru acest eșec. Cine? În primul rând… candidații.

„Este o regulă. Am instaurat un sistem conform căruia toți colegii noștri consilieri de pe listă lucrează cu targeturi (…) Prin consens, am stabilit că aceia care nu-și fac treaba politică, având doar trei localități, lasă locul liber altuia de pe listă”, declara, în luna aprilie, copreședintele Dan Popa. Practic, fiecare candidat trebuia ca, pe zona sa de responsabilitate, să adune un anumit număr de voturi pentru partid și pentru primar. Cel care nu a reușit ar trebui, teoretic, să plece și să lase locul, oricât de elibigil ar fi el, unui alt candidat mai muncitor. Pentru conformitate, în urma rezultatelor de la alegerile de duminică, ar trebui să intre în CJ Timiș liberalii Alin Popoviciu, Marian-Constantin Vasile, Nicolae Bitea, Mihăiță Bojin, Cosmin Costa, Ciprian Bogdan, Liviu Borha, Ligius Cosmin Buboi, Liviu Cocean, Lucian Blaga, Viorel Coifan, Adrian Ștef, Adrian Pășcuță și Dan Sarmeș.

Copreședintele Dan Popa are, la rândul lui, o demisie în alb. „Dacă nu vom câștiga președinția CJ Timiș, eu îmi depun demisia din funcția de președinte. Ca să clarificăm: dacă nu câștigăm și nu punem președinte la CJ Timiș, eu, personal, am spus, demisia mea este disponibilă”, declara Popa, în aprilie. Când și dacă va intra în vigoare aceasta rămâne de văzut. „Mai avem de așteptat câteva zile, facem analize și vedem, încă sunt șanse să conducem CJ”, a spus, pentru deBanat.ro, Dan Popa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va avea stand propriu la Târgul de Turism care va avea loc la finele săptămânii la București. Autorităților pare să le fi venit mintea la cap și au trecut peste frecușurile politice. În premieră, se ocupă de promovarea zonei Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, cu sprijinul CJ Timiș, Primăria Timișoara, Primăria Buziaș, Primăria Margina și Asociația Timișoara 2021.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul pe tava. In premiera, CJ Timis si Primaria Timisoara fac impreuna promovare turistica
De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit
Două ierni la rând a stat aproape nefolosit patinoarul sintetic al Primăriei Timișoara, amplasat în Parcul Copiilor. Acum, el ar putea fi vândut, dat în administrare unei firme private care să știe ce să facă cu el și, în orice caz, mutat de acolo. De ce nu s-au preocupat angajații PMT de patinoar este o întrebare la care încă se așteaptă răspuns.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarie, vand patinoar! Jucaria de 115.000 din Parcul Copiilor cauta cumparator
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top