Nasterea Sf. Ioan Botezatorul si Sanzienele, celebrate pe 24 iunie

Credincioșii ortodocși, catolici și greco-catolici prăznuiesc pe 24 iunie nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, care a vestit lumii că Iisus este Mesia și l-a botezat pe acesta în râul Iordan. În aceeași zi, calendarul popular marchează magica sărbătoare de Sânziene.

sf ioan

La 24 iunie, lumea creștină celebrează nașterea lui Ioan Botezătorul, o excepție în calendarul religios, în care sfinții și martirii sunt comemorați în ziua morții lor, considerată ziua nașterii pentru Împărăția Cerurilor. Cultul lui Ioan Botezătorul este foarte dezvoltat, atât în Biserica de Apus, cât și în cea Răsăriteană, fiindu-i consacrate mai multe sărbători: Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Nașterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) și Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august). Considerat Înaintemergătorul Domnului, Ioan Botezătorul este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar și cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. El anunța venirea lui Iisus, spunând: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine (…) Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt”.

Ioan Botezătorul s-a născut lângă Ierusalim, fiind fiul Elisabetei, verișoara Mariei, mama lui Iisus, și al rabinului Zaharia. A venit pe lume cu aproximativ șase luni înaintea lui Iisus. Predicator ascet, a activat numai în preajma râului Iordan și l-a criticat public pe împăratul Irod Antipa, pentru că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg. În timp ce Ioan era întemnițat în cetatea Machaerus, la o petrecere, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat în fața tatălui său vitreg, cerându-i capul lui Ioan Botezătorul în schimbul favorului de a-i deveni amantă. Potrivit scripturilor, Ioan Botezătorul a fost decapitat în aceeași seară, capul său fiind dus Salomeei pe o tavă. Trupul lui a fost îngropat în orașul Samaria. Ulterior, împăratul Iulianus Apostata ar fi ars rămășițele lui Ioan Botezătorul, împrăștiindu-i cenușa. Capul ar fi fost salvat si dus la Alexandria, apoi la Constantinopol, de unde a fost dus în provincia Poitou, în Franța.

sanziene

Tot în 24 iunie, calendarul popular consemnează sărbătoarea de Sânziene. Considerate adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile neumblate de om, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Serbarea de Sânziene sau Drăgaicele este denumită în limbaj popular și Amuțitul Cucului. Această pasăre cânta doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară (Buna Vestire) până la Sânziene. Când cucul încetează să cânte înainte de 24 iunie, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (iunie 24th, 2016 at 23:39 )

NOW! A RĂMAS PROSTUL FĂRĂ CAP ÎN TIMP CE DUMNEZEU IISUS SATANA SE DISTRAU PE SEAMA LUI! AȘA ESTE ȘI ACEST PĂMÂNT RUPT DE REALITATEA DESPRE VIAȚĂ ȘI FRAIERIȚI DE SPIRITELE SPURCATE ȘI CREATE SĂ SPURCE NATURA LUI DUMNEZEU IISUS SATANA PENTRU CĂ TRINITATEA ASTA ÎNSEAMNĂ! ZICEA DUMNEZEU IISUS SATANA CINE CREDE SE FACE UNA CU DUHURILE NOASTRE CARE ÎN SENSUL NOSTRU TREBUIE ȘI DISTRUG TOTUL CHIAR ȘI ORICE LUCRU CREAT DE NOI ÎNȘINE! DE ACEEA NU POT MURI DECÂT CEI CARE SUNT AFECTAȚI BIOLOGIC SPURCAT DE DUHURILE LUI DUMNEZEU IISUS SATANA! EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE NU AM CUM SĂ FIU AFECTAT DE ACESTE SPIRITE SPURCATE ALE LUI DUMNEZEU IISUS SATANA ȘI SUNT ÎMPREUNĂ CU CEI CARE TRĂIESC ÎN ADEVĂR ȘI VIAȚĂ UN SPIRIT PENTRU ETERNITATE CEI MAI FERICIȚI OAMENI DE PE PĂMÂNT ȘI ÎNTREGUL UNIVERS!!YEEEEESSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top