Popa explica situatia PNL la CJ Timis: Am pierdut urat in unele locuri, sondajele noastre nu au fost OK

Copreședintele PNL Timiș, Dan Popa, e mai puțin exuberant decât colegul său, Nicolae Robu. Liberalii au mai multe primării decât înainte de alegeri, dar au pierdut în locuri în care nu se așteptau. Popa admite că anumite candidaturi au fost un eșec și că s-a bazat pe sondaje interne eronate.

Dan Popa copresedinte PNL Timis 03

Dan Popa nu spune, la fel ca și colegul său Nicolae Robu, că PNL au câștigat alegerile în Timiș. El admite că liberalii au plecat la drum, în anumite cazuri, de la premise greșite și așteptările au fost foarte mari. De aici, și dezamăgirea nemascată. „E mai puțin decât am sperat și mai mult decât am avut. Am avut ținte foarte mari, am avut ștachete foarte înalte care, din păcate, nu peste tot s-au dovedit a fi bazate pe lucruri reale. Am pierdut urât în unele locuri, am câștigat foarte frumos în altele (…) Am sperat să câștigăm în județ. Tot ce am făcut noi a fost perfect, doar că datele au fost altele. Sunt multe locuri în care am făcut erori, mai mici sau mai mari, care ne-au adus în situația în care nu am atins unul dintre scopurile noastre (…) În primul rând, sunt câțiva candidați în care am crezut, sondajele noastre arătau că sunt foarte OK și, de fapt, nu au fost așa. Am pierdut urât la Lugoj, la Recaș, la Săcălaz… La Recaș speram un scor mai bun, nu speram să câștigăm. La Săcălaz nu a fost bună alegerea noastră, deși toți cei cu care am vorbit ne-au convins că e”, susține copreședintele liberal.

PNL Timiș a câștigat, la aceste alegeri, 38 de primării, deși așteptările erau mai mari. „Am câștigat la mare luptă localitățile (…) Unde am pierdut, am pierdut urât. Unde am câștigat, am câștigat la mustață, la 11 voturi, la 17 voturi… Am avut speranțe, după turul acela de lansări am făcut un sondaj intern și ne-a ieșit că am câștiga 43 de primării. Am câștigat 38, una este în lucru (Șag – n.r.) și am pierdut 3. Asta este, de fapt, problema: Topolovăț, am pierdut cu câteva voturi, la fel și la Teremia… Ordonanța 55% (a traseiștilor – n.r) ne-a afectat cam 20%. Nu a fost un lucru ușor și, practic, a fost irecuperabil. Am plecat la drum cu 34 de primari și ei (PSD – n.r.) cu 58. E o diferență. Sunt 24 de localități care înseamnă ceva. Am mizat pe surprize, care s-au întâmplat… Nici eu nu am crezut că vom pierde la Topolovăț. Aveam alte temeri, care nu s-au dovedit reale, dar aici s-a întâmplat”, mai spune Popa. Conform acestuia, pentru liberali, un rezultat mulțumitor pentru liberali ar fi fost obținerea a 16 mandate de consilieri județeni. În final, vor fi 14, iar PNL va rămâne, cel mai probabil, pe dinafară în ceea ce privește funcțiile de conducere de la CJ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

liberal 100% a spus: (iunie 10th, 2016 at 20:28 )

Când pui sa candideze expirați și dobitoci doar ăsta poate fi rezultatul: Recaș, Ortisoara, Sanandrei, Giarmata, Dumbravita, Sacalaz și, bineînțeles, Lugoj! Ați făcut vreun calcul sa vedeți cat ați pierdut doar în aceste localități, pe mâinile unor loseri de vocatie? Penibilul, v-ati predat PSD I

fost polist a spus: (iunie 10th, 2016 at 21:36 )

pacat ca oferta PNL la CJ a fost ratatul de popo…VICIOS. multa lume chiar din TM a votat Robu si PNL la CL, dar nu si la CJ. este trist ca un partid imens ca PNL sa vina cu oferete electorale cu oameni corupti, expirati si ratati. Dle. Popa ati girat si corect ar fi sa va dati demisia. prin recrutarea oamenilor de pe liste nu ati convins lumea si dati sansa ca la conducerea judetului sa fie din nou taranul de Bojin. |”Felicitari” in ritmul asta la urmatoarele alegeri pds-ul si ai lui o sa castige si CL si Primaria TM.

Ha ha a spus: (iunie 10th, 2016 at 23:38 )

Demisia PCR istului de Popa. Onoarea este mai presus de explicatii. Nici Raducanunu te mai asculta. Un gunoi de comunist.

Ilie a spus: (iunie 11th, 2016 at 00:05 )

Pascuta si sondajele lui trunchiate,in functie de ce avanteje a avut el,asa a dat rezultatele,perversul asta ii prosteste pe toti….

dorel a spus: (iunie 11th, 2016 at 09:31 )

a stiut de la inceput optiunea generala fara popv..dar nu a contat ,,ambitiile personale pe primul loc, acum daca are demnitate sa faca pasul inapoi, altfel,.,.,.la toamna,.,.

Robu a spus: (iunie 11th, 2016 at 11:31 )

Robu trebuie sa raspunda cu demisia impreuna cu Popa pentru rezultatul prost din judet. Toti arunca vina pe Popoviciu. El nu are nici o vina. A facut campanie grozava, sa dedicat si a fost exemplar. Tradatorii si au facut datoria si in loc sa il ajute lau mazilit( primarii din orase in frunte cu papgalul de Groza). CoPresedintii filialei trebuie sa demisioneze de urgenta. Daca Popa a fost drept si a spus ca demisioneaza , Robu se da castigator. Ai PIERDUT ma Robule JUDETUL. Te faci ca nu intelegi? Vrei sa dai doua lovituri si sa scapi si de Popa si de Popoviciu? Adica de fostii pdl . Tu nu iti dai seama ca acolo este organizarea? Fara ei sunteti mancati de PSD. O sa vedem la parlamentare

Costel a spus: (iunie 11th, 2016 at 13:50 )

„Avem un candidat puternic la Becicherecu Mic.”S-a văzut….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top