Se intampla la Iecea Mare: Candidat PNTCD, suspectat de mita electorala

Un candidat al PNȚCD la o funcție de consilier local în comuna Iecea Mare riscă până la trei ani de închisoare, după ce a fost prins dând bani alegătorilor. Petru Ursulețu este șeful Serviciului Voluntar de Urgență din Iecea.

stampila de vot

Polițiștii de la Secția 2 Rurală Cărpiniș au fost anunțați, joi după-amiază, că, la Iecea Mare, un bărbat i-ar fi oferit unei femei 100 lei în schimbul promisiunii de a vota un anumit candidat la alegerile locale de duminică. Bărbatul a fost surprins pe camerele de supraveghere ale unui magazin din localitate. „Un candidat la consiliul local de la PNȚCD, Petre Dinu Ursulețu, funcționar public în cadrul primăriei, ca șef Serviciu Voluntar de Urgență, împărțea oamenilor câte 100 de lei și pliante, ca să-l voteze. Înregistrările sunt de pe camerele de supraveghere de la un spațiu comercial. Se vede cum vine,acostează și duce într-un loc retras o femeie pentru a-i da bani”, spune Liviu Tomulea, primarul din Iecea Mare. Atât țărănistul, cât și femeia căreia îi dăduse bani au fost duși la audieri, fiind întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorului. „Ea a recunoscut tot, s-a speriat”, mai spune Tomulea. Președintele PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, susține că nimic nu este adevărat. „E o prostie (…) Pliantul PNȚCD are și o tentă albastră, pentru că culorile actuale sunt verde cu albastru, probabil seamănă cu hârtia de 100 de lei, e o prostie. Sigur că se face campanie. În Vinerea Mare ne-a reclamat la parchet că listele de candidaturi sunt false. S-a constatat că acuzația a fost eronată”, spune liderul țărănist. Petru Ursulețu riscă o pedeapsă cuprinsă între 6 luni și trei ani de închisoare, dacă acuzațiile de mită se vor confirma.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DR.EVIL a spus: (June 2nd, 2016 at 20:22 )

DOM’NE, STIAM CA A FURAT SI PNTCD INTRE 1996 SI 2000, INSA SA TINA DE BANI PANA IN 2016 ASTA E MARE LUCRU. MISTERIOASELE SUNT CAILE LINIEI MANIU-MIHALACHE! 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăvara aduce şi medalii pe bandă rulantă la badminton. Rezultate excepționale pentru sportivii de la CSU UVT, la Cupa României la badminton, competiție desfășurată la Bacău. Universitatea de Vest din Timișoara a reușit să se impună la nu mai puțin de patru probe din cele cinci disputate, bilanțul fiind de patru medalii de aur, una de argint și două de bronz.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sapte medalii la Cupa Romaniei la badminton, pentru sportivii UVT
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top