Amenzi de 20.000 lei in doar cateva ore, la Timisoara

A fost agitație mare vineri seară, pe raza de competență a Secției 2 Timișoara. Nu mai puțin de 600 de persoane au fost legitimate, iar 200 de mașini au fost controlate de polițiști. S-a lăsat cu sancțiuni însemnate.

politia

Peste 50 de poliţişti au ieșit la razie, vineri seară, în raza de acțiune a Secției 2, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier. La acțiune au participat și jandarmii. „A fost vizată verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, depistarea persoanelor urmărite, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă”, transmit cei de la IPJ. Au fost controlate 12 unităţi comerciale au fost legitimate 600 de persoane şi au fost verificate aproape 200 de autovehicule. Polițiștii au dat 80 de amenzi, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, dar și pentru șoferii care nu au respectat regulile. Valoarea totală a sancțiunilor este de aproape 20.000 de lei, fiind reținut, pentru suspendate, un permis de conducere și fiind retrase două certificate de înmatriculare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Angajatori de Top Timisoara sunt o multime de oferte part-time sau pentru lucru de acasa

La Centrul Regional de Afaceri are loc, în 17 și 18 martie, Angajatori de TOP Timişoara, cel mai mare eveniment de carieră din Banat. Ediția cu numărul 10 a târgului de carieră din Timişoara va reuni 80 de companii, cu 3.000 de locuri de muncă. Aproape jumătate din companii au și oferte part-time.
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Angajatori de Top Timisoara sunt o multime de oferte part-time sau pentru lucru de acasa

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăvara aduce şi medalii pe bandă rulantă la badminton. Rezultate excepționale pentru sportivii de la CSU UVT, la Cupa României la badminton, competiție desfășurată la Bacău. Universitatea de Vest din Timișoara a reușit să se impună la nu mai puțin de patru probe din cele cinci disputate, bilanțul fiind de patru medalii de aur, una de argint și două de bronz.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sapte medalii la Cupa Romaniei la badminton, pentru sportivii UVT
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top