Davitoiu (ALDE), dupa ce s-a retras de la CJ: Caut o functie compatibila cu studiile mele

Ion Davițoiu, președintele executiv ALDE Timiș, este unul dintre cei care au renunțat la mandatele obținute în Consiliul Județean Timiș, chiar înainte de validare. Acesta a luat decizia săptămâna trecută, fără a da prea multe detalii. Acum, a făcut clarificări, spunând că vârsta mai înaintată ar fi motivul pentru care a renunțat la mandat.

davitoiu

„Retragerea din consiliul județean este o propunere sau o idee binevenită a mea, întrucât am vârsta pe care o am. Cred că cel mai bine acum este să las consiliul județean și să lucrez în administrație, datorită faptului că am și ceva experiență. Am avut un mandat de consilier la Remetea și încă unul în CJ Timiș. Nu pot să nominalizez o funcție. Nu mi-aș dori să merg cu pregătirea pe care o am pe o funcție care nu are nimic comun cu studiile pe care le am. Mă gândesc că până se pune la punct CJ să văd compatibilitatea studiilor cu funcția pe care aș dori să o obțin în consiliul județean. Dacă voi obține o funcție incompatibilă cu postul de la partid atunci o să renunț la președinția executivă a ALDE Timiș”, a explicat, vineri, Ion Davițoiu. Acesta susține că va rămâne la fel de implicat în viața de la partid și că ALDE Timiș s-a apucat deja de pregătirea parlamentarelor. Ion Davițoiu a declarat că scorul obținut de ALDE la locale a fost unul acceptabil, dar nu neapărat satisfăcător. „Începând de săptămâna aceasta, ALDE face evaluarea organizaților din teritoriu. Va fi evaluată fiecare organizație în parte. Ne pregătim deja pentru toamnă ca să obținem un scor mai bun”, a completat Marian Cucșa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Dove a spus: (July 1st, 2016 at 12:50 )

Grasutule, nu ajungi deputat, stai linistit. Sunt altii care abia (te) asteapta.

anonim a spus: (July 1st, 2016 at 17:49 )

Da grasutule, (MC) deputatia ramane un vis indepartat.

Apelul de seara a spus: (July 1st, 2016 at 22:12 )

Care studii coane, alea la apelu’de seara! Cand, unde si cum facute coane?!!? Si oile cui le lasi coane??

anteconbega a spus: (July 2nd, 2016 at 15:00 )

Bietul Daviţoiu… De fapt, cine-i cetăţeanul ăsta? De ăsta a depins soarta Consiliului Judeţean?. Bravo, Grundene, ce vicleaaaan eşti….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT asteapta tinerii cu idei inovatoare la concurs. Marele premiu, 10.000 de euro

Tinerii cu idei inovatoare în domeniul atenuării schimbărilor de mediu sunt în continuare aşteptaţi să participe la concursul ClimateLaunchpad. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC invită tinerii să se înscrie cu idei pentru un loc în marea finală a competiției de idei ClimateLaunchPad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT asteapta tinerii cu idei inovatoare la concurs. Marele premiu, 10.000 de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii cu idei inovatoare în domeniul atenuării schimbărilor de mediu sunt în continuare aşteptaţi să participe la concursul ClimateLaunchpad. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC invită tinerii să se înscrie cu idei pentru un loc în marea finală a competiției de idei ClimateLaunchPad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT asteapta tinerii cu idei inovatoare la concurs. Marele premiu, 10.000 de euro
Terenul de 9 hectare al CJ Timiș din comuna Giroc ar fi extrem de util pentru un... penitenciar! Este ideea primarului Nicolae Robu, care vede o astfel de investiție mult mai potrivită decât o sală polivalentă. Scoaterea închisorii de pe Popa Șapcă în afara orașului este un subiect care se discută de mai multă vreme, fără să fi fost găsită vreo soluție.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima idee a lui Robu: Mai bine se face puscarie la Giroc, nu sala polivalenta
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top