Fanii lui Poli, invitati sa scoata… cardurile! Cum pot face donatii

Fanii lui Poli Timișoara pot face, în sfârșit, donații către echipa lor preferată. Nu prin SMS, fiindcă, spune primarul Nicolae Robu, acest lucru este imposibil, ci direct de pe… card. E unica soluție prin care suporterii își pot sprijini favoriții. Poli nu știe încă în ce ligă va juca în noul sezon.

car

Oricine se simte suporter al lui Poli Timișoara este invitat să doneze bani pentru echipa sa preferată. Deși primarul Nicolae Robu ar fi vrut ca acest lucru să se poate face extrem de simplu, prin SMS, acest lucru a fost imposibil. De vină este, spune edilul, birocrația. „Din păcate, și aici ne izbim de o birocrație cumplită. În loc să fie foarte simplu să creezi posibilitatea de a se dona prin SMS sau prin alte mecanisme, către un ONG, de către cetățeni care vor să facă acea donație, te izbești de tot felul de restricții de genul «Pentru fotbal nu se poate». E anormal, dar ne conformăm regulilor. Am găsit însă soluția de a putea primi donații de pe telefon, respectiv de pe calculator, dar cu virare de pe card”, a declarat, marți, edilul. Dacă vreți să donați, găsiți aici întreaga procedură. Mai trebuie să știți că donațiile pot fi cuprinse între 1 și 10.000 de lei. Retrogradată anul trecut din Liga I, Poli Timișoara nu știe încă în ce eșalon va juca. Miercuri, Comisia de disciplină a FRF va trebui să decidă în cazul falimentului clubului Rapid, care ar putea să nu aibă voie să joace în Liga I. Clubul alb-violet este într-o situația financiară dificilă, în această perioadă fiind în derulare discuții cu omul de afaceri Viorel Tudose, care s-a arătat interesat să preia echipa.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (July 26th, 2016 at 13:45 )

Hai cu miloaga…fie ea si electronica

-+- a spus: (July 26th, 2016 at 15:25 )

Mai “curata” este metoda cu cutia milei ! Asta cu cardurile este prea complicata si nici nu mai ramane de o bere Corona…

INO a spus: (July 26th, 2016 at 19:20 )

NOW!DONAȚI BANI DACĂ SUNTEȚI ADEVĂRAȚI SUPORTERI SĂ FIȚI FALA ȘI PUTEREA FOTBALULUI DIN ROMÂNIA!!ÎN ACEST FEL TUDOSE INVESTITORUL DE CARTON NU ÎȘI MAI ARE SENSUL!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

eu a spus: (July 27th, 2016 at 10:49 )

Sa intelegem ca investitorul de carton nu mai vine? Nu are logica cutia electronica a milei daca o sa cumpere Tudose pe ACS.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

„Orasul” de pe Circumvalatiunii se imprumuta din nou de peste 2 milioane de euro

Încă un împrumut bancar, pentru finanțarea unei noi etape a construcției complexului rezidențial de pe terenul fostului Electrometal. Dezvoltatorul de hale industriale Mara Com Mixt ia din nou bani de la OTP, pentru a putea continua investiția în complexul care va avea sute de apartamente, spații comerciale și parcări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Orasul” de pe Circumvalatiunii se imprumuta din nou de peste 2 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Parcarea etajată din Calea Girocului se face 100%, dar ar putea apărea prima parcare între blocuri și în partea de nord a Timișoarei. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu încearcă să liniștească șoferii, spunând că Poliția Locală nu are plan de amenzi și că nu vor fi date amenzi pentru cei care-și parchează mașinile în locuri neamenajate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcare intre blocuri, promisa si pe strada Linistei. Robu: Nu avem plan de amenzi la Politia Locala
Cinefilii timișoreni resping ideea demolării Grădinii de Vară Capitol. Primarul Nicolae Robu a anunțat că acolo ar putea fi ridicat Multiplexity, Centrul de Artă, Tehnologie și Experiment asumat în proiectul Capitală Europeană a Culturii. Prima reacție a fost a celor de la Ceau Cinema, iar pe rețelele de socializare alți timișoreni strâng deja semnături pentru salvarea grădinii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vrem demolarea Gradinii de Vara Capitol! Cinefilii din Timisoara reactioneaza
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top