Inca o dezbatere publica la PMT! Tema: Consiliul Consultativ al Organizatiilor Culturale Independente

Criticată de mai multe ori pentru felul în care se împart banii pe așa-numită agendă culturală, Primăria Timișoara face un pas spre operatorii culturali independenți. Propunerea este înființarea Consiliului Consultativ al Organizațiilor Culturale Independente,iar joi este programată o dezbatere publică.

pmt

Mai multe asociații culturale independente au reclamat, în luna aprilie, modul în care primăria împarte banii de pe agenda culturală, și așa insuficienți. Au fost nemulțumiți atât operatorii, cât și… reprezentanții municipalității! Primii au reclamat banii puțini – aproximativ de șapte ori mai puțini decât la Cluj, de exemplu, dar și felul ciudat în care au fost alocați, fiind folosit același algoritm, indiferent de punctajul oferit de proiectele respective. Pentru a nu se mai ajunge într-o astfel de situație, Primăria Timișoara vrea să înființeze o structură cu caracter consultativ, intitulată Consiliul Consultativ al Organizațiilor Culturale Independente. În acest scop, joi, 21 iulie, între orele 13 și 15, va fi organizată o dezbatere publică referitoare la oportunitatea constituirii acesteia. Cei interesați se pot adresa și în scris, Direcției Secretariat General – Biroul Asistare Consiliul Local sau în format electronic, prin e-mail.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat proiectul „Campionii României în școală, liceu și universitate”, care își propune să atragă cât mai mulți copii și tineri la diverse activități sportive. Fie că aleg să facă performanță, fie că decid doar să bată mingea alături de prieteni, mișcarea este esențială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate
Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat proiectul „Campionii României în școală, liceu și universitate”, care își propune să atragă cât mai mulți copii și tineri la diverse activități sportive. Fie că aleg să facă performanță, fie că decid doar să bată mingea alături de prieteni, mișcarea este esențială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate
Timișoara a ales să-și înceapă lungul și greul drum spre anul 2021 cu o poveste despre viață și echilibru. Spectacolul „Limite”, al companiei suedeze Cirkus Cirkör, a fost o lecție. Aceea că granițele sunt făcute să fie depășite și nimic nu e imposibil, câtă vreme ești pregătit să renunți să-ți mai fie frică.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cirkus Cirkor, in premiera la Timisoara: poveste despre echilibru, speranta si renuntarea la frica / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top