Poli afla abia in 21 iulie daca joaca in Liga I: primul meci ar fi acasa cu FC Botosani

Rapid a fost echipa introdusă în urmă la tragerea la sorți pentru programul Ligii I la fotbal, desfășurată marți, 12 iulie, la prânz. Totuși, formația giuleșteană ar putea fi înlocuită cu Poli Timișoara, în condițiile în care Rapidul nu a obținut suspendarea procedurii de faliment. Totul se va clarifica abia pe 21 iulie.

poli

Marți la prânz, la sediul LPF a avut loc tragerea la sorți a programului Ligii I pentru noua ediție de campionat. În urne a fost introdus numele Rapidului, care ar putea fi înlocuit însă de Poli Timișoara. Dar nu mai devreme de 21 iulie. „Există anumite aspecte juridice pe care vrem să le lămurim în legătură cu clubul Rapid. Sentinţa este executorie, se aplică imediat, ceea ce se înseamnă că Rapid se află în dizolvare. Rapid nu poate semna contracte cu jucătorii pentru sezonul următor. Nu ne grăbim, aşteptătă rezolvarea cererii de soluţionare până pe 21 iulie, cu o zi înainte de startul competiţiei. Dacă sentinţa va fi menţinută, locul clubului Rapid va fi luat de ACS Poli Timişoara”, a declarat Iustin Ştefan, secretarul general al LPF. Liga 1 începe pe 22 iulie 2016. Sezonul regulat se termină pe 4 martie 2017, iar play-off-ul și play-out-ul vor începe pe 11 martie 2017. Play-off-ul se termină pe 13 mai 2017, iar ultima etapă din play-out va avea loc pe 4 iunie 2017.

Programul complet:

Etapa I
Pandurii – CSU Craiova
Astra – Dinamo
Rapid / Poli – FC Botoşani
CFR Cluj – Chiajna
FC Voluntari – Viitorul
Steaua – CSMS Iaşi
Gaz Metan – Tg. Mureş

Etapa II
CSU Craiova – Tg. Mureş
CSMS Iaşi – Gaz Metan
Viitorul – Steaua
Chiajna – FC Voluntari
FC Botoşani – CFR Cluj
Dinamo – Rapid / Poli
Pandurii – Astra

Etapa III
Astra – CSU Craiova
Rapid / Poli- Pandurii
CFR Cluj – Dinamo
FC Voluntari – FC Botoşani
Steaua – Chiajna
Gaz Metan – Viitorul
Tg. Mureş – CSMS Iaşi

Etapa IV
CSU Craiova – CSMS Iaşi
Viitorul – Tg. Mureş
Chiajna – Gaz Metan
FC Botoşani – Steaua
Dinamo – FC Voluntari
Pandurii – CFR Cluj
Astra – Rapid / Poli

Etapa V
Rapid / Poli – CSU Craiova
CFR Cluj – Astra
FC Voluntari – Pandurii
Steaua – Dinamo
Gaz Metan – FC Botoşani
Tg. Mureş – Chiajna
CSMS Iaşi – Viitorul

Etapa VI
CSU Craiova – Viitorul
Chiajna – CSMS Iaşi
FC Botoşani – Tg. Mureş
Dinamo – Gaz Metan
Pandurii – Steaua
Astra – FC Voluntari
Rapid / Poli – CFR Cluj

Etapa VII
CFR Cluj – CSU Craiova
FC Voluntari – Rapid
Steaua – Astra
Gaz Metan – Pandurii
Tg. Mureş – Dinamo
CSMS Iaşi – FC Botoşani
Viitorul – Chiajna

Etapa VIII
CSU Craiova – Chiajna
FC Botoşani – Viitorul
Dinamo – CSMS Iaşi
Pandurii – Tg. Mureş
Astra – Gaz Metan
Rapid / Poli – Steaua
CFR Cluj – FC Voluntari

Etapa IX
FC Voluntari – CSU Craiova
Steaua – CFR Cluj
Gaz Metan – Rapid / Poli
Tg. Mureş – Astra
CSMS Iaşi – Pandurii
Viitorul – Dinamo
Chiajna – FC Botoşani

Etapa X
CSU Craiova – FC Botoşani
Dinamo – Chiajna
Pandurii – Viitorul
Astra – CSMS Iaşi
Rapid / Poli – Tg. Mureş
CFR Cluj – Gaz Metan
FC Voluntari – Steaua

Etapa XI
Steaua – CSU Craiova
Gaz Metan – FC Voluntari
Tg. Mureş – CFR Cluj
CSMS Iaşi – Rapid / Poli
Viitorul – Astra
Chiajna – Pandurii
FC Botoşani – Dinamo

Etapa XII
CSU Craiova – Dinamo
Pandurii – FC Botoşani
Astra – Chiajna
Rapid / Poli – Viitorul
CFR Cluj – CSMS Iaşi
FC Voluntari – Tg. Mureş
Steaua – Gaz Metan

Etapa XIII
Gaz Metan – CSU Craiova
Tg. Mureş – Steaua
CSMS Iaşi – FC Voluntari
Viitorul – CFR Cluj
Chiajna – Rapid / Poli
FC Botoşani – Astra
Dinamo – Pandurii

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iulie 12th, 2016 at 16:53 )

NOW! RAPIDUL ESTE VARZĂ! FOTBALUL ROMANESC ÎN COLAPS! IAR POLI SE CHINUIE SĂ NU MOARĂ! ACEASTA ESTE IMAGINEA FOTBALULUI ROMANESC!VAI DE CEI CARE SUNT IMPLICAȚI ÎN EL! CUVINTELE SUNT DE PRISOS REZULTATELE VORBESC PENTRU MINE! TRIST ȘI RUȘINOS SĂ VEDEM CUM TOTUL ÎN ROMENIA ESTE CONDUS DE LA BUCALE DUPĂ BUNUL PLAC! ȘI ATUNCI MĂ ÎNTREB! OARE OAMENII ACEIA AU FOST NEBUNI CÂND AU ZIS SĂ FIM O PARTE INDEPENDENTĂ A ACESTEI LUMI! DECÂT CONDUȘI DE SPURCAȚI DIN ALTĂ PARTE! HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Ara a spus: (iulie 13th, 2016 at 10:12 )

Din ce spun cei de la prosport singura varianta legală ca Acs-ul sa joace in prima liga este ca Rapidul sa renunțe ei singuri la locul din prima liga înainte de începerea campionatului.Nu este cadru legal sa ii excludă chiar dacă sunt in faliment.Au licența de prima liga.Daca ramân in faliment nu pot sa faca contracte la jucatori ,nu se prezintă la doua meciuri sunt excluși si se continua cu 13 echipe.

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 13th, 2016 at 20:15 )

Cu echipa asta pe care o avem , cu datoriile pe care le avem , fara niciun sponsor , mai bine mergem in Liga II-a .f,tui , nu avem niciun viitor .

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 13th, 2016 at 20:20 )

Daca echipa Rapid primeste drept de joc …ii bai mare…f,tui , ii bai mare ptr federatie , ar trebui sa-i dam in judecata ca pe noi ne-au retrogradat direct cand am avut datorii , niste datorii mult mai mici ca ale lor , castigam precis…f,tui , nu poti sa fii ptr unii muma , si ptr altii ciuma . Daca pierdem la judecata , sa infiintam liga de vest , ca si asa toata partea asta de tara ii sabotata de mitici …ne-am saturat de ei !!!

sam a spus: (iulie 14th, 2016 at 05:34 )

nu am vazut nici un rapidist preocupat de falimentul clubului… de plata datoriilor ….cu totii vor in liga1 ……poate ii lamureste cineva si pe ei ce e de facut …..ca nu cumva sa-si strice imaginea…..un specialist de la curva sud…..poate…….fratii s-ajuta la greu…..pana acum giulestina a sustinut cu devotament actiunile druckeriei

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top