Primaria promite inca doua parcuri in zona Rebreanu

Locuitorii din zona de sud a Timișoarei ar trebui să aibă noi motive de bucurie. Primăria anunță că va amenaja încă două parcuri, cu locuri de joacă, pe două parcele a căror situație nu a fost clarificată până acum. Una dintre ele trebuie, de altfel, identificată clar, cu repere.

Exif JPEG

„Pe Bd. Liviu Rebreanu, porțiunea de la Iosif Bulbuca, în apropiere de intersecția cu Bd. Sudului, există o biserică. În perimetrul de la biserică înspre strada Orion, cu delimitare spre nord de Liviu Rebreanu, spre sud de Aleea Icar și spre vest delimitare de strada Aștrilor, este un teren la care s-au clarificat lucrurile în ceea ce privește proprietatea. E liber de sarcini, are 7.000 de mp, acolo vom amenaja locuri de joacă (…) El este parc acum, este un spațiu verde, dar neamenajat, doar iarbă și copaci. Vom face încât să poată avea o valoare de întrebuințare mai ridicată decât cea actuală”, a anunțat primarul Nicolae Robu. Municipalitatea pare pusă pe fapte mari, cel puțin la nivel declarativ. Edilul susține că e în pregătire și un alt parc, tot în aceeași parte a orașului. „Suntem în curs de a identifica o parcelă care nu e în litigii, nu este sub revendicare, din terenul foarte extins cuprins între Liviu Rebreanu, Orion, Mareșal Constantin Prezan și AEM. Este o porțiune care nu este marcată prin repere, nu este localizată, dar aparține primăriei. Va trebui să parcurgem toată procedura, care este inițiată demult, dar merge greu, pentru a ști exact care porțiune ne aparține. Apoi vom face dezmembrarea și vom amenaja și acolo un parc”, a mai declarat Robu. Rămâne de văzut cât timp va trece de la aceste declarații până la punerea lor în practică. Teoretic, mai ales în primul caz, lucrurile ar trebui să se miște repede…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

4 investitori, interesati de ACS Poli. Robu a anuntat ca a purtat primele negocieri

OUG 28 este o „tâmpenie”, iar situația clubului ACS Poli nu este deloc roz. Nu sunt bani și, în plus, „PSD și acoliții săi” s-au pus de-a curmezișul în ceea ce privește finanțarea de la bugetul local. Primarul Nicolae Robu anunță că a discutat cu nu mai puțin de 4 potențiali investitori și cere răbdare. Totul, într-un „comunicat privind ce se mai întâmplă la Clubul de Fotbal ACS Poli”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 4 investitori, interesati de ACS Poli. Robu a anuntat ca a purtat primele negocieri
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

OUG 28 este o „tâmpenie”, iar situația clubului ACS Poli nu este deloc roz. Nu sunt bani și, în plus, „PSD și acoliții săi” s-au pus de-a curmezișul în ceea ce privește finanțarea de la bugetul local. Primarul Nicolae Robu anunță că a discutat cu nu mai puțin de 4 potențiali investitori și cere răbdare. Totul, într-un „comunicat privind ce se mai întâmplă la Clubul de Fotbal ACS Poli”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 4 investitori, interesati de ACS Poli. Robu a anuntat ca a purtat primele negocieri
Venituri anuale între 60.000 și 147.000 de lei. Cu asta se pot lăuda șefii din Poliția Locală Timișoara, printre care sunt și foști polițiști care cumulează pensia cu salariul. Cei mai mulți bani îi ia, așa cum era de așteptat, Dorel Cojan, care ocupă interimar, de mai bine de trei ani, funcția de director executiv al instituției. În top este și Vasile Paraschiv, șoferul primarului Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top