Primul spital din Romania, cu un pas mai aproape de a deveni centru multicultural

Una dintre cele mai vechi clădiri din Timișoara mai face un pas spre transformarea totală. Este vorba despre fosta clinică de dermatologie de pe strada Mărășești, care va deveni centru multicultural. Consilierii locali au aprobat schimbarea destinației acestor spații și urmează acum să fie de acord Ministerul Sănătății.

dv

Proiectul privind „apartamentarea imobilului situat în Timișoara, str. Mărăşeşti nr. 5, schimbarea destinaţiei unei părţi din imobil şi retragerea dreptului de administrare a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara”. Primăria intenționează să acceseze fonduri europene pentru transformarea fostei clinici de dermatologie, iar la dosar sunt obligatorii două avize, de Comisia de Monumente, respectiv Ministerul Sănătății. „Obţinerea avizului Comisiei de Monumente Timişoara care va fi inclus in documentaţia Proiectului Tehnic este condiţionată de obţinerea acordului de schimbare de destinaţie din partea Ministerului Sănătăţii (…) Pentru refuncţionalizarea părţii din imobil, rămasă disponibilă după mutarea Clinicii de Dermato-venerologie, este necesară schimbarea destinaţiei imobilului cu avizul Ministerului Sănătăţii (…) apartamentarea imobilului actual si retragerea dreptului de administrare al Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, asupra spațiilor care urmează să fie refuncţionalizate în spaţiu multicultural”, se precizează în referatul proiectului votat de consilieri.

„În vederea obţinerii avizului Ministerului Sănătăţii a fost întocmită o documentaţie topo cadastrală cu propunere de apartamentare şi stabilirea spaţiilor care îşi vor schimba destinaţia şi spaţiile care îşi vor menţine destinaţia din imobilul situat în str. Mărăşeşti nr. 5”, este notat în același referat. Imobilul va fi împărțit în două sectoare: unul va fi spațiu multicultural, iar în cel de-al doilea va fi Clinica de Radioterapie a Municipalului. În zona din care s-a mutat Dermatologia va fi deschis Muzeul Cetății Timișoara și vor funcționa și alte instituții culturale care își doresc acest lucru. Imobilul de pe strada Mărășești nr. 5 are 4.300 metri pătrați și a fost construit între anii 1754 și 1757, fiind refăcut ulterior în secolul al XIX-lea. Destinația sa a fost de spital municipal, primul din România, cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei. Aici au funcționat Clinica de Dermato-venerologie și Clinica de Radioterapie ale Spitalului Municipal, dar, din toamna anului trecut, prima dintre ele s-a mutat pe strada Daliei, în Complexul Studențesc.

La imobilul de pe strada Mărășești au fost refăcute, în ultimii ani, acoperișul și fațadele, dar este nevoie de o reabilitare integrală în interior. „Se pregătește scoaterea la licitație. Este studiul de fezabilitate, dar nu detaliat, și o să vedem, că nu am discutat încă, dar eu înclin să scoatem la licitație la pachet proiectarea și execuția”, spune primarul Nicolae Robu, care nu poate preciza însă când ar putea începe efectiv șantierul. Conform proiectului votat în 2015 de consilierii locali, pentru transformarea vechii clădiri este nevoie de aproape 28 milioane de lei, cu tot TVA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 31st, 2016 at 17:13 )

Asta face cam 6, 25 milioane de euro! Nu-i cam mult? Că doar nu-i castelul Peleş! Aşteptăm cu emoţie caietul de sarcini şi caştigătorul licitaţiei! Va fi pesedist, pemepist, aldeist sau Mihai Olariu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top