Bulevardul Take Ionescu a intrat în renovare completă

Una dintre cele ami importante artere de circulație din Timișoara, bulervardul Take Ionaescu, a intrat în renovare. Ca atare, șoferii care n-au neapărat treabă în zonă, ar fi bine să o ocolească. Potrivit primarului Nicolae Robu este vorba de o modernizare completă, iar nu reparații de suprafață. Bulevardul a fost lărgit puțin, vor fi amenajate noi locuri de parcare și se va circula pe două benzi pe fiecare sens. Prezentând stadiul lucrării, Robu n-a uitat să arunce din nou săgeți spre pe care-i consideră „dușmanii Timișoarei”. „Avem lucrări importante și pe Take Ionescu, nu schimbări de borduri, cum niște nemernici au tot colportat. Sunt niște ticăloși care nu fac altceva decât să creeze imagine negativă orașului la nesfârșit. Ne vom mândri cum va arăta Bd. Take Ionescu, chiar Simion Bărnuțiu, când totul va fi covor asfaltic curat, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte multă vreme și când vom avea două benzi curate plus locuri de parcare în rândul bordurilor pe ambele părți, ceea ce nu am avut niciodată. Este și o reorganizare a acestor artere încât să nu se mai fure o bandă de circulație de către mașinile care staționează pe margine”, a spus Robu. Despre finalizaeea lucrării, primarul trage speranțe că se va întâmpla până începe școala. Dar asta depinde de mai mulți factori și în primul rând de starea vremii. “Vrem sa finalizăm această lucrare până la 12 septembrie și sper să ne permită vremea. Aș dori ca pe Simion Bărnuțiu și pe Take Ionescu să fie inclusiv marcajul făcut pentru data de 12 septembrie, atunci când încep școlile, ceea ce înseamnă un număr mai mare de mașini în oraș”, a mai spus Robu. Lucrarea de pe Take Ionescu este executată de către firma timișoreană Superconstruct.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele

Guvernul a alocat, în ședința de joi, bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Timișul, județul cel mai afectat de vijelia din 17 septembrie, primește doar 2,2 milioane de lei, pentru lucrări extrem de urgente. Evaluarea pagubelor în tot județul va fi finalizată în această săptămână.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele

Economic vezi arhiva Economic

Noul mecanism de plata a TVA, in dezbatere la Camera de Comert

Legislaţia în domeniul aplicării taxei pe valoarea adăugată în noua variantă, defalcată, a fost subiectul celui mai nou seminar organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Şefii Finanţelor timişorene au venit să discute cu contribuabilii pe tema noului mod de aplicare a TVA, de la 1 ianuarie 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul mecanism de plata a TVA, in dezbatere la Camera de Comert

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Guvernul a alocat, în ședința de joi, bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Timișul, județul cel mai afectat de vijelia din 17 septembrie, primește doar 2,2 milioane de lei, pentru lucrări extrem de urgente. Evaluarea pagubelor în tot județul va fi finalizată în această săptămână.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele
Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top