Defilare si concert de fanfara in Piata Unirii / FOTO

Manifestările dedicate Zilei Timișoarei au început miercuri dimineață, în Piața Unirii, cu o ceremonie care a marcat 97 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara.

ziua timisoarei unirii3

Au defilat forțele armate, reprezentanții Poliției, ai Jandarmeriei și ai pompierilor, iar preoții au ținut o slujbă de binecuvântare. Apoi s-a ținut un moment de reculegere în memoria Reginei Ana a României. „Sunt mulțumit că orașul Timișoara s-a dezvoltat frumos în ultimii ani. Timișoara este cel mai dinamic oraș al României, cu cel mai mare export după capitală, cu cele mai multe investiții, cu cea mai ridicată calitate a vieții. Suntem oameni harnici, serioși, muncim, dar știm să ne bucurăm de rezultatele muncii noastre. Timișoara va fi și în continuare un oraș de importanță în România”, a spus primarul Nicolae Robu. Vicepreședintele CJ, Roxana Iliescu, a făcut o succintă trecere în revistă a istoriei Timișoarei, de la prima atestare documentară, la momentele actuale. Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică de fanfară, pe scena din Piața Unirii și pe strada Vasile Alecsandri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Ăștia sunt Leii din Banat! Victorie mare cu Sibiul

vBC SCM Timişoara a jucat fără presiune jocul cu liderul campionatului, CSU Sibiu, mai ales că un loc în primele 4 înainte de meciurile eliminatorii era greu de obţinut. Mladen Jeremic a „omorât” triţa, având 6 din 6 la aruncările de 3 puncte, iar Timişoara a obţinut o victorie lejeră într-un meci în care nu a fost favorită, 84-70.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ăștia sunt Leii din Banat! Victorie mare cu Sibiul
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

vBC SCM Timişoara a jucat fără presiune jocul cu liderul campionatului, CSU Sibiu, mai ales că un loc în primele 4 înainte de meciurile eliminatorii era greu de obţinut. Mladen Jeremic a „omorât” triţa, având 6 din 6 la aruncările de 3 puncte, iar Timişoara a obţinut o victorie lejeră într-un meci în care nu a fost favorită, 84-70.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ăștia sunt Leii din Banat! Victorie mare cu Sibiul
Arată cam ca-n „Marile speranțe” și parcă te aștepți să apară de undeva, ca un spectru, Miss Havisham, și are încă vechiul ecran și scaunele plușate, acoperite de un strat gros de praf. Este vechiul Cinematograf Studio, reintrat, în sfârșit, în proprietatea Primăriei Timișoara și vizitat, miercuri, de cei de la Marele Ecran și Institutul Francez.
Citeşte tot articolul Citeste articolul În așteptarea timpurilor noi: după 7 ani, primii cinefili au intrat în Cinema Studio  / FOTO
Tablourile Baba împrumutate de la Muzeul Național de Artă se întorc în București, pentru a merge la niște expoziții internaționale. Apoi vor reveni la Timișoara. Cel puțin așa susține președintele CJ Timiș, Călin Dobra, conform căruia nimeni nu va fi sancționat pentru situația conflictuală din ultimele luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tablourile Baba pleacă de la Timisoara ca să se… întoarcă! Dobra: Nu avem vinovați, totul va fi bine de acum
La pasajele Michelangelo și Jiul, dar și în Pădurice au apărut plăcuțe cu numele primarului Nicolae Robu. Edilul vede asta ca pe ceva absolut firesc, spune că banii pentru realizarea lor vin din sursă privată, dar nu vrea să dezvăluie misteriosul „investitor”. Pentru că nu e important, Robu e oricum împlinit că și-a făcut datoria.
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timișoara au apărut „Plăcuțele lui Robu”. Edilul șef: Sunt din bani privați, detaliile nu contează
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top