Iubitorii sportului timisorean au trei meciuri de exceptie in acest weekend

Luna august înseamnă şi începutul noului sezon competiţional pentru mai multe echipe din Timişoara, iar în acest weekend fanii sportului pot vedea „live”, la lucru, trei dintre echipele oraşului.

meciuri

În ordinea disputarii partidelor, primii vor intra pe teren campionii de la rugby, Timişoara Saracens care debutează în ediţia cu numărul 100 al primului eşalon valoric (Superliga) chiar împotriva vicecampioanei, CSM Ştiinţa Baia Mare. Ca de obicei, meciurile dintre cele doua combatante au fost disputate şi intense, şi cu siguranţă aşa se va întâmpla şi acum. Partida va avea loc pe arena „Gheorghe Răşcanu”, din cartierul Ronaţ, de la ora 17. Intrarea este liberă. Sâmbătă, de la ora matineului, 11, „Băieţii în ghete” de la ASU Poli vor juca şi ei primul meci din campionat, în acest caz în Liga a II-a. Alb-violeţii întâlnesc una din echipele bune ale campionatului, Chindia Târgovişte. Este nevoie mare de suporteri, mai ales că, pentru acest joc, arena „Dan Păltinișanu” a fost închiriată cu suma de 21.000 lei + TVA de la CJ. Tichetul la această partidă costă 10 lei, iar cei care sunt membri cotizanţi ai clubului vor scoate din buzunar 7 lei. În fine, prim-divizionara ACS Poli va juca şi ea primul meci acasă din noul campionat. După o înfrângere onorabilă la Bucureşti (1-2 cu Dinamo), băieţii lui Ionuţ Popa vor înfrunta o euro-echipă, Pandurii Tg. Jiu. Partida va avea loc duminică,, 7 august, de la ora 21. Şi aici sunt nevoie de fani, orice ban venit de la spectatori contând pentru bugetul şubrezit al clubului. Preţurile biletelor, sunt aceleaşi de anul trecut: 10 lei la peluze, 15 lei la tribunele I și II, 25 de lei la tribuna 0 și 50 de lei la loje.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 4th, 2016 at 14:05 )

NOW!ÎN AMBELE CAZURI AR TREBUI CA ȘI PUBLICUL TIMIȘOREAN SĂ SUPORTE CELE 2 ECHIPE!!DOAR AMBELE SUNT DIN BANAT !! DECI VICTORIE PENTRU AMBELE ECHIPE BĂNĂȚENE!YESS!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (august 4th, 2016 at 17:06 )

Dragoste cu sila nu prea se poate. Eu inca nu am vazut pe nici un perete din Timisoara ” asu nu e…” , in schimb tot orasul este plin de alte lozinci, iar modul in care ” suporterii ” unei echipe de alfel onorabila stiu sa se manifeste ma face sa nu prea agreez aceasta discutie despre unire.
P.S. Pentru a nu fi acuzat de partinire, sunt unul dintre primii membrii druckeria, cu carnet si cotizant multa vreme.

Farca a spus: (august 4th, 2016 at 21:15 )

Aia cu lozincile sunt niște idioți! Poți sa tii (și moral ești obligat!)și cu ASU și cu ACS și cu RIPENSIA! Toate reprezintă Timișoara!

mortadella a spus: (august 5th, 2016 at 09:45 )

Voi astia de la ASU,care nu stiati multi nici unde e terenul Stiinta cand ati cantat pt Bragadiru,ati devenit peste noapte mari fani ai adevaratei Poli.Atat de adevarati incat ati sustinut uta sau Resita cand au jucat cu acs-ul pe DP.Sunteti penibili.Am policard la tr1 si langa mine sunt polisti cu parul alb,chipuri pe care le rebad din anii 80 de cand merg pe DP,noi spre deosebire de voi chiar tinem cu Poli,numai cu Poli.Pt noi nu exista infratiri cu rapizi,mitici,prazari samd.Pt noi exista doar Poli.Chiar daca Poli 1921 nu se mai regaseste azi in nici o varianta existanta in vreo liga.

@mortadella a spus: (august 5th, 2016 at 13:45 )

asa-i.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top