Obrazul de Grebla subtire cu cheltuiala de Iaki se tine

Cică ar fi mare supărare mare pe unele amazoane din primărie provenite din Tineretul PNL. Exact, chiar acelea printre care se numără și prezentatoarele de la „Robu TV” și care îl „înghesuiau” pe primar cu întrebări diabolic de incomode precum: „Așa e că sunteți cel mai bun primar în viață?”; „Mă înșel dacă vă spun că sunteți perfect?” etc. Promoția de vară-iarnă Ionuț Nasleu! Întoarse recent de la cursuri de specializare în cluburile din Mamaia, ele nu s-au sfiit să-și împărtășească of-ul. Dar ce zic of? E o adevărată invidie. Nu, problema n-a fost hotelul de trei sau patru stele în care își odihneau în fiecare dimineață oscioarele obosite după atâta „specializare” prin cluburi. Nici măcar papica generoasă, toate fiind plătite din banii primăriei. Sau mă rog, ai timișorenilor, atât de dornici să aibă numai tinere „specializate” în primărie.

Marea lor durere a fost alta. Și anume că a lor colegă de primărie și TNL n-a stat precum toată „pulimea” în hoteluri obișnuite. Nu, colega lor a fost cazată la celebrul Hotel Iaki deținut de și mai celebrul Gheorghe Hagi. (Patru stele, de la 190 de lei pe noapte locul de cazrae.) V-ați prins, e vorba chiar de mega-super-starul Primăriei Timișoara. Chiar ea, Saaaaaanda Greblă! Despre care multă lume spune că e mai influentă în primărie chiar și decât primarul. Și asta, fiindcă doar ea, Sanda Greblă, decide dacă cineva e primit de primar sau nu. (O știu pe pielea lor, de exemplu, Titu Bojin și Sorin Grindeanu, care pe când exista încă USL au fost obligați să se întoarcă cu coada dîntre picioare, fiindcă nu i-a lăsat Sanda să intre la primar.) Ca să nu mai vorbesc de angajații sau angajatele mai vechi din instituție care se fac mici, mici de tot când le intră Sanda în birouri și îi ia la împins vagoane. Lucru pe care Robu nu și-l permite. Eventual Nasleu mai face din astea. Și asta nu e tot! Ea a fost înscrisă la trei specializări, nu una. Adică a stat trei săptămâni la Iaki, având timp să cunoască toate cotloanele din toate cluburile din Mamaia. Și din toate pozițiile.

Unii angajați ai Primăriei Timișoara mai mucaliți cică ar regreta că Radu Mazăre nu mai este edil-șef al Constanței. Și asta fiindcă dacă ar fi văzut-o prin cluburi, imediat și-ar fi dat seama despre calitățile Sandei. Evident administrative, nu altele! Și ar fi transferat-o urgent la Primăria Constanța. Ba i-ar fi dat și un rol important în parada anuală cu care alegorice din Mamaia și care ar fi imitat acum personaje din Roma Antică. De exemplu, al împărătesei Messalina.

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Laura a spus: (august 25th, 2016 at 13:23 )

Dar tot fiind un pamflet spun cum ar fi ca a umblat cu un motociclist de acolo pe banii primariei in camera de hotel cum este :)))?

MARIA a spus: (august 25th, 2016 at 14:27 )

oare iubitul ei este fe-RICCI-t acum? sau ii convine ca iubita lui sa rupa paturile din hoteluri cu motociclisti?

carmen a spus: (august 25th, 2016 at 14:28 )

De ce suntetsi rai si invidiosi? Voi de-ati fi Primari ce-ati face? Ati fi mai buni? Daca nu facetsi este pentru ca Nu putetsi si ocazii serioase cu fragede caprioare nu(mai) hhhhhavetsi! In rest ii iert pe totsi din Primarie Numai Pornaru’ angajat acolo sau in oras sa NU fie! Celorlalti va urez Distractie Placuta!!! Mie de asa zisele schimbari care Nu au legatura cu mine NU ma intereseaza! Pozitia mea este una si Buna: Cara-te C.Pornarule!

INO a spus: (august 25th, 2016 at 16:18 )

NOW!DE PARCĂ NU ȘTIAȚI CĂCI ESTE UNA DIN MÂINILE LUI ROBU!NU AMANTĂ ROBU NU SE DESCURCĂ CU O FETIȚĂ CA ȘI ASTA!!DAR ARE ȘI EA ATRIBUȚIILE EI DE DESCURCĂREAȚĂ DIN PRIMĂRIE!
CINE ESTE DEȘTEPT ÎNȚELEGE CINE NU PLAMFETEAZĂ !!BRAVO SANDA CÂT DESPRE FRAIERI ȘTI CÂNTECUL ” O LA BĂ TRISTĂ CE ORIBIL MAI SUNT ” CĂUTAȚI PE YOUTUBE ȘI-L GĂSIȚI!!!EU INO SUNT PERFECT ȘI ȘTIU CE FACE FATA ÎN PRIMĂRIE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Cazacu a spus: (august 25th, 2016 at 19:25 )

Pt. Nasleu fetitele astea sunt babaciuni. MI-e imposibil sa inteleg cum un personaj scarbos, corupt, un procurator de minore in trecut pentru M.C., ajunge consilier a lui Robu. Primare, nu ti-e rusine ?? sau trebuie neaparat sa ai consilier de pe statul de plata SRI …?

pe la spate a spus: (august 25th, 2016 at 19:28 )

S-a culcat cu Cazacu la mare..? asa umbla vorba.

Laura a spus: (august 25th, 2016 at 19:37 )

oare numai umbla?

Laura a spus: (august 25th, 2016 at 19:46 )

Lasa ca pica Robu din primarie si o sa o vedem si pe ea pe faras ca pe altii, Sanda nu uita vine si vremea ta! Cum altii stateau la usa si tu radeai de ei asa vor rade ei de tine cand iti vor semna demisia ca ti-o accepta sau poate ar fi mai usor ca sa o intrebi pe andreea de cazacu decat sa il faci pe iubitul patitoiu sa isi linga ranile cand tu rupi paturile cu altii sau i mai dai un contract de livrat pizza si va trece el cu vederea.

Gigi a spus: (august 25th, 2016 at 23:23 )

Sa mearga unde vrea,dar pe bani ei,nu pe a altora.

Frog a spus: (august 25th, 2016 at 23:26 )

Aceasta fatuca,este viitorul.Ar fi trebuit sa de-a dovada de seriozitate si profesionalism.Dar,din pacate lasa de dorit aceasta tanara lamentabila.

Liviu Cocean a spus: (august 26th, 2016 at 01:23 )

Grebla a avut recent si cu un lider de la tineret de la psd o aventura …

@Liviu Cocean a spus: (august 26th, 2016 at 13:31 )

Cu Freddy S, „prietenul” lui Robu? Tradare sa fie, dar sa stim si noi!

anteconbega a spus: (august 27th, 2016 at 10:14 )

Greblă e nevasta lui Drăgoi?

birlic a spus: (august 28th, 2016 at 12:00 )

Nu, bre, a amanta altcuiva!

Alex.Begski a spus: (august 30th, 2016 at 11:39 )

Daca marfa e buna, trece, se vinde bine. Mare negustor si Robu aista!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Top