Si preotii dau examen! Proba eliminatorie: testarea psihologica

Pentru toți cei care doresc să devină preoți în județul Timiș, în luna octombrie se va organiza un concurs. La examenul de capacitate preoţească se pot înscrie doar licenţiaţii în Teologie Pastorală. Întrucât examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9,00 şi doi ani pentru cei care au promovat cu cel puţin media 9,00, se pot înscrie şi candidaţii care au depăşit condiţiile enunţate. Examenul va consta într-o probă eliminatorie – testare psihologică ce se va desfăşura în săptămâna 19 -23 septembrie 2016, ora 9 și testarea de specialitate. La testarea de specialitate se vor susţine probele scrise (Dogmatică şi Morală) şi probele orale (Exegeză, Predică, Cateheză, Liturgică,Cântare, Legislaţie şi administraţie bisericească) în ziua de 11 octombrie, ora 8,00, la Centrul eparhial din Timişoara, B-dul. C.D. Loga nr. 7. Înscrierile se pot face la Centrul eparhial (la Sectorul învăţământ) în perioada 1 – 16 septembrie a.c. Dosarul de înscriere va cuprinde: a) cerere către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan; b) copii după actele de studii; c) copie B.I./C.I.; d) recomandarea preotului duhovnic; e) dovadă de la Centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT cauta la Timisoara solutii pentru relocarea a peste 2.400 de oameni din Valea Jiului

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara caută soluţii de relocare a peste 2.400 de specialişti din Valea Jiului spre capitala Banatului, în cadrul unei întâlniri la care este aşteptat să participe şi ministrul Economiei, Toma Florin Petcu. Evenimentul va beneficia de sprjinul Î.P.S Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT cauta la Timisoara solutii pentru relocarea a peste 2.400 de oameni din Valea Jiului

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top