Ziua Marinei nu va fi celebrata oficial la Timisoara

Pentru al doilea an la rând, timișorenii nu vor avea parte, de Ziua Marinei, de spectacole pe Bega. Autoritățile locale nu vor marca acest moment, deși au nu numai puțin de șapte vaporașe. Ultima dată, Ziua Marinei a fost celebrată oficial în 2014.

vaporetto

Ultima dată, Ziua Marinei a fost celebrată oficial la Timișoara în 2014. La ceremonialul militar de la Podul Tinereții au fost prezente Garda de Onoare şi Muzica Militară a Brigăzii 18 Infanterie „Banat”, fiind dezvelită o plăcuță dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea „Societăţii de Luntrişoare”, prima asociaţie de canotaj de pe actualul teritoriu al României. Pe finalul ceremoniei, a fost lansată pe apă o „ancoră” de flori, în memoria eroilor de la Marină. Au fost organizate expoziţii de navomodele și de machete de tehnică militară, iar copiii au fost încântați de marinarii care împleteau cu dexteritate noduri. De atunci, pe Bega, Ziua Marinei nu a mai fost marcată în niciun fel de autorități. Culmea este că, în acest an, la Timișoara au ajuns și cele șapte vaporașe care vor fi destinate transportului în comun și de agrement. Ele sunt „parcate” în zona Podului Tinereții și în Iosefin și efectuează, teoretic în fiecare după-amiază, curse gratuite. Vaporettele au fost construite la Galați și au costat municipalitatea aproape 7 milioane de lei. Ele nu circulă încă în mod regulat, pentru că nu sunt sosite toate aprobările, și nu se știe când se va întâmpla acest lucru. Conform reprezentanților PMT, o călătorie ar urma să coste un leu și vor fi amenajate nouă stații, de-a lungul canalului Bega. În anii trecuți, de organizarea manifestărilor de Ziua Marinei s-a ocupat, în principal, căpitania portului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Don miguel sebastian a spus: (August 15th, 2016 at 08:42 )

Daca te ai fi interesat mai bine, vaporettele o sa circule azi cu oameni, au circulat si ieri dupa-masa, doar ca totul a fost facut pe sub masa.O zi buna

@don miguel a spus: (August 15th, 2016 at 08:49 )

Păi circulă, dar nu după un orar știut dinainte, ci aproximativ. Nu sunt introduse în circuitul RATT, fiiindca nu au toate aprobarile. Si era vorba de zIua marinei…

Don miguel sebastian a spus: (August 15th, 2016 at 10:41 )

Aia zic si eu, circula doar pentru ziua marinei, dar circula pe ascuns sa zic asa, stiu problema cu aprobarile.Ce sa facem daca cei de la ratt sunt niste incompetenti si s au trezit destul de tarziu ca nu au toate avizele in regula.O zi buna

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Sorin Grindeanu: Nu am raspuns niciodata de patrimoniu la Primaria Timisoara

Premierul Sorin Grindeanu a comentat, sâmbătă seară, dosarul DNA care cercetează vânzarea de către Primăria Timișoara a aproape 1.000 de locuințe. Social-democratul a fost viceprimar atât în timpul ultimului mandat al lui Gheorghe Ciuhandu, cât și în primele șase luni din cel dintâi mandat al lui Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Sorin Grindeanu: Nu am raspuns niciodata de patrimoniu la Primaria Timisoara

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…

BC SCM Timişoara a „reuşit” una din cele mai slabe partide din acest sezon competiţional, chiar într-un meci care îi putea aduce un drum spre cupele europene. „Leii din Banat” au fost învinşi la scor în sferturile Cupei României, de la Sibiu, de campioana en-titre şi finalista anului trecut, CSM Oradea, 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Exceptie de neconstitutionalitate, invocata in dosarul Poli

Avocaţii unor inculpaţi din dosarul privind finanţarea clubului de fotbal Politehnica Timişoara invocă excepţia de neconstituţionalitate. Apărătorii, inclusiv cel al fostului primar Gheorghe Ciuhandu, susțin că abuzul în serviciu şi complicitatea la această infracţiune nu ar mai fi prevăzute în legea penală.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exceptie de neconstitutionalitate, invocata in dosarul Poli

Economic vezi arhiva Economic

Renovari de 2 milioane de lei la peroane si WC-uri in Gara de Nord. Modernizarea asteapta pana in 2020

Două milioane de lei – aceasta este suma pe care CFR o va investi, în 2017, în Gara de Nord Timișoara. Se va lucra la peroane, copertine, WC-uri și corpul E, însă o modernizare ca la carte nu va fi gata mai devreme de 2020. În 2021, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Renovari de 2 milioane de lei la peroane si WC-uri in Gara de Nord. Modernizarea asteapta pana in 2020

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

E jumătatea lunii februarie și toată lumea începe să viseze tot mai mult la aerul călduț de primăvară. Pentru a grăbi sosirea mult așteptatului anotimp, copiii de la Montessori au alungat frigul invocând simpatice... animale din fabule. I-au ajutat și părinții, dar și artiștii de la Opera Națională.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veselie si culoare: Fasching la Montessori / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top