A murit Sebastian Papaiani!

Încă o veste tristă pentru lumea artistică din România: actorul Sebastian Papaiani a murit marți dimineață. El avea 80 de ani și grave probleme de sănătate. În luna mai, Papaiani suferise un accident vascular, după care încă se recupera.

papaiani

Sebastian Papaiani s-a stins din viață marți dimineață, pe un pat de spital. El fusese internat la finele săptămânii trecute. În mai, îndrăgitul actor a fost internat de urgenţă la secţia de neurologie de la Spitalul Universitar, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești. A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru și Cinematografie din București, iar un an mai târziu a debutat în film. A cunoscut celebritate în 1974, când a jucat în filmul „Păcală”, în regia lui Geo Saizescu. Sebastian Papaiani a jucat pe scena Teatrului Odeon în spectacole precum „Astă seară se joacă fără piesă”, de Luigi Pirandello, „Domnișoara Nastasia”, de Gh. M. Zamfirescu, „Livada cu vișini”, de Cehov, „Să nu-ți faci prăvălie cu scară”, de Eugen Barbu, dar și filme care au făcut istorie: seria BD, unde i-a dat viață plutonierului Căpșună, „Astă seară dansăm în familie”, „Toamna bobocilor”, „Un surâs în plină vară” sau „Balul de sâmbătă seară”. Rolul Ieremia din serialul TV „Toate pânzele sus” l-a făcut îndrăgit de toți copiii acelor vremuri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e... guvernul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vrea ca toate șantierele autostrăzilor din România să fie supravegheate video. Asta, pentru ca antreprenorii să nu mai tergiverseze lucrările. În plus, oficialul anunță că va face și un top al rușinii pentru firmele care lucrează pe aceste șantiere!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e... guvernul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top