Dezastru la autostrada: nu vom merge prea curand pe drumul rapid pana la Deva, dar vom avea 15 kilometri in plus / FOTO

Promisiunile de deschidere a celor trei loturi aflate în construcţie pe şantierul autostrăzii Lugoj – Deva în cursul anului 2016 nu vor deveni realitate, stadiul fizic al lucrărilor fiind extrem de scăzut. Aceasta, mai ales din cauza lipsei de documentaţii aferente autorizaţiilor de mediu sau de construcţie, dar şi a celebrelor „ecoducte pentru urşi”. Singura speranţă a şoferilor de a merge un pic mai mult pe autostradă în Timiş se leagă de o bucată de drum din lotul 2, care va duce la ocolirea Făgetului şi a traficului prin oraş.

lucrari7

Nu stăm deloc bine la capitolul construcţiei de noi autostrăzi în zona de vest. Datele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România arată că lucrările derulate pentru autostrada Lugoj – Deva sunt extrem de mult întârziate. Pe undeva justificat… dacă ne gândim că acordul de mediu pentru acest tronson a fost modificat, fiind impusă realizarea de tuneluri şi ecoducte, pentru libera trecere a animalelor sălbatice prin zonă. Cel mai bine stă lotul 3, progresul realizat, conform ultimelor informaţii oficiale, fiind de 60,86% din lucrări. Hârţogăraia afectează cel mai mult realizarea construcţiei, lipsesc acordul de mediu revizuit, dar şi autorizaţia de construcţie pentru o serie de suprafeţe de teren incluse suplimentar pe traseul lotului. Sunt probleme şi cu ecoductul de la kilometrul 57, dar şi cu parcarea de la kilometrul 59. Un acord de construcţie se aştepta şi pentru realizarea unui nou nod de descărcare a traficului, în zona localităţii Holdea.

Surpriza ar putea veni de la lotul 2. Mai bine zis, aici va fi deschisă singura porţiune nouă de autostradă din acest an. Este vorba de 15 kilometri de drum rapid, între nodul de la Dumbrava şi cel de la Margina. Constructorul acestui lot a insistat cu lucrările, iar finalizarea şi deschiderea parţială sunt destul de aproape, spune chiar şeful CNADNR, Cătălin Homor. Totuşi, per total, stadiul lucrărilor pe acest lot este unul dezastruos: este vorba de 45,22% din investiţie, parţial şi din cauza beneficiarului. Pe bucata a doua a acestui lot nu se poate lucra, din cauză că au fost introduse în proiect două tuneluri. Compania de Drumuri nu a făcut nici licitaţia de stabilire a firmei care va realiza aceste tuneluri, preferând această variantă celeia în care de lucrări să se ocupe chiar firma care a câştigat construcţia lotului. Desigur, nu puteau să nu lipsească actele legale şi pe acest lot: nu sunt autorizaţii de construcţie pentru suprafeţele suplimentare expropriate și lipseşte un acord de mediu revizuit. Cei 15 kilometri unde s-a lucrat sunt extrem de utili, ei vor duce la ocolirea Făgetului, şoferii nu vor fi nevoiţi să se dea jos de pe autostradă la Dumbrava ci după Margina. Homor e optimist, spune că deschiderea e în acest an, dar pentru tuneluri mai e mult de lucru. „Tunelele sunt proiectate, urmează să fie avizate în CTE şi să scoatem la licitaţie execuţia lor. Dar 15 km până la primul nod rutier sunt realizaţi în proporţie de 95%. Mai sunt chestiuni minore, ceva marcaje, s-a început la parapeţi. Probabilitatea este de aproape 100% să dăm în circulaţie cei 15 kilometri, până la finele anului”, a declarat șeful CNADNR, conform Economica.net.

Deşi s-a pornit excelent pe lotul 4, singurul câştigat de un constructor român, lucrările s-au împotmolit, tot din motive birocratice. După ce s-a lucrat puternic imediat la începerea şantierului, ulterior constructorul s-a oprit din activitate. Aici, stadiul de realizare a investiţiei este de doar 47,92%. Lipsesc autorizaţii de construcţie pentru expropierile suplimentare efectuate pe două dintre secţiuni, sunt probleme cu relocarea unor linii de înaltă tensiune la viaductul Brăni, nu există acord de mediu revizuit, sunt probleme cu un versant din zona carierei de piatră din zonă, dar mai sunt şi terenuri care nu au fost încă expropiere. Pe acest lot e şi celebra peşteră cu lilieci, pentru care a fost realizat un studiu de specialitate timp de un an, dar a fost descoperit şi un cimitir ilegal care a trebuit strămutat. Lucrările la cele trei loturi aflate în construcţie au început în iarna anului 2013, iar finalizarea era preconizată în vara acestui an. (sursa foto: www.facebook.com, CNANDR)

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

draq a spus: (septembrie 8th, 2016 at 17:02 )

Va fi gata la pastele cailor.Acesta tara este pierduta, pentru ca nu exista interes national, ci doar interesul jafului in buzunarul propriu.
Poate ar fi mai bine sa nu mai insistam cu autostraziel astea, aruncam banii pe apa samebetei , fara rezultat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top