Ehegartner deschide lista ALDE pentru Senat, Stancu e pe doi la Deputati

ALDE Timiș este primul partid care și-a definitivat aproape 100% listele pentru alegerile parlamentare din decembrie. La Senat, primul va fi, așa cum s-a anunțat încă din august, actualul senator Petru Ehegartner, iar la Camera Deputaților, lista va fi deschisă de președintele organizației, Marian Cucșa.

cucsa-si-ehegartner

La ALDE Timiș, lucrurile sunt clare în ceea ce privește listele pentru alegerile parlamentare. Cu excepția unui singur loc de la Camera Deputaților, care va reveni organizației Lugoj, oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu au decis cu cine vor intra în campania electorală. „Sunt oameni de calitate, profesioniști, cu care vrem să ne prezentăm în fața alegătorilor. Vom lucra ca o echipă și în perioada următoare ne vom stabili și programul”, a declarat Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș.

Astfel, candidații pentru Senat sunt Petru Ehegartner, Ion Davițoiu, președintele executiv ALDE Timiș, Dorel Bogluț, fost consilier local, și Florian Creț, profesor la Agronomie. La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de Marian Cucșa, urmat de Traian Stancu, vicepreședinte al CJ Timiș, și Nistor Geană, consilier județean. Pe patru va fi un reprezentant al Organizația Lugoj, al cărui nume va fi anunțat luni, urmat de Nicolae Istrat, fost polițist la Rutieră, consilier local la Făget, Andreea Vraja, reprezentantă a organizației de tineret, Vasile Pop, președinte ALDE Timișoara, Șerban Roșu, Alin Gubandru și Laura Chindriș. Conform lui Cucșa, ALDE Timiș vizează la alegerile din 11 decembrie trei mandate de parlamentar.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (September 25th, 2016 at 09:45 )

Deci Stancu rămâne vicedpreşedinte la C.J.T.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului

Poli a deschis şi runda a 5-a, după ce a făcut acelaşi lucru şi etapa anterioară. De data aceasta însă nu a mai fost cu noroc, bănăţenii întâlnind o echipă aflată în mare formă, FC Botoşani, liderul la zi al campionatului. Chiar dacă moldovenii l-au pierdut pe golgheterul Golofca şi au părut că nu forţează, au reuşit să câştige.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost prezent doar la nouă ședințe (din 60) ale Biroului Permanent din Cameră. De asemenea, din 60 de ședințe de plen, a fost prezent la 14, motiv pentru care unul din chestorii Camerei Deputaților îi cere demisia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cere demisia chiulangiului Dragnea
Se poate și mai ieftin! După ce, anul trecut, a dat peste 331.000 de euro pentru cursurile de perfecționare la care au participat propriii angajați, în 2017, Primăria Timișoara a redus aproape la jumătate suma alocată în acest scop. Nu se știe cine la ce curs merge, dar unii funcționari se vor... dezvolta personal, cel mai probabil pe litoral.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii Primariei Timisoara se perfectioneaza mai ieftin: „sejururile” costa pe jumatate cat anul trecut
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top