Festival de eseuri la Iasi si Timisoara trece pe primul loc in Superliga, chiar in ultima etapa a turului

Timişoara Saracens a continuat să facă spectacol în Superliga de rugby, predând o lectie şi la Iaşi. De această dată a fost vorba doar de o lecţie ofensivă, pentru că în defensivă – punctul forte în meciurile cu greii campionatului, lucrurile nu au stat atât de bine.
rugbyy
Campionii au bătut pe Poli Iasi, surpriza plăcută a turului, cu 49-24, după ce la pauză tabela indica 32-17. Şapte eseuri au reuşit bănăţenii, însă au şi primit trei. Stelian Burcea, Rose de două ori, Simionescu de două ori – jucator revelaţie al campionatului, originar chiar din Iaşi, Conache şi Pretorius au punctat prin eseu, celelalte puncte venind din piciorul lui Vali Calafeteanu. În urma acestei victorii cu bonus, Timişoara trece pe primul loc, la egalitate de puncte cu Steaua, cu un punctaveraj mai bun, dar şi cu amintirea victoriei din meciul direct. Timișoara Saracens: Fercu, Conache, Tangimana, Sefanaia, Simionescu, Rose, Calafeteanu, Militaru, Căpățână, Pungea, Popârlan, Mureșan, Ianuș, Rus, Burcea (C). Au mai intrat Taupaki, Halalilo, Iftimiciuc, Tătăruș, Pretorius, Calle Rivas și Lemnaru.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timisoara nu mai e lanterna rosie a Ligii I!

Poli pasează „lanterna” echipei pe care a învins-o în turul semifinalelor Cupei Ligii. De această dată, chiar fără joc. Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, marţi, pe site-ul oficial, clasamentul actualizat al Ligii 1, după aplicarea unor penalizări de câte 3 puncte pentru Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu şi ASA Târgu Mureş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timisoara nu mai e lanterna rosie a Ligii I!
Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Astepti scrisori si colete? Vor ajunge cu intarziere la Timisoara, din cauza iernii

Dacă trebuia să primiţi în aceste zile un colet sau o scrisoare, din ţară sau din străinătate, s-ar putea să trebuiască să aşteptaţi mai mult. Compania Naţională Poşta Română a anunţat că, din cauza condiţiilor meteo, traficul trimiterilor poştale va fi afectat în perioada următoare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astepti scrisori si colete? Vor ajunge cu intarziere la Timisoara, din cauza iernii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli pasează „lanterna” echipei pe care a învins-o în turul semifinalelor Cupei Ligii. De această dată, chiar fără joc. Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, marţi, pe site-ul oficial, clasamentul actualizat al Ligii 1, după aplicarea unor penalizări de câte 3 puncte pentru Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu şi ASA Târgu Mureş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timisoara nu mai e lanterna rosie a Ligii I!
Proiectul Isho, dezvoltat pe locul fostelor hale ale fabricii Ilsa, de pe Bd. Take Ionescu, a primit autorizaţiile necesare, iar muncitorii sunt aşteptaţi pe şantier în zilele următoare. Primele vor fi ridicate imobilele pentru birouri, iar la finalul lucrărilor, programat în 2020, Isho va fi primul cartier complet construit în ultimii 20 de ani în zona de vest a României.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incepe santierul in zona Take Ionescu: primii pasi pentru cel mai modern cartier al Timisoarei / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top