Grindeanu vrea metropola, dar crede ca nu e graba: Sa lasam sa treaca alegerile

O metropola Arad – Timișoara nu e o idee rea, dar nu a fost lansată în cel mai bun moment. Asta spune președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, care crede că un astfel de proiect nu trebuie să aibă implicații politice. Grindeanu cere răbdare și vrea ca un eventual acord de cooperare să nu fie semnat decât după alegeri.

sorin-grindeanu

La începutul lunii august, Timișoara și Aradul au decis să se dezvolte, de acum încolo, împreună. Primarii din Arad și Timișoara au semnat o rezoluție comună prin care se angajează să dezvolte viitoarea zonă metropolitană. S-a plecat de la un document întocmit de Consiliul Consultativ Economic Timișoara și Board-ul Municipiului Arad. Viitoarea zonă metropolitană va aduna circa un milion de locuitori. Teoretic, sună bine. Practic, orizontul de timp în care ea va deveni realitate se întinde pe zeci de ani. La întâlnirea din august s-a stabilit și că, în toamnă, va fi semnat un acord comun de cooperare, la care să participe primarii și consiliile locale ale celor două municipii, primarii UAT-urilor din zona de dezvoltare metropolitană, consiliile județene și consiliile consultative din Arad și Timișoara.

Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, nu respinge ideea, dar e convins că nu e nicio grabă. Aflat la Arad, la întâlnirea Consiliului pentru Dezvoltare Regională, Grindeanu spune că oricum banii nu pot fi accesați decât după 2020. „Eu am făcut deja un apel la ceea ce înseamnă factorii de decizie din zonă, fie că vorbim despre Primăria Timișoara, Primăria Arad sau cele două consilii județene. Până în 2020, pe actualul exercițiu bugetar, nu se pot accesa, pe ITI (Investiții Teritoriale Integrate – n.r.), fonduri europene. Putem vorbi doar de o posibilitate pe exercițiul bugetar viitor, din 2020 încolo. Ideea era să lăsăm să treacă această perioadă electorală, când dă bine să vii să propui tot felul de proiecte, să treacă alegerile, indiferent cu ce rezultat. Timișoara și Timișul își doresc, la fel ca Aradul, un astfel de proiect, dar unul care să nu aibă implicații politice. Având un termen atât de generos, pentru că, până în 2020, a fost aprobată Delta Dunării – ITI, 1,5 miliarde de euro, de abia pe următorul exercițiu al UE putem vorbi despre acest proiect al metropolei. Acesta a fost apelul meu făcut și către primarul Gheorghe Falcă și sper să se țină cont de el”, a declarat șeful CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (septembrie 26th, 2016 at 18:14 )

deci sfatul sau pretios e sa nu se faca nimic si sa se astepte vreo 5 ani. asta-i un mare politician, caraghiosul asta.

anteconbega a spus: (septembrie 27th, 2016 at 08:39 )

E uşor a spune vorbe când nu ai nimic a zice. Nişte carghioşi: Falcă şi Falconetti…

birlic a spus: (septembrie 29th, 2016 at 12:05 )

Pana la metropola, Grindeanu calca vijelios pe urmele lui Ostaficiuc! S-a procopsit, ca Don Costelo, cu misiune europeana la Bruxelles, reprezentaul; judetelor din Romania in Europa. Vorba lui Gyuri Pascu „Judetul arde si Sorinel se piaptana!” Urmeaza DNA-ul?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top