Se poate! ACS Poli s-a impus neasteptat, dar meritat la Iasi

Probabil că puţini fani ai fotbalului românesc se aşteptau la altceva decât o victorie a Iaşiului în faţa Timişoarei. Şi iată că există şi minuni, iar bănăţenii au făcut un meci excelent şi au obţinut prima victorie externă din acest sezon.

acs poli

În ciuda rezultatului de 0-0 înregistrat la pauză, partida a fost vie, iar Politehnica Timişoara a dominat destul de clar şi şi-a creat ocazii prin Doman, chiar în primele secunde, Drăghici şi Llorente. Iaşiul nu se aştepta probabil la o replică atât de tăioasă a codaşei şi s-a mulţumit cu câteva centrări periculoase. După cum arăta prima parte, parcă trupa moldavă era echipa de pe ultimul loc şi Timişoara cea care trăgea la play-off.

La fel de alertă a fost şi partea secundă. Llorente, respectiv Boiciuc şi-au împărţit ocaziile, apoi în minutul 60, o fază de poveste. Şeroni, intrat în locul lui Cânu – accidentat, a recuperat o mingea în prejma propriului careu şi după o cursă de aproape 60 de metri a centrat perfect la marginea careului mic, de unde Drăghici a reluat în portă: 0-1, conform jocului prestat până atunci. Violeţii nu au făcut pasul înapoi şi Doman, Cârstocea şi Bărbuţ, puteau închide meciul până în minutul 75, însă imprecizia, sau reflexele lui Caparco au împiedicat majorarea diferenţei. Până spre final, Iaşiul nu a reuşit nimic în faţa unei apărări compacte, în timp ce bănăţenii au avut în minutul 86 o dublă ocazie, prin Drăghici şi Roşu. Partida se încheie astfel cu un rezultat neaşteptat, dar cu un scor prea mic faţă de cel care trebuia să fie…

ACS Poli Timişoara: Straton – Străuţ, Bocşan, Cânu (46, Şeroni), Novak, Artean, Bărbuţ, Llorente, Cârstocea (76, I. Roşu), Doman, Drăghici (Sântean – debut).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

astral a spus: (September 30th, 2016 at 21:17 )

Iata ca se poate. Dupa mai bine de 2 ani, in sfarsit Poli invinge in deplasare. Desi iesenii au jucat fara 7-8 titulari, asta nu stirbeste cu nimic din meritele jucatorilor nostri.Sper sa vina odata si mult-asteptatul investitor la echipa, altfel ne vom bucura doar de victorii sporadice, de palmares.

 
ion a spus: (September 30th, 2016 at 22:01 )

nu se poate afla echipa de start+BANCA DE REZERVE la un joc in Liga 1, comentat in acest ziar? ce dumnezeu sinteti analfabeti?

 
INO a spus: (October 1st, 2016 at 06:10 )

NOW!PLECAȚI DE AICI CU VRĂJITOARIA!!SA ÎNTORS CE AU DAT UN LOC DE CUPELE EUROPENE VERSUS 3P LA MOMENTUL RESPECTIV!!DACĂ NU A FOST AȘA UN JOC SLAB ECHIPE DE DUZINĂ,POPA DEMISIA RĂMÂI LA LIGA 2 A ATÂT POȚI!!ADUCEȚI UN ANTRENOR BUN ȘI ÎN IARNĂ 4 .5.JUCĂTORI DACĂ VREȚI SĂ SCĂPAȚI DE RETROGRADARE COCLITURYLOR!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

 
anteconbega a spus: (October 1st, 2016 at 08:19 )

O sa castige AC Recas campionatul in editia 2016-2017? Sau va lua doar locul 2? Robu, trezeste-te!

 
Loz in plic a spus: (October 1st, 2016 at 10:44 )

Cica unii jucatori de loto-prono au fost foarte fericiti ieri :)))))

 
@antecoane a spus: (October 1st, 2016 at 13:03 )

O lua Recasu campionatu cand o ramane Asu in b

 
Polist a spus: (October 1st, 2016 at 14:50 )

Blat ordinar sau întors punctele înapoi

 
Druckerul din Mehala a spus: (October 1st, 2016 at 16:56 )

Popa trebuie sa ramana …f,tui , se vede ca ii un banatzan cu caracter . Daca il vor aduce pe Ganea , ala va pleca numai cu politia de aici .

 
STOIAN MIRCEA a spus: (October 1st, 2016 at 19:14 )

Poluatorii; combega,coioane,pulist…Ar mai fi multi ce nu au nimic cu Timisoara,invidia ii mananca.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului

Poli a deschis şi runda a 5-a, după ce a făcut acelaşi lucru şi etapa anterioară. De data aceasta însă nu a mai fost cu noroc, bănăţenii întâlnind o echipă aflată în mare formă, FC Botoşani, liderul la zi al campionatului. Chiar dacă moldovenii l-au pierdut pe golgheterul Golofca şi au părut că nu forţează, au reuşit să câştige.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost prezent doar la nouă ședințe (din 60) ale Biroului Permanent din Cameră. De asemenea, din 60 de ședințe de plen, a fost prezent la 14, motiv pentru care unul din chestorii Camerei Deputaților îi cere demisia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cere demisia chiulangiului Dragnea
Se poate și mai ieftin! După ce, anul trecut, a dat peste 331.000 de euro pentru cursurile de perfecționare la care au participat propriii angajați, în 2017, Primăria Timișoara a redus aproape la jumătate suma alocată în acest scop. Nu se știe cine la ce curs merge, dar unii funcționari se vor... dezvolta personal, cel mai probabil pe litoral.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii Primariei Timisoara se perfectioneaza mai ieftin: „sejururile” costa pe jumatate cat anul trecut
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top