Sorin Grindeanu nici nu se baga, dar nici nu paraseste haosul de la Poli

Președintele CJT Timiș, Sorin Grindeanu, așteaptă o decizie a Justiției pentru a vedea care va fi poziția instituției pe care o conduce vizavi de clubul ACS Poli. Atât Primăria Timișoara, cât și CJ Timiș au dat în judecată Curtea de Conturi, după ce aceasta a decis că finanțarea clubului de la bugetele locale este ilegală.

sorin-grindeanu-presedinte-cj-timis-01

După două rezultate relativ bune în campionat (Cupa Ligii nu se pune, fiind mai degrabă o competiție pentru fraieri), Poli Timișoara a revenit la condiția sa „normală”, de ciucă a bătăilor. Eșecul rușinos de la Voluntari a dinamitat debandada oricum existentă din club, mai multe găști bătându-se pentru putere. Mai puțin cunoscut este și faptul că antrenorul Ionuț Popa și-a luat tălpășița de la echipă, întorcându-se însă după două zile. Deși are oficial un președinte în persoana fostului city-manager Sorin Drăgoi, clubul este condus efectiv de Radu Birlică, responsabil cu marketing-ul la club. Culmea amatorismului, dacă nu a prostiei, Birlică este în litigiu cu clubul de la care are pretenții financiare mai vechi!

Oficial, CJ Timiș este, alături de Consiliul Local Timișoara și Universitatea Politehnica, acționar la clubul ACS Poli. Fostul președinte al CJ, Titu Bojin, alterna perioadele în care se implica puternic în treburile clubului cu cele în care nu-l interesa subiectul mai deloc. De la venirea sa în fruntea instituției, Sorin Grindeanu pare total deconectat de la problema ACS Poli. În aceste condiții, clubul estre condus doar de primarul Nicolae Robu. Evident, nu oficial, ci prin interpuși. Grindeanu a afirmă că a discutat cu Robu de câteva ori despre Poli, dar încă nu vrea să se implice efectiv. „M-a sunat de exemplu atunci când l-a numit pe Sorin Drăgoi președinte. M-a întrebat dacă îmi dau acordul și i-am spus că da. Mi-a trimis apoi și un draft de contract cu Tudose (investitorul care trebuia să vină la Poli – n.r.) ca să-l citesc. Nu s-a întâmplat nimic însă”, ne-a declarat Grindeanu.

Întrebat dacă în viitor vrea să se implice mai mult manageriatul clubului sau din contră, CJ să părăsească (și) oficial echipa, Grindeanu ne-a declarat că o decizie în acest sens va fi luată în funcție de o decizie judecătorească. „Vreau să văd cum se încheie litigiul în Justiție, fiindcă avem proces pe această problemă. În funcție de sentință vom lua o decizie privind colaboarea cu ACS Poli”, a mai spus Grindeanu. Consiliul Județean și Primăria Timișoara au litigii pe rol cu Curtea de Conturi, după ce această instituție a decis că finanțarea clubului ACS Poli de la bugetele locale ar fi ilegală. De altfel, din luna iunie 2015, nici Primăria, nici CJ n-au mai dat niciun leu la Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Petre a spus: (September 14th, 2016 at 14:24 )

Birlica ce ne-a cerut 4000 de euro pentru reclame. Ridica-le si muta-le de la stadion ca nu mai este al vostru.Ei stau bine mersi acolo si se cred ca e a lor. Pe ce baza il folosesc zilnic?

anteconbega a spus: (September 14th, 2016 at 15:59 )

Vorba preşedintelui PSD Temes: nici căcă, nici căcă. Un Sorin cu personalitate. Omul nou, emanţie pontisto-dragnistă. Vai de drukeri! Până şi pe vremea lui Ceauşescu lucrurile erau mai clare: total căcă!

Anton a spus: (September 14th, 2016 at 16:24 )

Decat cu bețivii dinainte mai bine cu astia noi.
Macar au școala……

Laie a spus: (September 14th, 2016 at 16:44 )

@Petre fugi tare, ca Poli joaca pe Stiinta. Nu inteleg de ce te framanta subiectul DP. Cu putin efort in viitorul apropiat, o sa va strangeti maxim 200 chiar si acolo. Chelner, plange masa !!!

Dudu a spus: (September 15th, 2016 at 08:35 )

Bine ca conduce cineva ,ce sa faci cu Miculaș in liga 1 ?????!!!!
Voi ati înnebunit cu toții ,aia dinainte ne-au retrogradat si au făcut numai datorii.

anteconbega a spus: (September 16th, 2016 at 14:04 )

Don Anton, discurs beton. Adică şi ăştia noi sunt beţivani?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! / FOTO

Unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Banat va fi redat circutului turistic în luna iunie. Este vorba de colonada de la Buziaş, construită în 1875, la solicitarea împăratului Franz Joseph, pentru soţia sa, Împărăteasa Sissi. Refacerea structurii grav afectate de intemperii a costat 1,13 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! In iunie sunt gata lucrarile / FOTO
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…

BC SCM Timişoara a „reuşit” una din cele mai slabe partide din acest sezon competiţional, chiar într-un meci care îi putea aduce un drum spre cupele europene. „Leii din Banat” au fost învinşi la scor în sferturile Cupei României, de la Sibiu, de campioana en-titre şi finalista anului trecut, CSM Oradea, 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Surse din Ministerul Transporturilor: Vineri s-ar deschide cei 15 km de autostrada!

Traficul pe cei 15 kilometri de autostradă din lotul 2, Lugoj-Deva, finalizați anul trecut, va fi deschis vineri, 17 februarie. Cel puțin așa susține presa centrală, care citează surse din Ministerul Transporturilor. UPDATE: CNAIR anunță că până vineri se va face inspecția tehnică a șoselei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse din Ministerul Transporturilor: Vineri s-ar deschide cei 15 km de autostrada!

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Banat va fi redat circutului turistic în luna iunie. Este vorba de colonada de la Buziaş, construită în 1875, la solicitarea împăratului Franz Joseph, pentru soţia sa, Împărăteasa Sissi. Refacerea structurii grav afectate de intemperii a costat 1,13 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! In iunie sunt gata lucrarile / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top