Victorie mare pentru Leii din Banat, pe terenul lui Dinamo

BC Timişoara a obţinut o victorie importantă, în etapa a doua a sezonului regulat. După starul ratat cu U BT Cluj, violeţii au învins la Bucureşti, pe Dinamo, cu 73-62.

baschet

Bănățenii s-au instalat la conducere din primul sfert și au reușit să se desprindă la șase puncte. Diferența a continuat să urce, la jumătatea partidei scorul fiind de 42-33. Repriza a doua a demarat favorabil echipei gazdă. Dinamo a fost aproape să anuleze întreg deficitul, apropiindu-se la o singură posesie, scor 54-51, cu zece minute înainte de final. Ultimul sfert a aparținut vizitatorilor, aceștia refăcând diferența consemnată la pauză. Timișoara a avut procentaje mai bune la aruncările din acțiune. De asemenea, alb-violeții au dominat la recuperare (39-23). De la Dinamo s-au remarcat Marko Sutalo și Joe Tomazsson, care au avut câte 14 puncte fiecare. Cel din urmă a adăugat și 7 pase decisive. În Liga Naţională de handbal, Poli Timişoara a obţinut doar un egal la Focşani, 26-26. Violeţii au fost conduşi aproape tot meciul, dar au revenit de la un ecart de 3 goluri în ultimele două minute, pentru a obţine un punct.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (September 24th, 2016 at 21:48 )

Stimate dle Toader, ma bucur sa aflu ce jucatori s-au remarcat la dinamo, dar parca era vorba de echipa din Timisoara . Curiozitatea ma face sa incerc sa aflu cine s-a remarcat din echipa noastra , dar poate cer prea mult de la un posibil dinamovist.

 
poli21 a spus: (September 25th, 2016 at 20:50 )

Oare cei din redactie mai citesc din cind in cind si opiniile cititorilor ?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP

Venituri anuale între 60.000 și 147.000 de lei. Cu asta se pot lăuda șefii din Poliția Locală Timișoara, printre care sunt și foști polițiști care cumulează pensia cu salariul. Cei mai mulți bani îi ia, așa cum era de așteptat, Dorel Cojan, care ocupă interimar, de mai bine de trei ani, funcția de director executiv al instituției. În top este și Vasile Paraschiv, șoferul primarului Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Venituri anuale între 60.000 și 147.000 de lei. Cu asta se pot lăuda șefii din Poliția Locală Timișoara, printre care sunt și foști polițiști care cumulează pensia cu salariul. Cei mai mulți bani îi ia, așa cum era de așteptat, Dorel Cojan, care ocupă interimar, de mai bine de trei ani, funcția de director executiv al instituției. În top este și Vasile Paraschiv, șoferul primarului Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top