Cantare si politisti, contra camioanelor care distrug drumurile judetene

De câte ori nu vi s-a întâmplat ca, pe un drum județean, să stați minute bune în spatele unor monștri pe roți, care transportă, de exemplu, tone de pietriș? Acest lucru e ilegal și, totuși, e la ordinea zilei pe unele drumuri din Timiș. CJ va colabora oficial cu Inspectoratul Județean de Poliție, pentru tragerea pe dreapta a mașinilor de mare tonaj care circulă fără autorizație.

drum faget dragsinesti2

Circulația mașinilor de mare tonaj pe drumurile județene este o problemă recunoscută, în sfârșit, de reprezentanții CJ. În mandatul trecut, în afară de niște contre în plen, nu s-a făcut nimic pentru stoparea fenomenului, deși existau dovezi clare că mai multe drumuri județene au fost făcute praf de camioane. „Pe tot ceea ce înseamnă drumuri județene, în administrarea CJ, trebuie să se respecte reguli pentru tonaj. Drumuri unde acest reguli de tonaj nu sunt respectate, drumuri făcute din banii consiliului județean, au devenit impracticabile Asta înseamnă alți bani și alte investiții din partea CJ Timiș”, spunea, în august, președintele CJ, Sorin Grindeanu. Conform legii, dacă vor să circule pe drumurile județene, mașinile între 12 și 40 de tone trebuie să plătească autorizații speciale de tonaj (ATS), în funcție de drum și portabilitatea acestuia. Anul acesta, în Timiș au fost eliberate doar câteva zeci de astfel de documente. Conform reprezentanților CJ, prețul unei autorizații pleacă de la 278 lei.

În ultimul plen, consilierii județeni au votat încheierea unui protocol cu IPJ Timiș, „în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice pe linia controlului vehiculelor care se deplasează pe reţeaua de drumuri judeţene”. CJ se obligă să asigure „identificarea mijloacelor de transport rutier care depășesc greutatea maximă admisă, verificarea autovehiculelor de mare tonaj prin cântărire și cântărirea mijloacelor de transport rutier depistate de poliţişti rutieri”. „Noi, ca şi consiliu judeţean, nu avem autoritatea directă de a opri în trafic autovehiculele care nu respectă legea apropo de tonaj. Eu am tot amintit în aceste luni de problemele legate de nerespectarea legii pe drumurile judeţene şi atunci era nevoie de acest protocol cu poliţia, pentru că doar împreună cu ei, noi cu aparatele de cântărire şi dânşii cu autoritatea dată de lege, putem să facem aceste controale”, explică Sorin Grindeanu. CJ urmează să achiziționeze în curând și mult discutatele cântare. „Licitaţia e în desfăşurare. În urmă cu o lună am făcut rectificare de buget, care a prins suma de bani şi pe acest aspect. Vreau să văd în această toamnă cum funcţionează acest punct fix şi, dacă este bun, sistemul va fi extins. Anul viitor vom prevedea pe noul buget bani, astfel că numărul de puncte fixe să crească”, a mai spus președintele CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tmx a spus: (octombrie 3rd, 2016 at 11:46 )

Azi dimineata pe drumul inca neterminat dintre Sacalaz si Sanmihaiul Roman , o autocisterna de 30 tone sa impotmolit la trecerea pe sub podul rutier aflat inca in amenajare !
Daca se mentine ritmul autovehiculelor de mare tonaj, acum cand nici nu a fost dat in folosinta acest drum , nu cred ca il apuca sarbatorile de iarna . Si pacat ca este bine efectuat .

birlic a spus: (octombrie 3rd, 2016 at 13:45 )

Sa-l cantareasca si pe grindeanu, acu si peste sase luni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top