Din cauza „vedetelor” gen Denise Rifai, PNL Timis trebuie sa inghita un Agamita Dandanache

În disperarea cauzată de prăbușirea pe care o are în București, PNL s-a agățat de „vedete” media gen Denise Rifai sau Simona Gherghe, care, prin vocea Alinei Gorghiu, au fost invitate să candideze pe listele liberalilor. Pentru a le face loc acestora, lideri liberali din Capitală urmează să fie parașutați în teritoriu. În calcule la Timiș se numără Adriana Săftoiu și Cătălin Predoiu.

blaga gorghiu

Oficial, PNL Timiș trebuie să-și aleagă joi, într-o ședință a Biroului Permanent Județean, omul care va conduce lista partidului la Senat. Acest loc îi aparținea lui Vasile Blaga, care a fost nevoit să se retragă pe motiv de DNA. Potrivit președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu, lupta se va da, pe motiv de paritate, între foștii PDL-iști Balint Petrescu și Ioan Sas, primar al comunei Pișchia. Listele de candidați ar fi trebuit completate încă de săptămâna trecută în ședința BPJ, dar, în urma unui telefon primit de Robu de la președintele PNL, Alina Gorghiu, s-a amânat procedura. Inițial, Robu s-a ținut tare că nu va accepta niciun candidat parașutat de la centru, cu două excepții: Dacian Cioloș și Alina Gorghiu. Ulterior, și-a mai nuanțat poziția, afirmând că nu poate refuza chiar pe oricine. Presa centrală a relatat, în ultimele zile, că, pentru face loc pe listele PNL București unor „vedete” gen Denise Rifai, ultima feblețe a Alinei Gorghiu, mai mulți liberali cu state vechi în partid vor fi trimiși să candideze în teritoriu.

Site-ul stiripesurse.ro susține că filiala Timiș a rămas în zona de influență a lui Vasile Blaga, cu sau fără voia lui Robu. „Asta e părerea dlui Robu. 100% va fi cineva de la centru. Unul dintre liderii partidului”, a declarat un liberal din vârful partidului, în replică la afirmațiile lui Robu că acceptă doar pe cine vrea el. Potrivit aceluiași site, Blaga ar pregăti două mișcări. Marilen Pirtea, un consătean al lui Blaga, va fi transferat pe locul I la Senat, poziție care-i aparținea chiar „Buldogului”. În schimb, locul I la Camera Deputaților, deținut în acest moment de Pirtea, ar urma să revină Adrianei Săftoiu, o altă apropiată a lui Blaga. Scenariul pare totuși puțin deplasat, atâta timp cât Săftoiu este prim-vicepreședinte la PNL București. Un alt nume vehiculat pentru locul I la Senat pe lista PNL Timiș este al lui Cătălin Predoiu, fostul premier din umbră al PNL. Printre atâtea necunoscute, există însă o certitudine: locul I Senat nu-i va reveni nici lui Balint Petrescu și nici lui Ioan Sas.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Lae Dixit a spus: (octombrie 12th, 2016 at 17:45 )

Iar s’a facut scla…robul de kko. Bine i’ar mai sadeTimisului cu un perdoiu la senat… :)))

Gore a spus: (octombrie 12th, 2016 at 18:17 )

La cat e de sclav Robu, ii vor impune aia ca si candidat pe Dracu si pe ta’su! Oricum cred ca si Robustein e constient ca a pierdut deja lupta in Timis. In 2020 trebuie sa apere fortareata Timisoara cu orice mijloace.

Sandy a spus: (octombrie 12th, 2016 at 19:04 )

Cu astfel de „vedete” pe liste, numai oameni unul și unu, teleghidați de Buldogul Blagos – el însuși un cadavru politic – PNL-ul să nu se mire de prăbușirea catastrofală de care va avea parte la alegeri. Eu unul sper ca PNL-ul nici să nu mai intre în Parlament, pentru că, pur și simplu, nu merită așa ceva. Nu că ALDE, PSD sau alte așa zise „formațiuni politice” (niște găști alcătuite pentru anumite interese penale) ar merita. Niște gunoaie, toți acești „politicieni” de mucava, de căcat mai bine zis. Uitați-vă la cine intră în Parlament și veți vedea viitorul de aur al României.

Iosif a spus: (octombrie 12th, 2016 at 21:35 )

Cum sa pui o pxxxa sefa peste principalul partid din opzitie???

acid a spus: (octombrie 13th, 2016 at 08:07 )

daca tot se aleg singuri, pentru ce sa ne mai deranjam sa mergem la vot?

chiar nu mai avem banateni care sa candideze?

birlic a spus: (octombrie 13th, 2016 at 08:32 )

atunci de se spune in gura mare ca votul este un drept al nostru . NU, este un drept al lor ,noi doar participam ,sa-mi fie scuzata expresia ,la fel ca si organele genitale la barbati ,unele numai participa

Oana a spus: (octombrie 13th, 2016 at 09:29 )

Şi uite aşa eu şi incă câteva prietene foste pnl-iste vom vota ALDE….

timisoreANCA a spus: (octombrie 13th, 2016 at 09:30 )

toti actorii politici importanti stiu ca participarea la urne la parlamentare va fi extrem de scazuta, probabil 20-30% din electorat!
atunci batalia se va da pe acest electorat de nisa, tineri, pensionari etc.
nu mai merge cu plocoane ci cu minciuni electorale!
astfel ca un senator care ar TREBUI sa reprezinte 70-80.000 de votanti, se va alege cu 7-8 mii de voturi. a se vedea alegerile din 2012.
situatia este identica si pt deputati.
coroborat cu faptul ca pe esicherul politic va fi si usr care va viza votul tinerilor, intelectualilor, nemultumitilor etc. va fi bataie mare pe voturi.
vot care va fi intr-o singura zi si unde diaspora NU VA CONTA de data aceasta.
ps: ideal ar fi fost sa se poata vota o perioada mai mare si vot electronic secret.
va mai curge multa apa pe dunare si pe…dambovita pana atunci!

Costel a spus: (octombrie 13th, 2016 at 10:39 )

Oana, ti se pare ca ALDE este partid? Este o adunatura de penali, la fel ca si alte adunaturi cu titulatura de PARTID. Adu-ti aminte cine conduce caricatura de ALDE! E singurul fost prim menestrel care declama, in plina criza mondiala, ca aceasta nu va ajunge in Romania si arunca cu banii din buget pe geam. Norocul lui ca s-a incheiat guvernarea lui si nu a platit pentru rahatul in care a aruncat tara…

Oana a spus: (octombrie 13th, 2016 at 12:32 )

@costel: decat pdl (pnl)…mult mai bine ALDE…cu pupaza aia de girghiu presedinte care mai aduna si alte parasute pe langa ea….si ce partid liveral mai e si asta care si-a mazilit toti vechii liberali in detrimentul pdl-istilor?ce sa mai zic ca au trecut si partidul la populari,pe noi ne-a intrebat cineva ceva?….pdl cu o litera schimbata asta este pnl-ul de astazi…in concluzie voi vota ALDE si ii voi indemna pe toti cuniscutii sa faca la fel…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Top