Dogariu si Dobra deschid listele PSD Timis pentru parlamentare

Fostul prefect Eugen Dogariu este cap de listă la Senat, iar consilierul județean Călin Dobra ocupă prima poziție la Camera Deputaților. Asta au decis primarii, consilierii locali și consilierii județeni ai PSD, care și-au nominalizat favoriții pentru parlament. Există încă unele necunoscute, printre care și poziția a doua la Senat.

dobra

PSD Timiș și-a stabilit, în mare, partea superioară a listelor cu care se va prezenta la alegerile din 11 decembrie. „A fost o evaluare internă, largă, democratică. Cei 55 de primari, cei 16 consilieri județeni și consilierii locali și-au stabilit ierarhiile, am centralizat datele și cred că, în mare, s-au cam clarificat lucrurile”, a declarat, pentru deBanat.ro, președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu. La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de consilierul județean Călin Dobra. Acesta este urmat de deputatul Florică Bîrsășteanu, de consilierul local Alfred Simonis și de un alt consilier județean, Adrian Pau. La Senat, prima poziție îi revine lui Eugen Dogariu, care a renunțat, în urmă cu trei săptămâni, la funcția de subprefect. „Știu că a fost inițial o discuție cu primarii, apoi aceasta s-a extins și la consilierii județeni și locali. Din ce știu eu, lista este încă în evaluare. Nu am avut preferințe legate de o cameră anume a parlamentului. În momentul în care am plecat din administrație, am spus că aștept un vot al colegilor în ceea ce mă privește”, ne-a declarat Dogariu. „Le mulțumesc colegilor pentru votul pe care mi l-au acordat, eu fiind încă destul de tânăr. Sunt extrem de multe lucruri care trebuie schimbate în administrația locală, sunt multe probleme legislative… Dacă voi fi ales, voi fi cel puțin la fel de activ ca și deputat, la fel cum am fost ca și consilier local”, afirmă Alfred Simonis. Deputatul Florică Bîrșășteanu spune că nu a aflat încă oficial listele, dar susține că locul pe care îl va ocupa nu este neapărat important. „Contează dacă ești pe locul 1, 2, 3 sau 4? Avem nevoie de un parlament solid, pentru că trebuie să ne recâștigăm țara. România este într-o situație deplorabilă acum, din punct de vedere economic. Cred că viitorul parlament va fi un moment istoric și, dacă ar câștiga PSD alegerile, s-ar reporni motoarele României. Nu e important pe ce loc sunt eu pe liste, important este să trimitem în parlament oamenii potriviți”, ne-a declarat acesta. Rămân încă două necunoscute, asupra cărora social-democrații nu au luat încă o decizie. Este vorba despre poziția a doua la Senat și cea de-a cincea de la Camera Deputaților. Una dintre acestea ar putea reveni, teoretic, unei reprezentante a organizației de femei, în cărți fiind, la bursa zvonurilor, Bianca Gavriliță sau Ramona Olteanu. Au rămas pe dinafară, cel puțin în acest moment, Matei Suciu, dat, la un moment dat, favorit la Senat, dar contestat de primari, și Cătălin Tiuch, care, în această vară, a renunțat la funcția de consilier județean.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

BRAVO a spus: (October 10th, 2016 at 17:58 )

BRAVO! Votam PSD la SENAT! Acum avem MOTIVAȚIE!!!

 
Marius a spus: (October 10th, 2016 at 18:29 )

Lol

 
Seba raducanu a spus: (October 10th, 2016 at 19:11 )

Tiuch încă una și mă duc !

 
dinel a spus: (October 10th, 2016 at 19:18 )

Dobra pe primul loc?Eu votez cu USR daca e asa ,parca Dl.Grindeanu spunea ca Dobra nu va fii pe primul loc?

 
Stelu a spus: (October 10th, 2016 at 19:20 )

Hai cu timisenii! PSD a inteles, se pare, ce inseamna patriotismul local banatean. Restul vin iarasi cu importuri?

 
georgiana, my love a spus: (October 10th, 2016 at 21:45 )

plin de postaci fesenei pe aici.
Incepe razboiul postacilor in curand.
Grab some popcorn.

 
Georgica a spus: (October 10th, 2016 at 22:21 )

Halal de lista, ii baga ii buzunar Marilen pe Dobra si pe Fredy, doi baieti buni doar la sprituri in epic si la lautari in lugoj

 
Andrei a spus: (October 10th, 2016 at 22:45 )

Marilen care e neam cu Blaga?chiar nu stie nimeni ce PDL-ist afemeiat e omul asta?merge cu amanta peste tot in oras…probabil ca sotia crede ca e la partid!!!

 
Deki a spus: (October 11th, 2016 at 07:38 )

Intre lista PSD și cea a PNL as alege cu siguranță prima dintre ele. Măcar sunt tineri și sunt timișeni. Sa vedem însă cu ce garnitură vine USR. Și, poate, ALDE.

 
Gaudeamus a spus: (October 11th, 2016 at 08:55 )

Remarc 2 omeni cu adevarat valorosi pe listele PSD. Florica Birsasteanu si Eugen Dogariu. Pentr ei , doar pentru ei , eu , familia mea , rudele mele , prietenii mei vor vota lista PSD. Succes !

 
pesedeipestetot a spus: (October 11th, 2016 at 09:05 )

S-a dat ordin pe unitate sa postati? Mai imprastiati baieti, mai imprastiati!
Cine este atat de prost sa creada ca, odata ajuns in parlament vreunul dintre ei va vota dupa propria constiinta? Indiferent cat de “baiat bun” este acum, tot la ordinul lui Dragnea va ridica mana. Prin faptul ca mentin in frunte un presedinte condamnat, PSD-ul ne dovedeste ca nu se vindeca de bolile trecutului! Indiferent sub cate flori incearca sa ascunda rahatul!

 
SERBAN a spus: (October 11th, 2016 at 10:49 )

CAPII DE LISTA SUNT PROMITATORI. NIMIC DE REPROSAT NICIUNUIA DINTRE CEI DOI. DAR SUNT CURIOS SA VAD LISTELE COMPLETE, SA VEDEM CARE-I SCHEPSISUL, CINE TREBUIE SA INTRE NEAPARAT? VA FI VREUN “DALMATIAN” ASCUNS INTRE CEI BUNI? PE CALIN IL CUNOSC PERSONAL, MULTA BAFTA. IAR DESPRE DOGARIU AM AUZIT DOAR LUCRURI DE BINE.

 
Sorinel a spus: (October 11th, 2016 at 12:18 )

Deki aca Stelu: Vezi ca esti prost? Barsesteanu e din Teleorman si-l cheama Florea, natural, nu Florin, artificial. Oricum e o rusine pentru el ca esub agramatul Dobra pe lista. Unde- PSD-ul intelectualilor de altatda: Matei, Covaci, Marcu? Ehehei!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

25 de străzi și 5 piețe din centrul Timișoarei, exclusiv pentru promenadă. Pentru alte activități, Poliția Locală poate da 2.500 de lei amendă

Ca să știe agenții exact unde pot „rupe” amenzi, Poliția Locală cere Primăriei Timișoara să delimiteze exact zona de promenadă a orașului, areal în care nu vor mai fi permise niciun fel de „activităţi -comerciale, necomerciale, de orice natură”, fără avize de la comisiile din PMT. Este vorba despre 25 de străzi și 5 piețe.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi și 5 piețe din centrul Timișoarei, exclusiv pentru promenadă. Pentru alte activități, Poliția Locală poate da 2.500 de lei amendă
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!

Judecătorii au încheiat deliberările în dosarul angajărilor fictive în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Ei au amânat deja de trei ori decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Președintele PSD Liviu Dragnea a primit 3 ani și 6 luni cu executare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!

Economic vezi arhiva Economic

Criza de forță de muncă, în discuție la CCIAT. Invitați speciali, parlamentarii de Timiș

Realizările deosebite ale mediului de afaceri timișean, reflectate în creșterea economică și rata scăzută a șomajului, accentuează nevoia companiilor locale de angajați calificați. Găsirea de soluții viabile la criza locală a forței de muncă este una dintre prioritățile CCIA Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Criza de forță de muncă, în discuție la CCIAT. Invitați speciali, parlamentarii de Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Judecătorii au încheiat deliberările în dosarul angajărilor fictive în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Ei au amânat deja de trei ori decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Președintele PSD Liviu Dragnea a primit 3 ani și 6 luni cu executare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!
Anunțate sau pe șest, concursurile pentru posturile de membri în consiliile de administrație ale STPT și Piețe SA au un numitor comun: PNL. Asta susțin reprezentanții PSD Timiș, care spun că primarul Nicolae Robu umple CA-urile de liberali care îi sunt apropiați, acesta fiind singurul criteriu de selecție.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD acuză asaltul PNL asupra societăților Primăriei Timișoara și haosul de la CL. Idolu: Nu mai vrem să fim complici cu Nicolae Robu
Ca să știe agenții exact unde pot „rupe” amenzi, Poliția Locală cere Primăriei Timișoara să delimiteze exact zona de promenadă a orașului, areal în care nu vor mai fi permise niciun fel de „activităţi -comerciale, necomerciale, de orice natură”, fără avize de la comisiile din PMT. Este vorba despre 25 de străzi și 5 piețe.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi și 5 piețe din centrul Timișoarei, exclusiv pentru promenadă. Pentru alte activități, Poliția Locală poate da 2.500 de lei amendă
Primarul Nicolae Robu a anunțat înființarea Regiei Autonome „Administrația Canalului Navigabil Bega” cu trei săptămâni înainte ca guvernul să facă acest lucru! Actul normativ a fost adoptat abia pe 21 iunie, spune președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra, deși Robu a făcut anunțul pe 31 mai. Edilul nu a putut fi contactat pentru a explica ce s-a întâmplat.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Haos pe Bega. Guvernul Dăncilă a dat verde pentru vaporașe la trei săptămâni după ce primarul Robu a anunțat același lucru
Mega Image se lansează pe piața din Timișoara prin deschiderea primului său supermarket din orașul de pe Bega, situat pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 71. Cu o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați și cu 7 case de marcat, noul magazin Mega Image va aduce timișorenilor o experiență inedită la cumpărături. Magazinul s-a deschis pentru clienți joi, 21 iunie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mega Image pentru prima dată în Timișoara. Inspirație la cumpărături
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com