Gorghiu: Voi vedea in aceasta saptamana daca merg in Timis

Alina Gorghiu dă frâu liber speculațiilor legate de cine ar putea fi, totuși, candidatul de pe prima poziție de la Senat al PNL Timiș. Președintele liberal nu s-a hotărât dacă acceptă propunerea lui Nicolae Robu. În cazul unui refuz, ar urma o nouă rearanjare a candidaților și, posibil, alte nemulțumiri.

gorghiu-si-robu2

A anunțat-o joi, în ședința BPJ al PNL Timiș, ca ocupantă a primului loc de la Senat, dar, o zi mai târziu, Nicolae Robu admitea că situația s-ar putea schimba. „Joi am avut o discuție cu Alina Gorghiu și am convenit s-o considerăm candidat al filialei Timiș a PNL (…) Nu trebuie să luăm lucrurile ca pe ceva ce nu se mai poate schimba sub nicio formă. Mai sunt niște săptămâni până la depunerea candidaturilor, scena politică e în mișcare, pot apărea elemente noi. Va ține de opțiunea Alinei Gorghiu dacă rămâne până la la capăt candidat al filialei Timiș”, explica, o zi mai târziu, Robu. Presa centrală a spus, încă din seara în care au fost anunțate aceste liste, că Nicolae Robu nu avea acceptul Alinei Gorghiu.

Duminică seară, invitată la Antena 3, șeful PNL a declarat cât se poate de clar că nu s-a hotărât unde va candida. „Am spus că voi fi ultima care îmi voi anunța candidatura, însă sunt onorată de propunerea colegilor mei din Timiș. Este o filială puternică care poate deveni și mai puternică. (….) Voi vedea săptămâna viitoare, voi lua această decizie dacă merg în Timiș. Joi vor fi validate 80% din județe”, a spus Gorghiu. Ședința Biroului Permanent Național al PNL, în care ar fi trebuit validate candidaturile în peste 30 de județe ar fi trebuit să aibă loc luni, 17 octombrie, dar a fost amânată pentru joi. În cazul în care Gorghiu va decide să candideze în altă parte, apele s-ar agita din nou în filiala Timiș, unde întocmirea listelor pentru parlamentare s-a lăsat cu multe supărări. Nicolae Robu nu a putut spune când se va ști cine i-ar putea locul Alinei Gorghiu. Totuși, el susține că nu va apărea un candidat nou, ci ar fi vorba despre o nouă rearanjare a ordinii actuale. Acum, listele PNL Timiș arată astfel: Senat – Alina Gorghiu, Mariana Nagy, Liviu Cocean; Camera Deputaților – Marilen Pirtea, Ben-Oni Ardelean, Balint Petrescu, Liliana Oneț, Maria Barna, Ovidiu Drăgănescu, Cornel Sămărtinean.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

timisoreANCA a spus: (octombrie 17th, 2016 at 13:39 )

dinulescu MERITOCRAT…mai degraba în senat!

radu a spus: (octombrie 19th, 2016 at 13:47 )

Ce să cauţi, cucoană. în Timiş? Du-te-n durerea mea şi vezi-ţi de treabă la vaslui sau fundul Moldovei, de unde ai venit!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top