La Buzias s-a gatit cel mai bun papricas! Festival cu 20.000 de pofticiosi / FOTO

Au stat la coadă și n-au comentat, că doar ce nu face omul pentru o porție aburindă de mâncare bună! Mii de oameni s-au înghesuit, la acest sfârșit de săptămână, la Buziaș, la Festivalul Papricașului și Vinului. Ediția din acest an a fost cea mai bună de până acum.

festivalul-papricasului-buzias24

Mii de timișoreni au luat efectiv cu asalt Buziașul, pentru o porție de papricaș delicios. A ținut cu ei și vremea bună, astfel că Festivalul Papricașului și al Vinului a umplut stațiunea. Mici și mari, vizitatorii au mâncat pe săturate, de la papricaș, la mititei, grătare, murături și plăcinte, până la clătite și ciocolată de casă. S-a stat la coadă minute bune, dar așteptarea a meritat. „Acasă nu iese așa de bun papricașul. Am fost în Ungaria de mai multe ori la festivaluri de acest fel și am zis că ar fi păcat să nu profităm de faptul că avem și noi așa ceva, atât de aproape de casă. Anul trecut am venit prima dată, ne-a plăcut și am zis să repetăm experiența”, spune unul dintre pofticioșii care stăteau la rând să cumpere o farfurie cu papricaș de ied. Festivalul a început sâmbătă, când, spun organizatorii, au fost în jur de 8.500 de vizitatori. Numărul lor a fost și mai mare duminică, ziua în care a avut loc și concursul de gătit. Au participat în jur de 25 de bucătari, care au pregătit peste 50 de cazane. Grătarele cu mititei, fleici și pește au sfârâit întruna, spre bucuria celor care n-au avut răbdare până s-a făcut papricașul și au vrut neapărat să guste ceva. După câteva ore de fiert la foc mic, s-a dat startul la vânzare, nu înainte însă ca membrii juriului să treacă și să deguste papricașul.

festivalul-papricasului-buzias5

Premiul I, pentru cel mai bun papricaș din acest an, a mers la Dani Dragomir și De Janos Dumbrăvița. Locul al doilea a mers la Puiu Bănățeanu, iar pe poziția a treia s-au aflat bucătarii de la Caya RRA Food Șiria Arad. Premiul de excelență pentru papricaș a fost acordat celor de la Berinde Satu Mare. Pentru că a fost vorba și de un festival al vinului, s-au dat premii și în acest domeniu. Primul loc a revenit Cramei Sara pe Deal, din Silagiu. Un premiul special a mers către Crama Aramic, iar dr. Vasilescu a primit un premiu de excelență. Premiul Joker a fost acrordat Cramei Dealu Dorului. Premiul Inimii a plecat, în acest an, la Moldova Nouă, la Uniunea Sârbilor. „În cele două zile ale Festivalului Vinului și Papricașului cred că au venit la Buziaș în jur de 20.000 de oameni. A fost poate cea mai reușită ediție de până acum. La prima ediție am avut 11 ceaune, cu trei participanți la vânzare. În 20 de minute nu mai era nimic de mâncare, fiindcă nu ne așteptasem la atât de multă lume. Acum uitați-vă ce e în jur”, spune primarul Sorin Munteanu. Atmosfera festivalului a fost asigurată de mai multe ansambluri și soliști de muzică populară.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile

Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8

Meciurile din play-off-ul Ligii a 3-a au ajuns la etapa a patra, prima din retur, iar unele lucruri s-au lămurit în seriile în care evoluează și echipele din Timiș. În C7, liderul Ghiroda a fost condus cu 3-1 la Deva, dar a reușit o revenire spectaculoasă fiind chiar la un pas de victorie. S-a terminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajotorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajotorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajotorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Top