Lecturi de… prim ajutor la aniversare! Biblioteca Judeteana iese din nou in strada

Încă o premieră marca Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”! Încă o lectură publică, dar și… un număr scurt de telefon! Totul, la aniversarea a 112 ani de existență! Dacă vreți să vedeți ce și cum, faceți-vă timp și treceți joi prin Piața Sf. Gheorghe.

lectura

Până acum au citit, pentru Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, jandarmi, pompieri, motocicliști, copii, pensionari sau politicieni. Acum vor trăi experiențe similare medici și asistențe medicale, salvatori sau angajați ai furnizorilor de utilități din Timișoara. Se va întâmpla joi, 20 octombrie, de la ora 12, în amfiteatrul din Piața Sf. Gheorghe, cu ocazia împlinirii a 112 ani de la înființarea bibliotecii timișorene. BJT va mai marca o premieră la aniversare, devenind prima bibliotecă românească cu „număr scurt”: 0256/ 938. „Evident, numărul de anilor împliniți nu s-a putut «converti» în număr de telefon, 112 reprezentând, prin excelență, apelul de urgență. Rima e involuntară, de data asta”, spune Tudor Crețu, directorul bibliotecii. Invitații lecturii publice de joi vin cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, Spitalul Clinic Municipal de Urgență, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de Voluntariat „Salvo”, Colterm și Aquatim. Prima lectură publică organizată de BJT a avut loc în primăvară, în Piața Libertății. Au avut loc apoi încă două, una în Parcul Central, cealaltă pe un teren de sport, ambele în urmă cu câteva săptămâni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Circulam pe calea ferata cu 160 km /h, dar numai intre Curtici si Ghioroc

La Timişoara a ajuns, zilele trecute, un vagon reabilitat cu ajutorul căruia ceferiştii încearcă să demonstreze că transportul feroviar de călători se poate desfăşura în condiţii de calitate şi în România. Deşi acesta poate merge şi cu peste 100 km/h, infrastructura de cale ferată nu permite asemenea viteze.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulam pe calea ferata cu 160 km /h, dar numai intre Curtici si Ghioroc

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Etapa a treia din prima ligă de baschet masculin a adus a doua înfrângere pentru „urşi”, care nu au avut replică pe terenul Craiovei. Timba a condus o singură dată, 6-5, apoi gazdele au avut un parţial de 15-0 şi au marcat 33 de puncte în primele 10 minute.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timba nu a avut nicio sansa in Banie
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top