PRM Timis s-a resuscitat! Are un sirian drept presedinte

La trei ani de când a fost ales în funcția de președinte al PRM Timișoara, Aboultef Gassan revine! De această dată, el a preluat șefia organizației județene, care anunță că va participa la alegerile parlamentare din 11 decembrie cu liste complete. În vară, partidul n-a reușit această performanță.

aboultef

PRM Timiș a părut că se stinge, mai ales după moartea lui Grigore Trif, cel care a fost ultimul președinte al filialei. În vară, „peremiștii” nu au reușit să facă liste pentru alegerile locale, iar Trif a anunțat, la vremea respectivă, că va susține candidații UNPR, grație bunelor relații pe care le avea cu Ion Răducanu și Titu Bojin. Între timp, Grigore Trif a încetat din viață, iar PRM Timiș se îndrepta spre desființare. Și totuși, „vadimiștii” nu se predau! Filiala județeană are de acum un nou președinte, în persoana lui Aboultef Gassan, dar și un nou birou executiv județean. „Au fost luate toate măsurile de reorganizare pe plan local pentru participarea la Alegerile Parlamentare din 11.12.2016. Precizăm faptul că participăm cu liste complete atât la Senat, cât și la Camera Deputaților. Procentajul ultimului sondaj pe țară este de 4,3. Așteptăm pe foștii și actualii PRM-iști, cât și pe cei care gândesc și simt naționalist să fie alături de noi”, se precizează într-un comunicat de presă. Aboultef Gassan a fost ales, în vara lui 2013, președinte al filialei Timișoara a PRM. Cetățean român de origine siriană și membru PRM din 1998, a terminat Facultatea de Construcții în Siria, după care, în 1986, a absolvit, la Timișoara, și Medicina. S-a însurat cu o româncă și a rămas aici. În prezent se ocupă de diverse afaceri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 25th, 2016 at 07:24 )

Si noua ne e frică de imigranţi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie de pus în ramă pentru CFR pe terenul campioanei

Surpriză frumoasă în etapa a doua din play-off, în prima ligă de futsal. CFR Timişoara a reuşit imposibilul şi s-a impus pe terenul campioanei, United Galaţi, formaţie neînvinsă până în acel moment. Partida din Sala Dunărea a fost echilibrată, dar bănăţenii au avut un plus de prospeţime şi inteligenţă pentru a ieşi învingători. Gazdele au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de pus în ramă pentru CFR pe terenul campioanei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Angajaţii Horticultura lucrează de zor în Parcul Civic

Angajaţii societăţii Horticultura continuă lucrările de întreținere a Parcului Civic, pe măsură ce condițiile meteo permit acest lucru. Acest parc a fost preluat de societatea municipalităţii, în luna ianuarie, după ce Primăria Timişoara a refuzat să recepţioneze lucrările de mântuială executate de o firmă contractată de fosta administraţie.  În prima zi a săptămânii angajaţii Horticultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura lucrează de zor în Parcul Civic
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Surpriză frumoasă în etapa a doua din play-off, în prima ligă de futsal. CFR Timişoara a reuşit imposibilul şi s-a impus pe terenul campioanei, United Galaţi, formaţie neînvinsă până în acel moment. Partida din Sala Dunărea a fost echilibrată, dar bănăţenii au avut un plus de prospeţime şi inteligenţă pentru a ieşi învingători. Gazdele au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de pus în ramă pentru CFR pe terenul campioanei
Angajaţii societăţii Horticultura continuă lucrările de întreținere a Parcului Civic, pe măsură ce condițiile meteo permit acest lucru. Acest parc a fost preluat de societatea municipalităţii, în luna ianuarie, după ce Primăria Timişoara a refuzat să recepţioneze lucrările de mântuială executate de o firmă contractată de fosta administraţie.  În prima zi a săptămânii angajaţii Horticultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura lucrează de zor în Parcul Civic
Agenția de turism As Tour – Timișoara vă propune un început de toamnă reușit, alegând o ofertă de neratat: un sejur Antalya – Turcia în perioada 20 – 27 septembrie. Tarifele încep de la 590 euro de persoană într-un  hotel de patru stele Agenția de turism As Tour – Timișoara vă invită, de această dată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de toamnă în Antalya, cu As Tour Timişoara
Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Top