Skatepark-ul a ajuns in instanta, tinerii fac dezbateri

Skatepark încă nu avem, după experimenul eșuat al Primăriei Timișoara, dar vom avea o dezbatere pe această temă. Ea face parte din programul „Timișoara – Capitala Tineretului din România” și va avea loc săptămâna viitoare.

skatepark3

În aprilie 2015, Primăria Timișoara preda către Kasdum-GF, o firmă din Drobeta Turnu Severin, zona din Parcul Central în care ar fi trebuit amenajat un skatpark. Acesta ar fi costat bugetul local 1,7 milioane de lei și ar fi trebuit finalizat în trei luni. Deși toată lumea era optimistă, lucrurile s-au complicat din momentul în care constructorul a reclamat erori masive în proiectul pentru care licitase și câștigase. Cert este că skateparkul din Parcul Central nu e gata nici acum și nici nu se anunță vești bune. „Așteptăm să se clarifice lucrurile în instanță, ca să-l putem face în locul unde am început. Suntem în instanță cu Kasdum, ne-au dat și ei pe noi în judecată și noi pe ei”, explică primarul Nicolae Robu.

Chiar și în aceste condiții, tinerii din Timișoara sunt invitați la o dezbatere care poartă numele „Skate-park: moft sau necesitate?”. Aceasta este programată miercuri, 12 octombrie, de la ora 15,30, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. „Dezbaterea se va desfășura între două echipe a câte doi membri. Una dintre echipe va fi formată dintr-un tânăr și un reprezentant al Primăriei Timișoara, iar cealaltă dintr-un tânăr și un membru al unei organizații non-guvernamentale. La sfârșit va avea loc o sesiune de întrebări între reprezentanții Primăriei, membrii ONG-urilor și tinerii prezenți”, transmit organizatorii. Aceștia susțin că este doar prima dezbatere dintr-o serie care va aborda teme de interes pentru tineri. În cadrul programului Timișoara – Capitala Tineretului din România, în parteneriat cu ARDOR Banat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Neacsu: Situatia din PSD Timis are un oarecare nivel de neasezare. Sustin interimatul lui Dobra

Mult așteptata ședință de la PSD Timiș, la care a participat secretarul general Marian Neacșu, s-a terminat fără decizii radicale. Președintele interimar Călin Dobra se va ocupa de filială, iar Neacșu va susține această soluție la București. Secretarul general al PSD admite că în Timiș lucrurile nu sunt 100% așezate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neacsu: Situatia din PSD Timis are un oarecare nivel de neasezare. Sustin interimatul lui Dobra
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timisoara are o piata imobiliara dezvoltata, dar mult prea putini brokeri

Una dintre marile probleme cu care se confruntă piaţa imobiliară timişoreană este legată de lipsa unor profesionişti în domeniul intermedierii din domeniu. Datele Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI) arată că în Timişoara sunt doar 122 de brokeri în domeniul imobiliar.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara are o piata imobiliara dezvoltata, dar mult prea putini brokeri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top