Asfalt de un milion de euro la Nitchidorf, pe bani de la guvern

Opt străzi, șapte kilometri de asfalt, nu mai puțin de un milion de euro, bani de la guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru comuna timișeană Nițchidorf, unde s-au încheiat, în sfârșit, lucrările. Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, speră ca PNDL să continue, după încheierea mandatului guvernului tehnocrat.

06_resize

Proiectul de reabilitare din Nițchidorf a vizat șapte kilometri de drum, în total opt străzi din comună. „Investiția este foarte importantă pentru comuna noastră. Proiectul a luat naștere cu ajutorul echipei din primăriei și a finanțării de la guvern. Înainte de reabilitare, drumurile arătau groaznic. Asta, și din cauza faptului că la Nițchidorf pânza freatică este foarte ridicată. De multe ori din toamnă și până în primăvară, șoferii cu mașini mici nu puteau să intre pe străzi”, spune primarul Dănuț Drăghici. Programul Național de Dezvoltare Locală ar putea fi reluat, cu modificări importante, care ar putea muta luarea deciziilor pe plan local, nu la București. „Există o propunere ca, începând din 2017, banii să meargă spre agenţiile de dezvoltare (…) Cred că odată cu următorul guvern, când vom scăpa de anumite constrângeri tehnocrate vom ajunge, aproape la descentralizare şi banii vor veni la regiune. Am avut o discuţie cu şeful ADR Sorin Maxim vizavi de acest subiect. Noi ne dorim acest lucru. Fiecare preşedinte de consiliu judeţean vrea ca decizia să fie în judeţul lui, pentru că e normal ca un președinte de consiliu județean din județul respectiv să știe mai bine prioritățile comunelor decât știu cei de la București”, explică șeful CJ Timiș, Sorin Grindeanu. Social-democratul speră ca programul să continue, iar banii să ajungă la comunele care au nevoie de ei, indiferent de culoarea politică a primarilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (noiembrie 12th, 2016 at 00:17 )

Sa-i aduca aminte cineva lui Grindeanu asta ca seful lui de partid e un infractor.

anteconbega a spus: (noiembrie 12th, 2016 at 18:59 )

Fiind vorba de bani de la guvern, în acest caz chiar guvernul tehnocrat al lui Cioloş, firesc ar fi fost ca inaugurare, tăierea moţului, masa şi dansul să fi fost făcute având în lumina reflectoarelor pe Mircea Băcală, prefectul, reprezentantul guvernului Cioloş în teritoriu. S-a înfipt însă în fruntea bucatelor preşedintele C.J. Timiş, Gridneanu! C-aş-i în tenis… Totuşi, bravo Cioloş, paorii din satul Herei Muller te vor vota! Doar le-ai făcut drum. Gridneanu te adoră!

Gigi a spus: (noiembrie 13th, 2016 at 14:21 )

Lucrari facute cu firme de casa.Ca doar asa sr poarta pe la noi.Libera competitie din p…

Popica de la Nitchidorf a spus: (noiembrie 14th, 2016 at 15:22 )

aia-i Zoli !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top