Calin Dobra: Vreau sa contribui la modernizarea Timisului

Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș, crede că poate să schimbe în bine percepția oamenilor despre Parlament

foto-calin-dobra

Domnule Dobra, campania electorală bate la ușă. Sunteți cel care deschide lista PSD Timiș pentru Camera Deputaților. La ce vă așteptați?
În primul rând, sper să avem o campanie civilizată la nivelul Timișului, să discutăm despre proiecte și să nu existe atacuri, manipulări și jocuri politicianiste. Poziția mea pe primul loc în lista PSD Timiș este onorantă, dar în același timp mă obligă și mă responsabilizează. Nu e simplu să reprezinți cel mai puternic și serios partid din România în cel mai mare județ al țării. Vă asigur că am pornit la acest drum conștient că trebuie să le reprezint interesele timișenilor și ale românilor în general în Parlament. Din păcate, forul legislativ a fost, de ani de zile, atacat, de multe ori pe bună dreptate, de presă, de societatea civilă. Împreună cu colegii mei care acum candidează vreau să schimbăm această percepție.

Credeți că va fi simplu?
Nu, din contră. Astăzi, e dificil să demonstrezi seriozitate și competență în politică, pentru că s-a creat o imagine negativă partidelor. Vreau să le arăt oamenilor că se poate și altfel în politică. Sunt tânăr, aici trăiesc, aici am familia, colegii, prietenii și nu vreau să dezamăgesc, vreau să contribui la modernizarea Timișului. Am experiența necesară în poziții publice astfel încât pot să îmi aduc contribuția la activitatea parlamentară. Pe de altă parte, fără democrație nu există stat de drept, iar cetățenii nu sunt reprezentați. Iar democrația înseamnă un Parlament puternic. PSD propune, nu doar în Timiș, foarte mulți oameni care nu au mai făcut parte din Parlamentul României. Peste 80% din candidații eligibili nu au mai fost parlamentari, e chiar un suflu nou. În Timiș, media de vârstă e undeva în jur de 40 de ani și cu o singură excepție, niciun alt candidat eligibil nu a mai fost parlamentar.

Care sunt domeniile dumneavoastră de interes?
În perioada în care am ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș am reușit să pun bazele unei asociații de dezvoltare intercomunitară a turismului în Timiș, am gestionat activități de mediu și am avut o relație constantă și bună cu școlile speciale și instituțiile de protecție socială. În viitor, vreau să contribui la realizarea unui cadru legislativ coerent în domeniul educației. Vedeți și dumneavoastră că România se confruntă cu un adevărat fenomen al obezității la copii. Sportul a ajuns un fel de materie opțională în școală, iar consecințele sunt grave. Trebuie să le recâștigăm interesul copiilor și părinților pentru educația fizică, pentru mișcare și natură. Pe de altă parte, consider că se impune să avem o legislație clară în domeniul protecției sociale. România nu e o țară formată din oameni bogați, avem obligația să contribuim la reducerea decalajelor sociale, să redăm demnitatea multor categorii socio-profesionale.

Ce așteptări aveți în privința rezultatelor electorale ale PSD Timiș ?
Dacă ne uităm pe toate sondajele de opinie, PSD e creditat undeva peste 40%, un procent realist. Dincolo de cifre și procente îmi doresc ca timișenii să se prezinte în număr mare la vot și să își exercite acest drept fundamental. Noi venim cu o echipă solidă, profesionistă și unită. Așa cum spunea recent președintele PSD Timilș, Sorin Grindeanu, avem toți obligația să contribuim la dezvoltarea și modernizarea județului Timiș, să îi reprezentăm cu cinste pe timișeni. (P)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

pifulescu a spus: (noiembrie 8th, 2016 at 12:57 )

„Nu vreau sa dezamagesc”. O declaratie care nu am mai auzit-o la nici un politician pana acum. Foarte interesant. Succes.

anteconbega a spus: (noiembrie 8th, 2016 at 17:16 )

Asta e publicitate pe bani, aşa că se iartă. „Noi venim cu o echipă solidă, profesionistă și unită.” Uniţi în cuget şi nesimţiri…
„Așa cum spunea recent președintele PSD Timilș, Sorin Grindeanu, avem toți obligația să contribuim la dezvoltarea și modernizarea județului Timiș, să îi reprezentăm cu cinste pe timișeni.”
Domnu’ Dobra, limba asta lemn zgârâie rău, rău, rău. Încercaţi cu pufarin. Intersantă preocuparea D-voastră de ultimă oră pentru obezitate. E chiar un lux mental.
„În Timiș, media de vârstă e undeva în jur de 40 de ani și cu o singură excepție, niciun alt candidat eligibil nu a mai fost parlamentar.” Adică dădurăţi un şpiţ în curuleţ celor din PSD Timiş care gravitează în jurul vârstei de 50 de ani şi aţi creat o falie care s-ar putea sa se constituie în viitor într-o groapă comună, politiceşte transcedentând. Succes. Freddy senator!

lesinat a spus: (noiembrie 8th, 2016 at 23:12 )

Ce fata de coropisnita obosita are zice ca e un pitic de gradina . S-a saturat la Titu , a schimbat macazul . E mai greu cu Sorin . Inainte cu Marean VC Vasile , cu filmele lui ARE de prost ce e ii mergea . Acu mai greu . Ce goanga obosita e asta . Taran de Lugoj

Carmen Istrat a spus: (noiembrie 9th, 2016 at 07:50 )

„…functia ma onoreaza”, asta stim ca ciolanul e benefic. „Functia ma obliga”, stim si asta ca trebuie sa dai inapoi. Ce ma nedumereste este faptul ca ne vorbesti cu mult tupeu despre protectie sociala si obezitate. Tu esti cel care ai avut protectia sociala din judet pe mana din postura de vicepresedinte al CJT si nu ai facut nimic decat sa o dai pe mana rudelor tale de sange. Am lucrat in insitutie 20 de ani si atata furt nu am vazut in viata mea. Ne mai spui si despre obezitate, natura si sport cand de fapt ar trebui sa te lupti cu marile lanturi de magazine care ne otravesc si sa lupti pentru promovarea produselor autohtone banatene. Ar fi trebuit sa ai habar pana la varsta asta ca omul se ingrasa in primul rand datorita alimentatiei proaste, plina de inlocuitori, zaharuri, E-uri si derivate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out

După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Un nou parc se va realiza la Timișoara, în locul unde în prezent se află amenajarea șantierului de reabilitarea a Căii Bogdăneștilor, pe strada Ion Rațiu. Cei care realizează studiul de fezabiliate au oferit primele randări cu această investiție, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Anul trecut a fost scos la licitație contractul pentru realizarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta noul parc de pe Calea Bogdăneștilor. Va avea locuri de joacă, dar și zone de practicat sportul
Intrat recent în PSD cu aşa-zisul său Partid Liberal, Raul Ambruş va primi funcţia de subprefect de Timiş. El îl va înlocui pe Sorin Ionescu, care a demisionat din funcţie pentru a candida la alegerile locale. Sincronizare perfectă! Joi, 11 aprilie, Sorin Ionescu a anunţat că demisionează din funcţia de subprefect, afirmând că nu poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trădarea are preţul ei. Ajuns PSD-ist din PNL-ist, Raul Ambruş va fi subprefect de Timiş
Top