Jurnal de campanie (8); Alina Gorghiu, mai intai clubberita, apoi sefa de partid?

O vorbă care riscă să se transforme într-un șablon spune că o poză face cât 1.000 de cuvinte. Câteodată, chiar așa și este… Demonstrăm acest lucru în ediția de azi a „Jurnalului”, în care fotografiile sunt mult mai importante decât cuvintele.

Clubberi fără frontiere… politice

img-20161116-wa0000

Nu știm dacă, în timpul vizitelor sale electorale în Timiș, Alina Gorghiu a aflat pe unde sunt Găvojdia sau Brestovăț. Probabil n-a aflat încă. Însă un lucru e cert. Ea a ajuns să cunoască mai toate cluburile din Timișoara, pe care le-a colindat cu primarul Nicolae Robu, Alina Popoviciu sau (uneori) manelistul Ionuț Nasleu. (Nu știm dacă a ajuns și prin cluburi de manele, având în vedere că a umblat și cu Nasleu.) În ultimul week-end, Alina Gorghiu a fost cu Robu, Popoviciu și Dan Popa în clubul Epic, cunoscut fief social-democrat, patronat de Sebastian Răducanu, fost președinte al PSD Timișoara. Aici, Alina Gorghiu n-a ezitat să se pozeze în ipostaze mai mult decât tandre cu una dintre cele mai cunoscute figuri ale PSD Timiș, purtătorul de cuvânt al organizației, Lucian Ursulețu. Ceea ce nici nu-i de condamnat. Parafrazându-l parcă pe Lucrețiu Pătrășcanu („Mai întâi sunt român, apoi comunist”), cei doi parcă spun: „Întâi suntem clubberi, apoi membri de partid”.

Alin Popoviciu, dirijor al „Lae & Bucharest Brother Band”

popoviciu-dirijor

În aceste zile, cei mai mulți dintre dvs. treceți nepăsători pe lângă panourile electorale, de unde unul sau altul dintre partide vă cer votul. Nici măcar nu vă trece prin cap că aceste afișe sunt rezultatul a ore de sudoare și muncă istovitoare, creativă, chiar inovatoare. O dovedesc imaginile de mai jos, un fel de „making of..” de la o ședință foto cu candidații PNL Timiș la alegeri. Imagini care arată mai mult cu repetițiile unui band vocal. „Dirijorul”, cu spatele, în cămașă albă, e nimeni altcineva decât Alin Popoviciu, vedeta incontestabilă a PNL Timiș, organizator de campanie etc. Din păcate, din fotografie lipsește chiar marele boss al „bandului”, Nicolae „Lae” Robu. Respectiv, cel care girează succesul în alegeri al trupei compuse din soliști locali, la care s-au adăugat câteva „staruri” din București.

Ce înseamnă să ai antrenament de clubber

campanie-la-tara

Nu, nu este vorba de un priveghi sau o înmormântare. Și nici măcar de o ședință în grup de scoatere a mahmurelii din cap. E doar o acțiune electorală. A liberalilor la Șandra. Alin Popoviciu nu doarme și nici nu este beat. Doar cugetă. Pe Ben Oni Ardelean nici măcar religia nu-l lasă să bea, așa că și el cugetă. Mai veselă pare doar Alina Gorghiu, astfel că nici nu se vede pe ea că a stat în cluburi până dimineața. Ei, asta înseamnă să ai antrenament!

Vrei smartphone? Fă-te coleg cu Ghiță!

pru-ireal

Chiar dacă n-ai crede, partidul neaoș românesc condus de acefalul Bogdan Diaconu și penalul Sebastian Ghiță are și năravuri americănești și nu trece nesimțitor pe lângă Black Friday. Mai mult, se anunță și mari cadouri pentru cei care vor să intre în această cloacă cu iz securisto-penal sub stindardul lui Vlad Țepeș. Adică, te faci frate cu Ghiță & co în PRU și poți să primești gratuit un smartphone produs de diverse firme: Samsung, IPhone, Huawei etc. Cel puțin asta e ultima ofertă de pe site-ul oficial al partidului, care se și laudă cu o acțiune care aduce a cumpărare de membri: „Este pentru prima dată când un partid politic are o propunere așa de îndrăzneață, suprapunând o acțiune politică celebrului eveniment comercial Black Friday”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

muiiiieeee a spus: (noiembrie 18th, 2016 at 20:47 )

uite cum se mai duce un partid pe pxxa.
ipoteza: daca imbecilii cu bac sau nu, sau hipnotizati sau nu de a3 si rtv etc, ar fi cu adevarat rationali si educati politic tot nu ar vota nulitatile PNL. de jegurile PSD nici nu mai vorbim.

cum e posibil ca un infect ca popoviciu sa se catere pe conducerea unei organizatii dupa toate mizeriile din trecutul lui. un infractor cu o inteligenta de maimuta capuseaza organizatia PNL Timisoara, nu a Vasluiului, baga-mi-as pxxa in barbatia lui Robu si a celorlalti.

anteconbega a spus: (noiembrie 20th, 2016 at 07:11 )

Tânărul consilier al Îngâmfatului are mai mare succes la damele liberale decât la cele din propriul partid. Şi asta pentru că Luci umblă nebărberit, chestia care pe Alina o gâdilă plăcut, dar pe veterana dnă Fâşie o oripilează, conform sursei de pe Bega. De preferat eleganta madam Armand!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Top